De același autor
În Republica Moldova, o victorie, altfel destul de previzibilă, a lui Igor Dodon ar submina, probabil fatal, legăturile țării cu UE și cu România, punând în mod ferm Rusia în control deplin la Chișinău. Influența Moscovei este oricum importantă și acum, nu doar în economie și zona politică, ci și în serviciile secrete sau în alte instituții de forță din stat. Însă, în plan simbolic, am marca astfel o abandonare de facto a demersului de apropiere față de UE, a legăturilor cu principalele capitale europene și cu Bruxellesul și o revenire fermă a țării exclusiv în sfera de influență a Rusiei. Ar fi o schimbare majoră de direcție care va complica și situația României.
Dar, până la alegerile din Republica Moldova, vom avea marți alegerile prezidențiale în Statele Unite. Lucrurile sunt pe muchie de cuțit, e greu să faci pronosticuri, mai ales după ce am văzut ce s-a întâmplat la Brexit. În timp ce miza este mai mare ca oricând în ultimele decenii. Dacă o victorie a lui Hillary Clinton ar ține în mare Washingtonul pe făgașul actual, probabil cu o linie mai fermă în relația cu Rusia și în Orientul Mijlociu, o victorie a lui Donald Trump ar plasa lumea întreagă într-o acută stare de neliniște și instabilitate. Declarațiile sale, unele incendiare, au pus în discuție întregul sistem de alianțe internaționale al Americii, au ridicat semne de întrebare majore privind aranjamentul de securitate din Europa și chiar viitorul NATO. Legat de acest ultim aspect, Financial Times notează că pozițiile exprimate public de Trump riscă să pună în discuție „elemente fundamentale ale politicii externe americane postbelice care au stat la baza Alianței“.
Mulți, inclusiv în România, consideră că acest gen de viziune tinde să dramatizeze excesiv lucrurile. Ei pleacă de la ideea că un președinte Trump va fi cu totul altceva decât candidatul Trump și că vom asista la replieri semnificative față de pozițiile exprimate în campanie. În plus, spun ei, America dispune de un solid sistem de checks and balances capabil să țină în frâu eventualele derapaje. Ultima apreciere nu ține totuși cont de faptul că, foarte probabil, un președinte Trump va dispune, cel puțin în primii doi ani de mandat, și de o majoritate republicană, atât în Congres, cât și în Senat, puțin înclinată să i se opună pe față. În general, premiza fundamentală este aceea că, până la urmă, un președinte, oricâtă putere formală ar avea, nu face ce vrea el, ci trebuie să se plieze la constrângerile de sistem existente. Ceea ce e în mare adevărat, cu observația că în istoria recentă Statele Unite nu au mai avut niciodată un lider la fel de egomaniac și de violent în reacții față de toți cei care i se opun ca Donald Trump.
Însă, dincolo de asta, chiar dacă, odată ajuns la Casa Albă, Trump își va tempera considerabil comportamentul și va adopta poziții mai rezonabile, vor exista oricum reverberații geopolitice majore. Și în Asia, unde țări ca Japonia și Coreea de Sud au motive întemeiate să se întrebe în ce măsură mai pot conta pe sprijinul american într-un spațiu în care China devine pe zi ce trece tot mai confrontațională, dar și în Europa. Un viitor președinte Trump ar fi, fără îndoială, cel mai nepopular lider american din perioada postbelică. O analiză Pew Research constată că în majoritatea statelor europene numărul celor care îl privesc negativ trece de 80 și chiar de 90 de procente. Imaginea sa în mass-media este, de asemenea, dezastruoasă. În luna august, săptămânalul german Der Spiegel considera că „Donald Trump reprezintă cea mai gravă amenințare a timpurilor noastre“. În timp ce, în ultimul său număr, The Economist aprecia că „experiența, temperamentul și caracterul său îl fac în mod oribil de nepotrivit pentru a deveni liderul lumii libere, comandantul suprem al celor mai puternice forțe armate de pe glob, persoana îndrituită să acționeze butonul nuclear“. Norbert Rottgen, președintele Comisiei de politică externă din Bundestag, era de părere că o victorie a lui Trump va duce la probabil „cea mai adâncă fractură între Germania, Europa în general și Statele Unite, cel puțin de la războiul din Vietnam“.
Putem considera aprecierea făcută de Der Spiegel exagerată. Lideri ca Vladimir Putin sau Kim Jong-un, din Coreea de Nord, s-ar încadra mai bine în acest tablou. Însă percepțiile sunt cele care contează, iar venirea lui Trump la Casa Albă, suprapusă peste un substanțial curent antiamerican din țări ca Germania sau Franța, are toate șansele să afecteze grav relațiile transatlantice și în final să conducă la o decuplare de facto a Europei de America. Diferite analize recente sugerau faptul că unii lideri europeni proeminenți chiar își doresc, în secret, o victorie a lui Trump, considerând-o un excelent pretext care să faciliteze acest proces, mai ales după ce Brexit-ul a eliminat în mare parte Marea Britanie, principalul aliat al Statelor Unite din Europa, din ecuația de securitate de pe continent. Deschizând astfel calea către un nou aranjament cu Rusia care riscă să ne readucă, ca țară, din nou într-o zonă gri, mult mai vulnerabili la presiunile și infiltrările rusești în economie, în viața politică sau în mass-media.
Mulți tind să subestimeze impactul potențial al unor astfel de evoluții. Dar dacă, și există destule motive să credem asta, ne aflăm totuși în fața unui moment de tip „lebăda neagră“ (concept introdus de Nicholas Taleb) care, deși inițial nu lasă această impresie, provoacă tulburări geopolitice cu consecințe enorme?
