Pe aceeași temă
Dacă prezentul intervine în trecut, scriindu-l convenabil şi găsind în el legitimare, viitorul este atât de imprevizibil, încât nu îl putem intui nici măcar de azi pe mâine, iar dovadă stă alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Vorbind despre Centenarul Marii Uniri pe care Guvernul îl pregăteşte, Lucian Boia este convins că este bună celebrarea, dar că „România o vom servi ... dacă vom reuşi să o facem să fie o ţară de succes”.
”Degeaba spunem noi că Moldova a fost o ţară de succes în vremea lui Ştefan cel Mare, dacă România nu este o ţară de succes în vremea noastră, astăzi. Asta e marea noastră răspundere. Atunci, a fost răspunderea lui Ştefan cel Mare, dar răspunderea pentru ziua de azi, pentru ziua de mâine este a noastră”, este evaluarea pe care Lucian Boia o face, conform News.ro.
În interviu, prilejuit şi de pregătirea unui nou volum, ”Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei”, în curs de apariţie la Editura Humanitas, istoricul vorbeşte despre ideologii naţionale, despre scenarii de ţară care intră în coliziune, cum e cazul istoriografiilor maghiară şi română, dar nu evită să explice, fără alte nuanţări, declaraţia făcută tot într-un interviu pentru News.ro şi care a creat vâlvă în spaţiul public, că ”Basarabia nu e România”, pentru că este vorba despre două state cu istorii diferite.
Dacă francezii şi germanii au reuşit să îşi împace istoriografiile şi să înveţe, astăzi, după un manual comun, acest lucru, spune Lucian Boia, nu pare posibil în ceea ce priveşte istoriografiile adverse ale Ungariei şi României. În interviu, acesta comentează şi declaraţiile recente ale liderului UDMR, Kelemen Hunor, dar şi evenimentul zilei de 9 noiembrie 2016, alegerea lui Donald Trump preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Reporter: Domnule Lucian Boia, în ultimul volum aflat în pregătire la Editura Humanitas, ”Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei”, reveniţi cumva la tema care v-a consacrat postdecembrist: contrapunerea dintre Istorie, scrisă cu majusculă, şi istorie, cea care comportă şi plural. Începeţi acest nou volum cu imaginea celebrei picturi a lui Magritte,”Aceasta nu este o pipă”. În acelaşi fel, spuneţi, istoria pe care noi o învăţăm, istoria de manual, să îi spunem aşa, nu este istoria, ci o reprezentare a acesteia.
Lucian Boia: Mi se pare că e cu totul elementar ceea ce spun eu, unii se pot mira, aşa cum se miră privind tabloul lui Magritte şi citind legenda respectivă. Sunt oameni care spun: ”Cum poate să spună Magritte că aceasta nu este o pipă, când ne uităm şi e clar că este o pipă?”. Bun, dacă este o pipă, încearcă să fumezi cu ea şi o să vezi dacă este sau nu o pipă. Bineînţeles că nu este o pipă, este reprezentarea unei pipe. Că poate să semene foarte bine cu o pipă e altceva, dar oricât de bine ar semăna, e clar că nu este un obiect identic cu realitatea pe care o reprezintă. În cazul istoriei, lucrurile stau tot aşa, ba chiar aş spune că stau chiar mult mai complicat, fiindcă pipa e un obiect foarte simplu, pe când istoria este o imensitate.
Reporter: În istorie, avem de-a face cu reprezentări suprapuse.
Lucian Boia: E evident pentru mine şi încerc să îi fac pe toţi să înţeleagă. Ceea ce încurcă lucrurile este folosirea aceluiaşi cuvânt: pe de o parte, istoria adevărată, istoria care a fost, istoria cea mare, să îi spun şi, pe de altă parte, diversele istorii pe care le confecţionăm, le amenajăm noi şi care sunt într-un raport variabil cu istoria cea mare.În orice caz, nu pot să fie identice cu istoria reală, măcar şi pentru faptul că dimensiunile istoriei reale sunt practic nesfârşite.
