Liderii HDP, partid prokurd din Turcia, reţinuţi într-o operaţiune «antiteroristă»

E.b. | 04.11.2016

Autorităţile turce i-au reţinut, în noaptea de joi spre vineri, pe cei doi copreşedinţi ai HDP, principalul partid prokurd din Turcia, în cadrul unei vaste operaţiuni "antiteroriste", într-un context tensionat în sud-estul ţării cu o populaţie majoritar kurdă, relatează AFP.

Pe aceeași temă

 
 

 

Selahattin Demirtas şi Figen Yüksekdag - care sunt totodată deputaţi - au fost plasaţi în stare de arest, în cadrul unei anchete a Parchetului din Diyarbakir (sud-est) cu privire la presupuse legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), potrivit agenţiei proguvernamentale Anadolu, citată AFP şi preluată News.ro.

 

Cel puţin alţi nouă deputaţi din cadrul Partidului Democratic al Popoarelor (HDP), a treia forţă din Parlamentul turc, au fost plasaţi în arest, iar mai mulţi alţi deputaţi sunt vizaţi de mandate de arestare, potrivit posturilor NTV şi CNN-Türk.

 

Această vastă operaţiune nocturnă are loc într-un context foarte tensionat, după plasarea în detenţie a celor doi primari din Diyarbakir, "capitala" sud-estului majoritar kurd din Turcia, însângerat de lupte zilnice între forţe de securitate şi membri PKK, considerată o grupare teroristă de către Ankara.

 

O percheziţie era în curs la cartierul general al HDP de la Ankara, potrivit unor imagini difuzate în dirrect de postul de ştiri NTV.

 

HDP a postat pe contul de Twitter o înregistrare video care pare s surprindă reţinerea lui Yüksekdag la domiciliu, în Ankara. "Procurorul vostru este un bandit, iar voi sunteţi nişte bandiţi!", strigă copreşedinta partidului la poliţişti.

 

*******

 

Această operaţiune are loc în contextul în care Turcia se află în stare de urgenţă, în urma tentativei de lovitură de stat din iulie. Mai multe ţări europene şi ONG-uri acuză autorităţile turce că nu se limitează la presupuşi pucişti, ci vizează opoziţia.

 

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan acuză că HDP are legături strânse cu PKK şi a subliniat că nu va mai considera această formaţiune drept un interlocutor legitim, pe ai cărei membri îi catalogează cu regularitate drept "terorişti".

 

În mai, Parlamentul turc a aprobat să li se ridice imunitatea unor deputaţi vizaţi cu proceduri judiciare, o măsură contestată care-i ţinteşte de fapt pe aleşii HDP.

 

Demirtas şi Yüksekdag sunt vizaţi de mai multe anchete cu privire la presupuse legături cu PKK, însă au dat asigurări în mai multe rânduri că nu se vor prezenta de bunăvoie la o eventuală convocare a justiţiei.

 

Demirtas, supranumit o vreme "Obama kurd" din cauza charismei sale, a fost considerat de mult timp un potenţial rival al lui Erdogan pe o scenă politică dominată de şeful statului turc.

 

"Poliţiştii sunt la uşa domiciliului meu. la Diyarbakir, cu o decizie de plasare în stare de arest cu forţa", a anunţat Demirtas într-un mesaj postat pe Twitter înainte să fie reţinut.

 

HDP, care are 59 de deputaţi în Parlamentul turc, dezminte că este "aripa politică" a PKK.

 

Reţinerea celor 11 deputaţi turci are loc la câteva zile după arestarea pentru "activităţi teroriste" a celor doi primari din Diyarbakir, duminică, o măsură care a declanşat mai multe manifestaţii.

 

PKK - considerat de Ankara şi aliaţii săi occidentali organizaţie teroristă - şi armata turcă cu rupt, în vara lui 2015, un fragil armistiţiu şi au reluat ostilităţile, care s-au soldat cu peste 40.000 de morţi începând din 1984 încoace.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22