Alegerile din America: SUA și UE pierd, Rusia câștigă

Analistul nu este un ghicitor. El operează cu ipoteze, cu probabilități și șanse. Urmează ca, ulterior, viața să demonstreze dacă a avut dreptate, dacă s-a apropiat de adevăr sau a dat-o în bară. Și eșecurile analizei nu sunt puține. Dar așa este co­rect.

Așa cum arată situația în acest moment în Statele Unite ale Americii, la câteva zile de la declararea ca președinte ales a domnului Donald Trump, ca ipoteză de lucru, mă tem că putem spune că, din alegerile americane, SUA și UE pierd și Rusia câștigă. Acestea nu sunt con­cluzii definitive, nu sunt certitudini. Sunt doar estimări preliminare în urma ana­lizării principalelor evoluții ale ultimilor luni, pre și post-alegeri. Evident că se poate interveni asupra acestor tendințe, prin prelucrarea feed-back-ului și în final rezultatele se pot schimba. Repararea frac­turii interne din societatea americană, refacerea colaborării dintre cele două mari grupuri antagoniste ideologic poate avea efect pozitiv asupra refacerii imaginii SUA în lume. Așa după cum refacerea încre­derii între domnul Trump și aliații săi eu­ropeni nu numai că va ajuta UE în per­formanța sa, dar, în egală măsură, va di­minua câștigul Rusiei. Însă, pentru mo­ment, cam așa arată tabloul euroatlantic du­pă alegerea celui de-al 45-lea preșe­dinte al SUA.

Internațional, imaginea SUA avusese ori­cum de suferit și până la anunțarea re­zultatului final. Campania electorală ame­ricană a fost o competiție a impo­pu­lari­tăților, a alegerii răului celui mai mic. Cei doi candidați se prezentau în fața ale­gă­torilor cu multe fațete negative, sistemul politic american nefiind capabil să-i aducă în fața alegătorilor pe cei mai buni repre­zentanți ai națiunii americane, altfel ge­neros reprezentată la capitolul oameni in­tegri și competenți. Din păcate pentru SUA, deși, repet, America are mulți dintre aceștia, competenți și integri, nu au fost considerați a avea popularitate, a avea no­torietate, mai ales carismă. Frivolitatea spec­tacolului public a primat în fața cum­pănirii inteligente. Din păcate, și în SUA, ca și în Europa, politica este mai degrabă un reality-show.

Rezultatul alegerilor a fost surprinzător, nu neapărat prin personalitatea domnului Donald Trump, ci mai ales prin reacțiile postelectorale. Acestea au arătat o fractură se­rioasă, ideologică, care efectiv a rupt Ame­rica în două. Cum spunea un uni­ver­sitar american pe un post de televiziune, „ne-am culcat într-o Americă și ne-am trezit în două“. Una progresivă, liberală, cu excesele și fuduliile ei, dar interesată într-o democrație cât mai largă, mai so­fis­ticată, mai diversă. O Americă liberală, des­chisă spre cooperare internațională, spre globalizare, spre apărarea unor valori și principii, deschisă la ideea de aliat. Cealaltă Americă este mult mai con­ser­vatoare, chiar cu tendințe xenofobe și ra­siste, frustrată economic, dar mai ales ideo­logic, văzând în victoria domnului Donald Trump șansa unei eliberări. O Ame­rică mai degrabă care vrea mai puține opțiuni, mai puțină varietate, dar mai multă autoritate și ordine. O populație cu clare tendințe izolaționiste, preocupată în spe­cial de problemele ei interne, fie că aici includem nivelul de trai sau schim­barea semnificativă a raporturilor demo­grafice. În 1960, SUA avea 90% populație albă. În 2016, ponderea populației albe s-a redus la 63%, restul fiind largi segmente de afro-americani și hispanici. În plus, conform unui recent sondaj Pew Center, majoritatea americanilor spun că țara lor ar trebui să se ocupe în primul rând de problemele ei interne. Semnele unei astfel de atitudini apăruseră încă din ultimii doi ani ai președinției Obama, când a fost pro­pus conceptul de nation building at home. După mai mult de 20 de ani, când SUA au ajutat la reconstrucția mai multor state, cetățeanul american voia ca guvernul său să se ocupe prioritar de nevoile sale.

Victoria domnului Donald Trump a generat multe semne de întrebare atât asupra sănătății democrației americane, cât și asupra performanței viitorului guvern american, în special din cauza lip­sei de experiență și pregătire a preșe­din­telui ales. Este primul președinte ales al SUA care nu a ocupat anterior o funcție publică, expertiza domniei sale fiind le­gată doar de zona privată. Indubitabil, noul președinte american este un om cu carismă, care a reușit să mobilizeze por­țiuni importante ale societății americane, nemulțumiți de inegalitatea socială în creștere și, mai ales, de capturarea siste­mului politic de către grupuri sau grupări bine organizate. Își merită victoria, dar mulți analiști se întreabă și dacă SUA a câș­tigat. Este suficientă carisma pentru a guverna bine o țară într-o lume atât de complexă, de periculoasă? Poate carisma compensa minusul de expertiză sau ex­periență politică?

Europa poate să piardă dacă noul președinte american vede relația cu ea ca pe una comercială. Du­pă cel de-al doilea război mon­dial, toți, repet, toți președinţii americani au văzut relația cu UE ca bazată pe un set comun de valori. Declarația Atlantică, din 1941, Tratatul NATO din 1949 sau tot efortul SUA de sprijinire a cons­trucției europene, în special prin Pla­nul Marshall, au fost rezultatul aderării americanilor, cât și a europenilor la ace­lași set de valori. Ideologic, timp de 70 de ani, Occidentul a fost omogen. Astăzi, UE se confruntă cu riscul diluării relației eu­roatlantice și este pentru prima dată când o astfel de abordare vine dinspre Washing­ton. Pericolul există, el fiind deja sesizat de ministrul german al Apărării, care a spus că NATO nu are cum să reprezinte o chestiune comercială. Și în continuare veș­ti­le care vin dinspre președintele ales Trump nu sunt prea încurajatoare. Deja a invitat-o să-l viziteze pe doamna Theresa May, premierul britanic, fără a da semnale echivalente către celelalte țări UE im­por­tante. O posibilă frăție „brexitară“. Mai mult, s-a derulat și o conversație tele­fo­nică cu președintele Turciei, ceea ce a de­ter­minat presa germană, în speță Der Spiegel, să vorbească de o înconjurare a UE de către trei lideri autoritari, respectiv Trump, Putin și Erdoğan. Evident, o exa­ge­rare, dar una care denotă îngrijorare.

În fine, Rusia pare să aibă cel mai mult de câștigat din aceste alegeri. Aplauzele din Duma rusă nu sunt gratuite. Ca și acum 27 de ani, când în parlamentul sovietic s-a anunțat căderea lui Ceaușescu, aplauzele au arătat satisfacția politicienilor ruși pen­tru o stare de lucruri favorabilă Rusiei. În primul rând, Moscova a câștigat prin de­cre­dibilizarea procesului electoral, ce-și va pune amprenta negativă asupra pre­ten­ţi­ilor SUA de a mai reprezenta farul de­mo­cra­ției liberale occidentale. În al doilea rând, Rusia ar mai putea câștiga din toate aceste tensiuni, neîncredere apărute între SUA și aliații europeni sau cei din Asia. Și, nu în ultimul rând, victoria domnului Do­nald Trump poate avea un efect contagios asupra Europei, unde tot felul de iliberali, pe valul creat de conservatorii americani, se pregătesc să-și consolideze puterea și in­flu­ența. Doamna Le Pen, cea care a luat bani împrumut de la o bancă rusă, felicită po­po­rul american pentru eliberarea sa. S-a ur­cat repede în trenul populismului ame­ri­can, cu speranța că va opri și în stația ei.

Modul în care SUA se vor decupla de la glo­balizare ar putea fi un model urmat și de Franța, unde deja președintele Hol­lande vorbea de „globalizarea re­gu­la­ri­zată“. În definitiv, cel mai local lucru în globalizare sunt alegerile. Liderii sunt na­ționali pentru că sunt aleși de cetățeni cu identitate națională. La fel și guvernele. Oricât am fi de globalizați, aceste me­ca­nisme rămân locale, adica naționale. De ace­ea, statul nu poate fi învins și glo­ba­li­zarea nu va fi niciodată completă.