Prezidențialele din Moldova: lupta lui David cu Goliat

Turul doi al alegerilor prezidențiale a adus la putere un candidat pro-rus, Igor Dodon, în po­fida speranțelor electoratului democratic și proeuropean. Oligarhul Plahotniuc își com­ple­tează astfel piramida puterii cu piesa care-i lipsea: pre­șe­dinția. Acum regimul de la Chi­șinău, pe care unii analiști de la București îl numesc „pro­european“ (nu știu dacă o să-i mai atribuie și de-acum în­colo acest calificativ), și-a smuls de pe față ultima mas­că, făcând în mod deschis campanie pentru Dodon.

Minciunile, insinuările, ca­lom­niile pe bandă rulantă la adresa Maiei Sandu deversate la cele 7 televiziuni ale holdingului oli­garhic și-au făcut efectul înaintea ale­ge­ri­lor. La carul propagandistic pro-Dodon s-a în­hămat și Biserica Ortodoxă arondată Mos­co­vei. Duminică, 13 noiembrie, fraudele la urne au desăvârșit „opera“. A fost veselul turism elec­toral de la Varnița – o localitate basa­ra­beană din preajma Tighinei controlată de se­pa^­ratiști – , de la Rezina și de la Sănătăuca (Flo­rești), unde alegătorii transnistreni, mun­ci­tori la întreprinderile din stânga Nistrului, au fost aduși organizat cu autobuzele ca să vo­teze pen­tru candidatul pro-rus. Martorii au relatat că la ieșirea din secție li se fo­to­grafia ștampila din fi­șa în­so­țitoare a bule­ti­nu­lui drept do­va­dă că au votat – faptă răs­plătită când cu 100 de lei, când cu 300. Re­fuzul de a vo­ta era ame­nin­ța­rea cu pier­de­rea slujbei. Se ve­de ce mare bluf e așa-zisul conflict se­pa­ra­tist din Trans­nis­tria și ce fo­loase aduce aceas­tă zo­nă cri­minalizată cla­sei poli­ti­ce co­rup­te de la Chișinău. Bandiții de pe cele do­uă maluri ale Nistrului co­la­bo­rează fruc­tu­os, sub privirile încura­jatoare ale Moscovei.

Dacă în ajunul celui de-al doilea tur în secțiile deschise pe malul drept al Nistrului pentru transnistreni Comisia Electorală Centrală a su­plimentat cu 90.000 numărul de buletine, dias­pora occidentală, despre care s-a știut că va vota masiv pentru Maia Sandu, a fost pur și simplu sabotată. O prevedere absurdă din Codul Electoral, lipsită de orice întemeiere juridică și statistică, a limitat la 3.000 nu­mă­rul de buletine pentru fiecare secție de vot din străinătate, deși acolo nu există liste elec­to­rale. Efectul acestei dispoziții arbitrare s-a văzut pe 13 noiembrie: în câteva orașe ita­lie­ne, la Londra, Paris, Barcelona, Montreal ș.a. buletinele s-au terminat către prânz sau cel târziu pe la orele 17.00. La fel și la București. Dar chiar și în aceste condiții, excepționala mo­bilizare a diasporei occidentale (nu și a ba­sarabenilor din România, din păcate) a adus candidatului opoziției antioligarhice circa 130.000 de voturi în turul II.

A fost, realmente, o luptă între David și Go­liat. Cu deosebirea că David-ul nostru, mo­men­tan, a pierdut bătălia. Maia Sandu nu a avut resurse financiare pentru această cam­panie electorală, nu a avut bani de publicitate TV și de billboard-uri uriașe, cu care să îm­pânzească țara, spre deosebire de Dodon. Can­didatul dreptei și-a finanțat campania din mici donații verificate la sânge (dar și aici au existat încercări de compromitere – cu doar câteva zile înainte de alegeri, Ilan Shor, prin­ci­palul bănuit în furtul miliardului de dolari din băncile moldovenești, „martorul“ care co­ope­rează atât de fructuos cu autoritățile, a virat în contul Partidului Acțiune și Solidaritate 300.000 de lei, adică aproximativ 15.000 de eu­ro, însă diversiunea n-a mers, banii „otră­viți“ au fost imediat returnați de trezorierii PAS). Maia Sandu s-a confruntat cu un imens apa­rat administrativ, care a lucrat pentru Do­don. Apoi, târzia sa desemnare în calitate de candidat unic al opoziției proeuropene și an­tioligarhice, în urma unor sondaje efectuate la comanda unor instituții americane și ger­ma­ne, au lipsit-o de săptămâni prețioase pen­tru a se face cunoscută, mai ales la țară.

Sunt multe învățăminte de tras în urma celor întâmplate. E nevoie de o muncă laborioasă în „Basarabia profundă“, cea care nu are cont pe Facebook. Dar important este că a apărut un nou pol politic de centru dreapta, pro­occi­dental și antioligarhic – PAS, Platforma Dem­nitate și Adevăr, nucleul necorupt din PLDM și alte forțe politice și civice – care trebuie să rămână unit. Această coagulare se datorează în mare parte lui Andrei Năstase, liderul Plat­for­mei DA, care și-a respectat cuvântul și s-a re­tras în favoarea Maiei Sandu, mai bine pla­sa­tă în sondaje, în caz contrar, pur și simplu n-am fi avut un tur II. Mobilizarea mol­do­ve­ni­lor din diaspora la alegerile de duminică de­ri­vă, pe undeva, din acest gest nobil de re­nun­țare, atipic pentru politicienii moldoveni…

Nu orice candidat ar fi putut trezi, în rândurile electoratului nostru educat, occidentalizat, un astfel de entuziasm și dorință de sacrificiu, așa cum a reușit Maia Sandu – un om integru și curajos, primul om politic moldovean ab­sol­vent de Harvard. Toate acestea mă fac să cred că ceea ce declara Maia Sandu în in­ter­viul său de săptămâna trecută pentru revista 22 este o realitate: „Moldova nu s-a predat. Mol­dova există, Moldova luptă!“. Și va lupta.