Finantarea campaniei din 2009:Udrea si Ioana Basescu, inca 60 de zile sub control judiciar

Dora Vulcan | 16.11.2016

Elena Udrea şi Ioana Băsescu au fost chemate miercuri la DNA pentru a fi anuntate ca le-a fost prelungita masura controlului judiciar in dosarul privind finantarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 22 septembrie 2016, faţă de sase inculpati printre care si Elena Udrea si Ioana, fiica mai mare a fostului presedinte Traian Basescu.

 

 

Ioana Basescu, notar public, fiica presedintelui Romaniei in functie la acel moment, este cercetata penal de procurorii DNA pentru instigare la abuz in serviciu si spalare de bani (2 fapte), intr-un dosar in care mai este cercetata si Elena Udrea, in legatura cu finantarea campaniei prezidentiale din 2009. Procurorii o acuza pe Ioana Basescu pentru ca a cerut achitarea unei facturi electorale de catre Oil Terminal, dar a folosit banii pentru a pleca in excursie in Cuba cu concubinul sau, informeaza DNA.

 

Si fostul iubit al Ioanei, Giovanni Mario Francesco, om de afaceri, este acuzat de evaziune fiscală si spălare de bani (2 fapte).

 

Inculpata este si Elena Udrea, implicata direct în campania lui Traian Basescu la alegerile prezidenţiale din 2009, în prezent deputat în Parlamentul României. Ea este acuzata de 5 infracțiuni de spălare de bani. 

 

Alaturi de cei trei au mai fost inculpati:

  • Gheorghe Nastasia -  fost secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru luare de mită,
  • Victor Tarhin -  fost preşedinte al  Consiliului Județean Tulcea, tot pentru luare de mită
  • Ioan SIlviu Wagner -  fost director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, acuzat de abuz în serviciu.

 

Faptele descrise pe larg de procurorii DNA 

 

În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

 

  • În acest context, în perioada octombrie – noiembrie 2009, un om de afaceri (martor în cauză), reprezentant al unei firme care avea încheiate contracte în valoare peste 20 de milioane de euro cu autorități locale finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost contactat de Nastasia Gheorghe, în calitate de secretar general al instituției respective.

 

Acesta i-a comunicat omului de afaceri că urmează să se aloce fonduri pentru demararea lucrărilor contractate şi i-a cerut suma de 900.000 de lei pentru a nu avea probleme pe viitor cu finanțarea și plata contractelor pe care le avea în derulare, indicându-i și numele societății către care urma să se facă plata.

 

În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, la insistențele secretarului general, omul de afaceri a virat firmei respective, în două tranșe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deși societățile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie națională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale.

 

În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidați.

 

 

  •  În aceeași manieră, spun procurorii DNA, a procedat și Tarhon Victor, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Tulcea care în același scop, a cerut unui om de afaceri (martor în cauză), suma de 700.000 lei. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Județean Tulcea un contract finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului cu o valoare de 50 milioane lei.

 

Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a 4 firme, în baza unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate suma totală de 691.029,63 lei.

 

Nici de această dată, serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfășurate în favoarea aceluiași candidat.

 

 

Legatura dintre Ioana Basescu si Elena Udrea

 

  •  În luna decembrie 2009, Ioana Băsescu Ioana, fiica președintelui României în funcție la acel moment, i-a cerut lui Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an.

 

În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, prețul menționat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana care a și intermediat încheierea tranzacției.

 

În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferența de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziția inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans.

 

Și de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi și nu mai achiziționase niciodată publicitate de asemenea valoare).

 

Mai mult, firma “prestatoare” nu desfășurase anterior acestui moment activități comerciale semnificative și nu avea experiență relevantă în domeniul publicității. 

 

La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de Francesco Giovanni – Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu, spun procurorii DNA. 

 

Între cele două societăți nu au existat în realitate nici un fel de operațiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracționale a banilor proveniți din prejudicierea societății de stat reprezentată de  Wagner Silviu Ioan.

 

În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obținută în maniera de mai sus a fost folosită în interes personal de Ioana si Francesco Giovanni – Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba și a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

 

 

  •  La data de 1 iulie 2009,  Francesco Giovanni – Mario, administrator și unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală și punerea la dispoziție de echipamente și aparatură audio-video.

 

Conform contractului, în schimbul acestor servicii societatea administrată de Francesco Giovanni – Mario a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Veniturile și taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declarațiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei și impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).

 

La instigarea inculpatei Băsescu Ioana, suma astfel obținută a fost folosită de inculpatul Francesco Giovanni – Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 pentru alegerea președintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienței infracționale a banilor.

 

 

În contextul prezentat mai sus, legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare (s.n.), precizeaza DNA.

 

Remiterea foloaselor infracționale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăți care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță.

 

  

 

 

 

  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22