Fraude in acordarea titlurilor de revolutionar. Sanda, ridicat si dus la Parchetul General

Vlad Toma | 16.11.2016

Procurorii Parchetului General efectuează cercetări într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influență, cumpărare de influență şi fals în înscrisuri sub semnătură privată in legatura cu acordarea titlului de “Luptător cu rol determinant în Revoluție”, anunta Parchetul General intr-un comunicat.

Pe aceeași temă

 

UPDATE: Secretarul de stat Adrian Sanda, seful Secretariatului de Stat pentru problemele Revolutionarilor, a fost ridicat de procurorii Parchetului General si dus la audieri, anunta Agerpres.

 

Parchetul general arata ca o mare parte dintre cele peste 3500 de titluri acordate au fost urmarea directa a oferirii unor sume de bani celor care aveau influenta asupra membrilor institutiilor care le acordau: "o mare parte din totalul de 3505 persoane care au obţinut până în prezent titlul de “Luptător cu rol determinant în Revoluție” nu îndeplineau condiţiile cerute de lege, avizarea pozitivă a acestora la nivelul Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 - SSPR sau în urma contestaţiilor depuse la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - CPRD fiind urmarea directă a oferirii unor sume de bani persoanelor care aveau influenţă asupra membrilor celor două instituţii ale statului," anunta Parchetul General.

 

In urma unor modificari legislative persoanele din categoria “Luptător cu rol determinant în Revoluție” ar fi beneficiat "de drepturi bănești majorate față de ceilalți revoluționari, în sensul că au primit, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluționari, o indemnizație de gratitudine în valoare de 2020 de lei/lunar, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare."

 

Perchezitiile au loc in mai multe judete din tara: "În cursul zilei de astăzi, 16 noiembrie 2016, în baza autorizaţiilor emise de instanţă, sub coordonarea procurorilor, poliţişti din cadrul I.G.P.R.- Direcţia de Investigaţii Criminale, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, I.P.J. Ilfov, I.P.J. Braşov, I.P.J. Bistriţa Năsăud, I.P.J. Caraş Severin şi I.P.J. Vrancea efectuează un număr de 21 de percheziţii domiciliare, atât la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor menţionate mai sus cât şi la sediile unor instituţii publice," se arata in comunicatul citat.

 

Conform sursei citate, cercetarile din acest dosar sunt legate de faptul ca, "prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a fost modificată şi completată Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, în sensul introducerii unei noi categorii de revoluţionari şi anume „Luptător cu Rol Determinant” - atribuit celor care în perioada 14 - 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului."

 

PICCJ arata ca anumite persoane au cerut bani pentru acordarea frauduloasa a acestor titluri: "această modificare legislativă a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari cât şi la nivelul celor două instituţii publice cu atribuţii în acordarea acestor titluri (Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - CPRD şi  Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 - SSPR) a unor persoane interesate să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de „Luptător cu rol determinant” în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente."

 

Parchetul General mai arata ca "din analiza probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că mai multe persoane interesate să obțină calitatea de  “Luptător cu rol determinant în Revoluție” au promis, oferit sau dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alții, direct ori indirect, unor persoane din cadrul SSPR și CPRD, care aveau influență sau au lăsat să se creadă că au influență asupra unor funcționari din cadrul acestor instituții cu putere de decizie, pentru a-i determina pe aceștia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri."

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22