De același autor
Deja după un an de campanie electorală scrutinul prezidențial american ar trebui să dea fiori liderilor de pe flancul estic. Din cei patru candidați pentru poziția de „lider al lumii libere”, doar unul singur, Hillary Clinton, a demonstrat un angajament solid față de valorile euroatlantice. În schimb principalul contracandidat Donald Trump a arătat pe întreaga durată a campaniei sale o admirație fățișă și un conciliatorism nejustificat față de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Nici candidații fără șanse reale nu au fost mai prejos decât Trump. Jill Stein, candidatul ecologist, a acuzat NATO de încălcare a dreptului internațional pentru intervenția din Libia și a cauționat anexarea Crimeei. Candidatul libertarian, Gary Johnson, care s-a remarcat prin faptul că nu știa ce este Alepul (și unde este sau ce se întâmplă acolo) e mai generos în privința NATO – dorește doar o retragere substanțială a forțelor americane din Europa (și de pe glob) și, la rândul său, a cauționat anexarea Crimeei.
Ar fi eronat să atribuim această erodare a sprijinului pentru NATO doar pe seama candidaților de anul acesta, de fapt ne confruntăm cu o tendință mai largă la nivelul societății americane. Numărul americanilor care mai înțeleg și apreciază necesitatea legăturilor transatlantice se diminuează, iar noile generații care nu au memoria sau experianța Războiului Rece sunt mai puțin atașate de NATO sau de angajamentele politico-militare americane din Europa.
Într-un editorial din Washington Post publicat anul acesta, Anne Applebaum avertiza că occidentul se află „la câteva alegeri distanță de dezastru.” Se referea la referendumul pentru părăsirea UE organizat de Marea Britanie, la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii unde se vor confrunta Hillary Clinton și Donald Trump, și la alegerile prezidențiale din mai 2017 din Franța, unde Marine Le Pen, lidera Frontului Național, este cotată cu șanse. Prima fisură în ordinea liberală pe care se sprijină occidentul s-a produs – Brexitul a fost confirmat de cetățenii din Marea Britanie pe 23 iunie. Eventualele victorii electorale ale lui Trump și Le Pen ar putea declanșa o reacție în lanț ce va duce la dezintegrarea ordinii liberale de după Războiul Rece și ar arunca occidentul într-o degringoldă politică și strategică, confirmând astfel tezele decliniste ce au luat avânt după Marea Recesiune din 2008.
Donald Trump este poate cel mai slab pregătit candidat la funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, cu șansa de a fi ales în fruntea republicii. Pe parcursul campaniei sale acesta a demonstrat o ingnoranță crasă în ceea ce privește instituțiile democrației americane, precum și asupra temelor politice majore interne și globale.
Candidatul republican a demonstrat un dispreț fățiș față de instituțiile democrației americane pe toată durata campaniei electorale. A lansat acuzații de fraudare a alegerilor, fără a aduce niciun fel de dovezi în acest sens. Iar corolarul acestei acuzații este poziția ambiguă a lui Trump în ceea ce privește recunoașterea înfrângerii în cazul în care va pierde alegerile. Acesta este un element fundamental al democrației americane, după cum a arătat și Richard Nixon, la finalul uneia dintre cele mai disputate campanii prezidențiale din istoria SUA, cea din 1960:
In our campaigns, no matter how hard they may be, no matter how close the election may turn out to be, those who lose accept the verdict and support those who win.
Apoi Donald Trump a declarat că în cazul în care va deveni președinte va desemna un procuror special pentru a o ancheta pe Hillary Clinton și o va băga la pușcărie, în scandalul serverului personal. Toate acestea în ovațiile suporterilor săi care scandau la unison „Lock her up! Lock her up!” (Bag-o la pușcărie!), în condițiile în care ancheta FBI nu ajunsese la nicio concluzie incriminatoare pentru Clinton. De altfel, ancheta FBI-ului s-a închis duminică pentru că nu a demonstrat comiterea vreunei infracțiuni. Anchetarea și încarcerarea unui rival politic în absența unor dovezi și indicii că ar fi comis o ilegalitate este „apanajul” statelor nedemocratice.
Trump a atacat în mod constant minoritățile hispanice, musulmane și afro-americane, folosind tropi rasiști și mergând atât de departe încât să sugereze că aceștia ar putea frauda alegerile. Nu este de mirare faptul că organizații de extremă dreaptă, precum Ku Klux Klan sprijină candidatura lui Trump. Provocările și discursul politic al candidatului republican legitimează grupările extremiste din SUA și încurajează activismul politic al acestuia. David Duke fost lider al Klanului și un cunoscut activist de extremă dreapta american, candidează acum pentru un loc în Senat, după ce anterior s-a numărat printre susțintorii lui Trump. Candidatul republican nu s-a dezis până acum de sprijinul acordat de Duke. Corolarul discursului rasist și discriminator al lui Trump este reprezentat de misoginismul său afișat pe toată durata campaniei electorale și dublat de acuzele de hărțuire sexuală formulate de 12 femei.
Dezastrul pe care l-ar putea genera o potențială administrație Trump se vede cel mai bine în agenda sa de politică externă. Lumea văzută de Trump este una în care partenerii și aliații Statelor Unite profită de pe urma Washington-ului, oferind nimic sau foarte puțin în schimb. Acorduri de liber de schimb precum NAFTA sau TTP au dus sau vor duce la scăderea economiei americane, iar americanii și-au pierdut slujbele în favoarea mexicanilor, chinezilor sau canadienilor. Mai mult, imigranți ilegali traversează granița cu Mexicul și comit infracțiuni pe teritoriul american. Iar aliații europeni nu contribuie cu nimic la securitatea SUA, deși sunt beneficiarii unor generoase garanții de securitate. În schimb, Trump a promovat o originală idee de politică externă – construirea unei bariere anti-imigranți, un zid în jurul graniței cu Mexicul pentru care să plătească statul mexican. Nici până acum candidatul republican nu a demonstrat cum îi va convinge pe mexicani să plătească pentru acest „proiect”.
Dacă Donald Trump ar deveni președinte, acesta ar fi primul ocupant al Casei Albe care ar zădărnici procesul de integrare europeană după cum a demonstrat sprijinind părăsirea UE de către Marea Britanie. În mod tradițional Statele Unite au sprijinit proiectul de integrare europeană, începând cu lansarea Planului Marshall, după Al Doilea Război Mondial.
Mai grav, Trump ar fi primul președinte american ale cărui decizii de politică externă ar putea fi influențate de o putere străină și care consideră SUA un adversar – Federația Rusă. Trump este incapabil de a face distincția între interesul său personal și interesul național al SUA, acesta „invitând” Rusia să se implice în campania electorală americană compromițând serverele democraților și să dea publicității selectiv informații compromițătoare. Admirația nefirească a lui Donald Trump pentru Vladimir Putin ascunde de fapt interese economice care s-ar putea dovedi incompatibile cu funcția de președinte al SUA. Afacerile lui Donald Trump au dat faliment de atâtea ori în trecut încât a fost foarte dificil pentru acesta să obțină capital de la băncile americane pentru a-și finanța proiectele, așa că s-a reorientat spre Rusia. Ba mai mult, a încercat să compenseze eșecurile înregistrate succesiv pe piața americană prin investiții imobiliare în Rusia, care totuși nu s-au materializat. Afinitatea acestuia pentru Moscova este dublată de oamenii din jurul său, cum a fost cazul lui Paul Manafort sau Carter Page, care au conexiuni politico-economice cu Federația Rusă.
Conexiunile cu Rusia, precum și ignoranța lui Trump cu privire la agenda diplomatică americană, l-au transformat în favoritul Kremlinului în cursa electorală americană. Atitudinea pro-rusă a lui Trump în materie de politică externă a devenit vizibilă când a cerut schimbarea poziției Partidului Republican privind agresiunea rusă în Ucraina și prin respingerea categorică a acuzațiilor că Moscova s-ar afla în spatele atacurilor cibernetice împotriva serverelor de email ale Partidului Democrat sau ale bazelor de date cu alegători. Confruntat cu dovezile furnizate de serviciile de informații americane și de autoritățile federale, ba chiar și de colegii de partid, „omul portocaliu” a afirmat cu cerbicie că nu există destule dovezi care să indice că Rusia s-ar afla în spatele acestor atacuri.
Filo-putinismul lui Trump este un semnal negativ în cazul unei alternanțe la guvernare în Statele Unite. Deja candidatul republican a sugerat că dacă va ajunge la Casa Albă, Articolul 5 al Tratatului de la Washington, cheia de boltă a NATO, va fi aplicat selectiv. Peste noapte toate garanțiile de securitate acordate Europei s-ar evapora. Deciziile privind scutul antirachetă, deja desfășurat în România, precum și acțiunile de reasigurare ale flancului estic în fața asertivității și revizionismului Rusiei ar putea fi reconsiderate pentru o relație mai „bună” Washington-Moscova.
Recent președintele Vladimiri Putin a lansat o „super-ofertă” diplomatică Statelor Unite pentru relansarea relațiilor bilaterale după ce a suspendat un important acord de control al arsenalului nuclear: suspendarea sancțiunilor impuse Rusiei după anexarea Crimeei, retragerea scutului antirachetă și suspendarea măsurilor de reasigurare a flancului estic. Președintele Donald Trump ar putea fi destul de ignorant și rău-voitor pentru a accepta o astfel de înțelegere cu „idolul său” de la Kremlin.
Un alt semnal de alarmă major pentru Europa Centrală și de Est este atitudinea acestuia față de instituțiile și valorile democratice. Dacă până acum SUA au încurajat formarea și consolidarea democrației în fostele state comuniste, președintele Trump ar putea pune capăt acestei dimensiuni a politicii externe americane, tocmai când aceste state se confruntă cu apariția fenomenului „democrației iliberale”. Centrul și Estul Europei vor spune astfel la revedere programelor americane de întărire a statului de drept, combatere a corupției, de promovare a incluziunii sociale și a toleranței. Instinctele politice ale lui Trump au arătat până acum că această nu crede în valorile democrației și înclină mai mult spre autoritarism – fetișul pentru Vladimir Putin, pentru un conducător puternic, este un simptom al acestei inclinații. Din păcate „democrația iliberală” riscă să devină starea firească a Europei Centrale și de Est în cazul unei victorii republicane.
Problema Trump poate fi redusă la caracterul acestuia. The Donald este oportunist, narcisist, ignorant și mitoman – trăsături de caracter care nu-l recomandă ca fiind un interlocutor diplomatic serios. El este incapabil să articuleze interesul național al SUA sau să-l pună în aplicare cu succes și nici să înțeleagă pozițiile aliaților sau ale adversarilor Americii.
