Igor Dodon amenință că va organiza contramanifestaţii la Chişinău VIDEO

E.b. | 15.11.2016

Igor Dodon, liderul prorus al socialiștilor din Republica Moldova, a amenințat cu contraproteste. El cere să înceteze manifestațiile de nemulțumire provocate de modul în care au fost organizate alegerile prezidențiale din 13 noiembrie, în urma căruia el a înregistrat 52,18% din voturi, iar contracandidata sa, Maia Sandu, 47,82%.

Pe aceeași temă

 

 

„Atât Comisia Electorală Centrală (CEC), cât și numărătoarea noastră a confirmat ca noi am învins în acest scrutin. Alegerile au fost recunoscute deja și de observatorii internaționali. Am primit deja mai multe felicitări din partea mai multor președinți. Regret poziția oponenților mei politici, ei au demonstrat că nu au maturitatea politică să recunoască democrația Republicii Moldova și incită lumea la proteste. Stimați oponenți, aveți curaj sa recunoașteți înfrângerea”, a declarat Dodon, conform Radio Chișinău și Unimedia.


Potrivit liderului socialiștilor, „aceste speculații de pe dreapta creează și deja apare un val de contraproteste de pe stânga”. „Nu vă jucați cu focul. Cetățenii noștri, susținătorii, sute de mii, sunt gata să vină și să apere victoria, dar noi nu ne dorim destabilizarea situației. Facem un apel la calm. Nimeni nu participă la proteste, până eu nu voi spune”, a mai declarat Igor Dodon, potrivit Uniemdia.

 

 

Aproximativ 2.000 de persoane au ieșit în stradă, luni după-amiază, pentru a manifesta împotriva modului de organizare a celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de duminică, dar și față de victoria socialistului Igor Dodon. Manifestanții s-au adunat la amiază în Piața Marii Adunări Naționale, chiar în fața sediului Guvernului, apoi s-au deplasat la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC), unde au cerut demisia conducerii acesteia, iar ulterior, după aproape două ore, s-au oprit în zona statuii lui Ștefan cel Mare din centrul municipiului Chișinău.


Ei au aprins lumânări și au scandat: „Scoală-te, Ștefan!”, dar și lozinci de genul „Refuz, rezist, sunt antisocialist”, „Jos mafia!”, „Jos Dodon!” sau „Jos Moscova!”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22