Băsescu îi spune lui Dodon: Nu mai pierde vremea, ia-o spre Vest, că asta e direcţia!

E.b. | 26.11.2016

Traian Băsescu i-a transmis lui Igor Dodon să nu mai piardă vremea şi să o ia spre Vest, pentru că aceasta este direcţia. Băsescu a afirmat şi că unirea României cu Republica Moldova este ”mai scumpă decât tezaurul ascuns de ruşi la Moscova”.

Pe aceeași temă

 

  

Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la Chişinău, la o reuniune organizată de PMP, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din România din 11 decembrie, transmite News.ro.

 

În discursul său, Băsescu a spus că, de când a devenit preşedintele României, întotdeauna a vrut să ştie dacă unirea este posibilă.

 

El a amintit că în anul 2005 a fost făcută o amplă cercetare sociologică în Republica Moldova, iar atunci lucrurile nu arătau prea bine pentru că doar 3% din cetăţenii Republicii Moldova erau unionişti şi circa 10% proeuropeni.

 

”Iată ce evoluţie extraordinară: azi avem confirmarea că cel puţin 48% din cetăţenii Republicii Moldova sunt proeuropeni şi unionişti. Acest proces arată că unirea este aproape, dragii mei, şi e aproape pentru că evoluţiile procesului de desovietizare a Republicii Moldova sunt tot mai rapide”, a adăugat Traian Băsescu.

 

”Eu sunt convins că acest lucru (unire) se va întâmpla, pentru că sunt un politician care a trecut de mult de vârsta şi de experienţa începătorului, în care speculezi lucruri mărunte. Deşi am votat împotriva lui, am votat pentru Maia Sandu, am luat notă de declaraţia făcută de domnul Dodon, în care şi-a mai diminuat elanul spre uniunea vamală şi spune că va întreba poporul dacă să meargă spre Vest sau spre Est. Eu îi dau un sfat de aici, de la Chişinău: Nu mai pierde vremea şi ia-o spre Vest, că asta e direcţia! Eu am fost preşedinte zece ani, el încă e stagiar, aşa că ar fi bine să îmi asculte sfaturile”, a mai declarat Băsescu.

 

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a afirmat, într-un interviu acordat TVR, că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va fi în continuare implementat, însă a spus că este posibil, la un moment dat, un referendum prin care moldovenii să decidă dacă vor denunţarea lui şi intrarea în Uniunea Eurasiatică sau nu.


”Integrarea în Uniunea Eurasiatică este posibilă doar dacă va fi denunţat acordul cu Uniunea Europeană. Lucrul acesta preşedintele nu poate să-l facă. Vor fi alegeri parlamentare, vom vedea ce majoritate parlamentară va fi. Vom organiza, în caz de necesitate, un referendum şi apoi vom decide unde mergem, în Est sau în Vest”, a declarat Igor Dodon.

 


El a afirmat că nu este nici pro-rus, nici pro-european, deoarece pentru el primează interesele Republicii Moldova, iar aceasta are nevoie atât de expertiza europeană pentru implementarea unor reforme, cât şi de reluarea relaţiilor economice cu Rusia. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22