PSD-istul perfect și adversarii săi

Iată-ne, așadar, la a opta campanie elec­to­rală pentru alegerile parlamentare. Am par­curs un drum lung în 27 de ani de de­mocrație, mai mult originală decât clasică, și totuși nimic fundamental nu s-a schimbat la nivelul ofertei politice, căci din nou nu avem de ales decât între populismul PSD, an­ti­reformist și iresponsabil eco­nomic, și un program li­beral pe care nu are cine să-l povestească. Dacă par­ti­tura PSD-istă este bine sus­ținută retoric, ca în­tot­deauna de altfel, discursul liberal se aude slab. În niciun caz nu îl sus­ține premierul Cioloș, care vrea să gu­ver­neze fără să candideze și care, într-o bă­tă­lie eminamente politică, se limitează la un discurs tehnocrat și un program minimal. Să ne uităm, așadar, mai întâi la prota­go­niști.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a început în forță, demonstrându-și virtuozitatea în uti­lizarea tacticilor de manipulare și dez­bi­nare dezvoltate de peste un sfert de secol de cel mai puternic partid al țării - partid  care știe să schimbe măștile în timp ce joacă aceeași piesă. Această consecvență a fost demonstrată magistral de Liviu Drag­nea, care s-a asigurat că dictează temele de campanie și regulile jocului după ce a im­pus în parlament eliminarea celor 102 ta­xe - printre care și taxa radio-TV, fără ni­cio consultare prealabilă și niciun pro­iect viabil și legal de înlocuire a ei -  și le­gea care, modificând OUG 100, mărește sa­lariile medicilor și profesorilor peste ni­velul propus de guvern, punând în pericol deficitul bugetar. Dar nu numai agenda dez­baterii publice o dictează domnul Drag­nea, ci și tonul ei - to­nul agresiv, belicos, care a de­fi­nit dintotdeauna com­por­tamentul PSD în cam­panie și a făcut imposibilă orice confruntare de idei. Astfel,  guvernatorul BNR, Mu­gur Isărescu, a fost în­fie­rat pen­tru că ar ignora pro­­blemele bugetarilor,  deși el spunea doar că, potrivit istoriei,  mă­ririle de sa­lariu din cam­pania electorală nu se transformă automat într-un nivel de trai superior după ale­geri; iar premierul Dacian Cioloș a fost amenințat cu o plângere penală pen­tru pre­tinsa comunicare de informații fal­se cu privire la execuția bugetară. Nici zia­riștii care l-au enervat pe domnul Drag­nea cu prilejul lansării programului PSD pentru sănătate nu au fost cruțați, ci re­pe­ziți scurt, ca pe vremea lui Adrian Năs­ta­se. De altfel, nu suntem departe de acele tim­puri, când ni se sugera, în mod fals, că PSD ar avea două aripi - una pro­occi­den­tală, reprezentată de premierul Năstase, și alta conservatoare, condusă de Ion Iliescu. Acum avem dihotomia Dragnea-Ponta, în care Dragnea vrea să pară liderul înțelept și echilibrat, susținător al statului de drept și al democrației de tip occidental, spre deosebire de Victor Ponta, cu apu­că­turile sale de golănaș de după blocuri și afir­mațiile sale scandaloase. PSD a fost în­să întotdeauna un partid unitar, iar „ari­pile“ sale doar o poveste de adormit co­piii, care a permis PSD să se organizeze în echipe de șoc pentru a mobiliza mai multe categorii ale publicului. În privința anti­co­rupției, Dragnea, maestrul dublului dis­curs, dă un impecabil recital de am­bi­gui­tate - ca să nu spunem fățărnicie -, de vre­me ce nu a penalizat nici un PSD-ist care a votat împotriva solicitărilor DNA. La fel și în privința Occidentului, pe care teoretic îl respectă, dar în practică nu sca­pă niciun prilej de a-i ironiza pe bursierii Soros sau pe miniștri cu experiență la Bru­xel­les ori cu un prenume ce nu este neaoș - de pildă, Julien sau Klaus Werner.

Analizat cu atenție, Liviu Dragnea este PSD-istul perfect: antidemocratic, agresiv, ci­nic față de banul public, pe care îl fo­lo­sește potrivit intereselor partidului, nu al contribuabilului, antioccidental, ostil DNA, convins că numai distanțarea de Eu­ropa asigură bunăstarea partidului său și, mai presus de toate, un as al manipulării. Ar putea totuși să fie învins, cel puțin în mediul urban, de un contracandidat com­pe­tent, prooccidental, reformist autentic.

Din păcate, prestația publică a lui Liviu Dragnea este mai sigură și mai dezinvoltă decât a celui care, deși se pretinde apo­li­tic, a devenit principalul adversar politic al liderului PSD, și anume Dacian Cioloș. După cum s-a văzut și la mitingul PNL, discursul premierului este slab și sche­ma­tic, fără forță și viziune. Un discurs de bă­iat bun, de om cumsecade. Or, este greu să convingi electoratul că măririle de sala­rii trebuie stopate, deoarece aruncă în aer echilibrele bugetare și înghit fondurile pen­tru investiții, dacă nu oferi și pers­pectiva unor schimbări benefice - cum ar fi, de pildă, un program de reforme radi­cale, necesare dezvoltării țării.

Pe de altă parte, ce șanse are discursul so­bru în cacofonia de voci agresive din spa­țiul nostru public? Mai ales când printre acestea se numără și cea a fostului preșe­dinte Traian Băsescu, care amestecă o do­ză considerabilă de experiență cu o mârlă­nie de tip Ponta, dacă ne referim de pildă la postarea de pe Facebook în care îl face „maimuță“ pe Dacian Cioloș. Totodată, dom­nul Băsescu a preluat cu vervă și te­nacitate aceeași retorică antieuropeană și anti-DNA ca PSD și ALDE.

Tabăra anti-PSD - în  speță, PNL și USR - nu reuşeşte să contracareze asaltul PSD-ALDE-PMP. Este doar reactivă și prea pu­țin proactivă, purtătorii ei de mesaj sunt neconvingători și nu au reușit să impună nicio temă de campanie.

Lupta este deci inegală și viitorul incert. Certă este doar incapacitatea clasei poli­ti­ce, dar și a societății civile de a genera un antidot la PSD. Unii mai speră în minuni, doar campania abia a început, nu-i așa? Electoratul sătul de PSD însă a obosit să mai spere: constată că vine iarna și con­templă posibilitatea hibernării.