De același autor
Generalul Michael T. Flynn a fost deja nominalizat pentru pozitia de consilier pe probleme de securitate nationala. Iar la Pentagon, presedintele ales si l-ar dori pe generalul James Mattis. Experientele formative, backgroundul profesional, optica lor pe diverse dosare merita studiate pentru ca ne pot indica directii potentiale de actiune, prioritati ale viitoarei administratii sau cel putin ne putem face o idee despre recomandarile, formale si informale, pe care le-ar putea avansa presedintelui SUA.
Se ridica insa intrebarea oare cine va avea cuvintul decisiv, Casa Alba sau Pentagonul? In trecutul foarte recent, Robert Gates, Leon Panetta dar si Chuck Hagel au criticat predilectia Casei Albe pentru micro-managementul decizional, unde cercul de insideri din jurul presedintelui avea o influenta disproportionata in raport cu detinatorii marilor portofolii. Pe de alta parte, indispozitia evidenta a lui Trump pentru detalii si la fel de evidenta sa dispozitie de a delega (in mult prea mare masura, cred multi) ar putea fi un avantaj?
La prima vedere se desprind cateva elemente pe care “generalii lui Trump” le au, mai mult sau mai putin, in comun. Sunt critici vehementi ai pozitiilor considerate prea soft adoptate de Administratia Obama in Orientul Mijlociu in special pe chestiunea indiguirii campaniilor „proxy“ ale Teheranului sau in raspunsul privind Statul Islamic. Sunt generali de razboi, veterani cu ampla experienta in campaniile de contrainsurgenta si stabilizare derulate de America in Irak si Afganistan dupa atacurile de la 11 septembrie 2001. Unul dintre ei (Mattis) a avut un rol central, alaturi de Petraeus, in creionarea faimosului Manual de Contrainsurgenta care a schimbat cultura organizationala a armatei americane la mijlocul deceniului trecut. Altul (Flynn) s-a format in lumea „cinetica“ a operatiunilor de contra-terorism, in umbra unei alte legende a fortelor speciale americane, generalul Stanley McChrystal, sub comanda caruia s-a reusit eliminarea lui Abu-Musab al-Zarqawi, liderul Al-Qaeda in Irak (precursorul ISIS).
Flynn: expertul in contraterorism
Pe de o parte, este generalul in retragere Michael T. Flynn, cel care va prelua pozitia detinuta pana astazi de Susan Rice sau in trecut de Condoleezza Rice la Casa Alba, cea de consilier pe probleme de securitate nationala al presedintelui. Flynn, un fost director al Serviciului de Informatii Militare (DIA), este unul dintre primii sustinatori ai candidatului Trump, un loialist, devenit cunoscut pentru instigarea la arestarea candidatei democrate pe scena Conventiei Republicane: „Lock Her Up!“1. In trecutul sau sunt cateva episoade controversate despre care se va discuta multa vreme in spatiul public: actiunile de lobby facute in numele unor apropiati ai lui Erdogan (intr-un moment in care represiunea interna a regimului lua avant), vizita la Moscova si cina cu Vladimir Putin, prejudecatile pe care le-a expus pe Twitter la adresa Islamului („Teama de musulmani este RATIONALA“), remuneratia primita de la Russia Today, principalul instrument de propaganda al regimului de la Moscova. Niciunul dintre elemente nu pare sa reprezinte o problema pentru presedintele ales. Dimpotriva sunt in acord cu tipul de „virtuti“ practicate chiar de Donald Trump. Si totusi, foarte probabil nominalizarea lui are legatura cu tipul de amenintare care ii va ocupa lui Trump o mare parte a mandatului si care in timpul campaniei electorale s-a aflat in prim-planul promisiunilor sale – razboiul impotriva Statului Islamic. Flynn este un general format in campaniile pe care America le-a desfasurat dupa 11 septembrie impotriva terorismului. Este mindset-ul lui predilect.
Pe cand era directorul DIA, Flynn a aratat o intelegere nuantata asupra campaniilor post 9/11, multe dintre ele de stabilizare si contrainsurgenta, accentuand rolul pe care ecosistemul societal2 il joaca in producerea terorismului: „nu mai conteaza cat de multe tancuri sau avioane ai; ceea ce conteaza sunt dinamicile socio-culturale ale mediului. De exemplu, cate militii si cate triburi exista acolo si care este comportamentul lor“3. Explozia demografica, proliferarea populatiilor foarte tinere (in Orient, in Asia Centrala) anunta o era de „conflicte societale prelungite“ unde statele natiuni sunt contestate din interior: „daca nu au institutii in tarile lor, daca nu au slujbe, daca nu au ce sa faca, atunci se indreapta catre alte lucruri“. De retinut concluzia pe care generalul Flynn o extrage din agregarea mega-tendintelor globale care preseaza statul-natiune si capacitatea sa de guvernare: „stabilitatea este doar temporara, fara buna guvernare. (...) daca nu ai buna guvernare nu poti avea stabilitate“4. Dar acesta nu este nici pe departe discursul pe care Trump, presedintele lui „no more nation-building overseas“ vrea sau se asteapta sa il auda. In urma cu un an, intrebat ce ar face diferit fata de Administratia Obama in lupta impotriva ISIS-ului, Flynn vorbea despre imperativul unei mari transformari economice si dadea exemplul Planului Marshall pentru Europa. In ciuda pretului si a costurilor implicate, beneficiul sistemic rezultat in timp a fost stabilitatea Europei5.
Importanta este si lectia pe care Flynn a invatat-o din campaniile post 9/11 asa cum au fost acestea configurate spre finalul lor si care in opinia lui sunt potentiale modele impotriva Statului Islamic: „de fapt, indiferent de ceea ce vi s-a spus despre «razboaiele pierdute» din Irak si Afganistan, i-am invins pe islamistii radicali de fiecare data cand am luptat serios. Pozitia lor de astazi nu a fost obtinuta impotriva noastra pe campul de lupta, ci este rezultatul deciziilor noastre proaste, motivate politic de a ne retrage inainte de a ne consolida victoria“6.
Asadar ce-ar fi de facut impotriva Statului Islamic? „Stim cum sa castigam în teren, asa cum am demonstrat-o in Irak si Afganistan. Mai presus de toate, avem nevoie de informatie buna si de lideri care au determinarea sa castige. Si nu o putem face in mod exclusiv cu avioane si drone; avem nevoie de trupele noastre. Cu siguranta, trebuie sa lucram cu fortele locale, dar nu vor fi suficiente. Bazele Al-Qaeda trebuie distruse si intreg teritoriul revendicat de Statul Islamic trebuie sa fie readus sub control local si trebuie să insistam asupra bunei guvernari, nu cum am facut adesea, acceptand republici Islamice. (...) Vom fi în siguranta cand si ceilalti se vor afla in siguranta, iar astazi ne aflam an fata unui colaps complet al ordinii in regiune.“7
De multe ori, Americii de dupa Razboiul Rece i s-a reprosat ca se comporta predilect tactic si foarte putin strategic. Sub Obama, America a incercat sa se desprinda oarecum de nisipurile miscatoarea ale Orientului Mijlociu, semnaland rebalansari catre alte zone de interes pentru Statele Unite - pivotul pacific in primul mandat sau cel euroatlantic, dupa anexarea Crimeei in 2014. Cu Flynn la Casa Alba, pericolul este ca administratia sa se concentreze mono-dimensional pe amenintarea Statului Islamic, pe terorism (iar accentele puse in campanie incurajeaza aceasta directie), uitand de interesele SUA din alte spatii geopolitice, mai ales cele aflate in proximitatea unor mari puteri cu impulsuri revizioniste. De exemplu, Flynn expune aceeasi lipsa de empatie fata de interesele aliatilor europeni ca si presedintele pentru care lucreaza. „NATO s-a format dupa al doilea razboi mondial. Astazi suntem la mai bine de jumatate de secol de atunci. Vrem ca NATO sa mai continue pentru inca o jumatate de secol? Stand astazi aici, cred ca raspunsul este: nu stiu.“8 NATO nu este doar despre terorism, este mult mai mult decat atat, este o alianta full-spectrum. Este o garantie a conservarii stabilitatii si a granitelor in Europa, o polita de asigurare impotriva agresiunii pe care de multe ori o luam de-a gata, este despre aparare teritoriala, o misiune tot mai relevanta intr-o epoca a reintoarcerii competitiei dintre marile puteri.
Keane: „nasul intelectual“ al stabilizarii Irakului pre-ISIS
Inainte de curtarea generalului Mattis, Trump l-a vrut pe generalul in retragere Jack Keane in pozitia de sef al Pentagonului. O propunere altfel destul de sensibila pentru sistemul politic american, care a mai cunoscut doar o singura data un astfel de episod, prin desemnarea unui militar intr-un post detinut traditional de un civil, cea a generalului George C. Marshall (in septembrie 1950). Insa fostul vice-sef al Statului Major al Armatei de Uscat a SUA a declinat insa oferta presedintelui ales din motive personale9. Generalul, un comentator obisnuit in studiourile Fox News pe probleme de securitate nationala, este un alt personaj central in istoria campaniilor post 9/11, mai degraba prin rolul influent de orchestrare indirecta a lobbyului facut la cel mai inalt nivel decizional spre sfarsitul lui 2006 pentru adoptarea unei „strategii“ care sa invinga insurgenta din Irak intr-o perioada in care campania americana sub coordonarea lui Donald Rumsfeld ajunsese intr-o mare fundatura. In acest context, implicarea lui a fost decisiva. Fara el, infuzia de 30.000 de militari, „surge“-ul cum a ramas cunoscut in istoria recenta, primita de Irak in 2007-2008 si responsabila pentru stabilizarea temporara a tarii, poate nu ar fi avut loc.
Jurnalistul Tom Ricks il considera „nasul intelectual“ al suplimentarii, dar si al reconfigurarii campaniei cu adevarat pe coordonatele contra-insurgentei: „piesa centrala a strategiei a fost aceea de a proteja populatia – ceva ce nu faceam la acel moment. Statele Unite optasera in mod constient sa nu o faca, iar fortele de securitate irakiene nu erau capabile. (...) Si pentru ca nimeni nu proteja sau controla populatia asta, a expus-o Al Qaeda insurgentilor sunniti sau militiilor siite care au folosit realitatea de fapt in propriul avantaj“10. Tot el a avut un rol decisiv in numirea cunoscutului general David Petraeus (cel care il considera pe Keane drept unul dintre mentorii sai) pentru implementarea noii filozofii operationale pe care armata americana o mai aplicase spre sfarsitul razboiului din Vietnam. El stie foarte bine cum arata victoria impotriva unor adversari precum Al-Qaeda sau Statul Islamic, in special in momentul in care aceste organizatii ajung sa controleze comunitati extinse: „in majoritatea cazurilor, este un mediu sigur si stabil unde fortele de securitate ale tarii gazda pot face fata singure nivelului de violenta si un guvern care este capabil sa furnizeze servicii de baza si eficiente cetatenilor sai. (...) In mod esential, ajungi sa invingi o insurgenta in masura in care aceasta nu mai are capacitatea de a ameninta legitimitatea regimului“. Toate sunt elemente care tin mai degraba de „constructia natiunii“ si consolidarea infrastructurii statului tinta prin operatiuni expeditionare in care protejarea populatiei civile joaca un rol central si se afla la antipodul politicilor recomandate de candidatul Trump (“bomb the hell out”) ca solutie la ISIS.
Sugestiv este si faptul ca nu doar Trump a fost impresionat de generalul Keane, dar si Hillary Clinton. In timp, au devenit destul de apropiati. Keane este cel care a avut „poate cea mai mare influenta asupra modului in care Hillary Clinton gandeste despre afacerile militare“, concluzioneaza Mark Landler in cartea sa (Alter Egos. Hillary Clinton, Barack Obama and the twilight struggle over american power, 2016).
Mattis: „cainele turbat“
De departe insa, cel mai interesant pentru actuala conjunctura, deopotriva interna si internationala, ramane Jim Mattis, un general in retragere cu 4 stele din Corpul Puscasilor Marini, supranumit si „cainele turbat“. De altfel, descoperirea lui Mattis, astazi visiting fellow la Hoover Institution (Universitatea Stanford), de catre presedintele ales a venit tot la sugestia generalului Keane. In interviul acordat ziarului The New York Times, Trump a recunoscut ca generalul este „foarte serios considerat pentru pozitia de secretar al Apararii. Este un om foarte respectat. De fapt, m-am intalnit cu cativa alti generali si toti spun ca este cel mai bun. Si cred ca poate a venit timpul pentru un general“. Biografia lui este intim legata de campaniile expeditionare purtate de Statele Unite dupa atacurile de la 11 septembrie 2001. Cunoaste in detaliu provocarile, precum si natura conflictelor care au transformat Orientul Mijlociu in ultimii 15 ani. Este un mare opozant al rolului pe care Teheranul il joaca in subminarea ordinii regionale prin sustinerea data militiilor „proxy“ siite (in Liban, Irak, Siria sau Yemen). A avut un rol decisiv in operatiunile desfasurate in epicentrul insurgentei post Saddam din Fallujah pe parcursul lui 2004. Este faimos pentru recomandarile date puscasilor sai marini: „Fii politicos, comporta-te profesionist, dar fii gata sa ucizi pe oricine iti iese in cale“. Spre sfarsitul carierei militare, din pozitia de sef al Comandamentului Central (asumat in momentul in care Petraeus a preluat comanda fortelor NATO din Afganistan in 2010, pe fondul concedierii generalului Stanley McChrystal, in urma scandalului generat de articolul aparut in revista Rolling Stone) a ajuns sa coordoneze un teatru operational imens, reunind intreg spatiul Orientului Mijlociu, dar si razboiul coalitiei din Afganistan.
In ciuda „nickname“-ului care te trimite cu gandul la Dr. Strangelove, Mattis este mai degraba tipul carturarului care merge in adancurile istoriei pentru a redescoperi intelepciunea anticilor despre natura si continuitatile razboiului. Poate recita din Homer si Sun Tzu si se spune ca in batalie poarta mereu cu el Meditatiile lui Marcus Aurelius: „imi permite sa ma distantez din sfera lui aici si acum, pentru a discerne adevarurile eterne ale razboiului“, i-a destainut cu ceva ani in urma jurnalistului Tom Ricks11.
Dincolo de mesajul imediat pe care il transmite (concentrarea Administratiei Trump de urgenta pe problema ISIS), o viitoare nominalizare a generalului Mattis la Pentagon este poate si mai simbolica pentru aliantele SUA de pretutindeni si in general pentru ordinea liberala postbelica, componente puse sub semnul intrebarii in campanie de discursul candidatului Trump. In general, Mattis se afla pe pozitii care contrasteaza cu discursul candidatului Trump. De fapt, se afla pe pozitii similare celor articulate de establishmentul republican de politica externa sau de John Allen (generalul care a sprijinit-o pe Hillary Clinton), din simplul motiv ca ideile au o substanta bipartizana. Sa vedem asadar cateva dintre recomandarile „cainelui turbat“ pentru viitoarea administratie. Ele au fost reunite sub titlul „A blueprint for American Security“12 si publicate intr-un op-ed (elaborat alaturi de un semnatar al uneia dintre celebrele scrisori anti-Trump a vechilor republicani) din San Francisco Chronicle in vara:
- „Obiectivul politicii externe americane ar trebui sa fie reafirmarea unei ordini favorabile securitatii noastre si a aliatilor nostri.“
- „Sistemul international, asa cum il cunoastem - si asa cum l-am creat –, se afla sub asaltul fortelor care ocupa spatiile goale si subrezesc ordinea atunci cand Statele Unite nu sunt implicate în mod activ. Aceste forte includ forte pradatoare care valorizeaza propria lor suveranitate, dar o distrug pe a altora - Rusia, China si Iran.“
- „Cei care se opun unei implicari internationale sustinute din cauza costurilor folosesc argumentul exact pe dos: doar impreuna cu aliatii si prin participarea la conservarea ordinii internaționale putem comasa resursele necesare pentru gestionarea pe termen lung a intereselor noastre.“
- „Nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca ordinea internationala pe care am construit-o din cenusa celui De-al Doilea Razboi Mondial merita aparata si consolidata. Ne putem recupera o pozitie strategica ferma in apararea valorilor noastre prin ingrijirea mecanismelor - mai presus de toate, a relatiilor - care asigura o ordine internatională favorabila intereselor americane.“
In contrast cu Trump, care in campanie sugera ca America nu ar trebui sa mai fie preocupata de problemele altora sau sa tina lumii prelegeri despre democratie, Mattis crede altceva: „valorile conteaza in aceasta lume. Noi toti ne-am nascut aici din intamplare, dar traim aici din propria noastra optiune. Natiunile care gandesc la fel (likeminded) si care sunt pentru valorile liberale trebuie sa stea impreuna si sa se apere reciproc. Dacă vrei sa ai un prieten la nevoie, atunci trebuie sa fii prietenul lor atunci cand dau de necaz“13.
Probabil ca nu exista un raspuns mai bun dat ingrijorarilor recente ridicate de distributia musicalului Hamilton de pe Broadway in fata vicepresedintelui ales, Mike Pence (o atitudine taxata imediat de Trump drept „nepoliticoasa“) decat cel al lui Mattis: „ceea ce ma preocupa este faptul ca avem in America electoratul cel mai polarizat poate de la 1865. De ce ma ingrijoreaza acest lucru? Trimitem la Washington oameni care literalmente merg acolo și declara cu mandrie ca nu fac compromisuri pe principii si apoi declara orice un principiu. Sistemul nostru a fost creat cu trei ramuri co-egale de guvernare. Este nevoie ca toate cele trei sa lucreze impreuna. Astazi vedem tot mai multi oameni care sunt reticenti sa interactioneze cu ceilalti nu doar pentru ca nu cred ca au dreptate si gresesc sau ca sunt stupizi, ci pentru ca sunt rai. Iar cu raul nu faci compromisuri. Mai bine ne intoarcem la compromis, reinvatand cum se guverneaza într-o democratie fundamentata pe diversitate“14.
S-au pus multe accente in aceasta campanie pe dezangajare, pe reevaluarea aliantelor si a rolului Americii in mentinerea ordinii internationale de dupa 1945 si pe marile amenintari care o pun astazi in pericol. Dar daca va ajunge la Pentagon, Mattis va merge cu aceasta convingere: „generatia care a trecut prin Al Doilea Razboi Mondial a invatat ca, atunci cand America isi pierde interesul in comunitatea internationala, rezultatul este oribil. Din lectia invatata in acel razboi teribil apar Natiunile Unite, NATO, Planul Marshall, Bretton Woods sau FMI. Dar acest sistem nu este autosustenabil. El trebuie vegheat si, chiar acum, prin faptul ca nu il ingrijim vedem trei atacuri fundamentale asupra sistemului statal care iau avant. Rusia vrea o autoritate de veto asupra intereselor diplomatice, economice si de securitate ale natiunilor din fosta Uniune Sovietica, precum Ucraina. Vedem acest lucru in cazul Statului Islamic sau in Marea Chinei de Sud. Asa ca, daca americanii continua sa se retraga, vom redescoperi aceeasi lectie pe care am invatat-o dupa ce ne-am retras la sfarsitul Primului Razboi Mondial, cand am sfarsit prin a plati un pret groaznic“15.
Nu in ultimul rand, cei care cred ca au unda verde sa testeze sistemul postbelic si angajamentele americane poate ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte: „vin în pace. Nu mi-am adus artileria. Dar va spun cu lacrimi in ochi: If you fuck with me, I’ll kill you all“16. Sigur, un mesaj transmis intr-un alt context, dar reprezentativ pentru Mattis „Mad Dog“.
NOTE:
1. https://www.youtube.com/watch?v=9bA-Z2vmaFU
2. Discurs al Directorului DIA Michael T. Flynn, Brookings Institution, 20 noiembrie, 2013, Washington D.C.
3. Interviu cu Generalul Michael T. Flynn publicat in periodicul PRISM (vol. 4, nr. 4), p. 188.
4. “Global Threat Picture as the Defense Intelligence Agency Sees It”, Homeland Security Forum, Aspen Institute, 26 iulie 2014.
5. Segment reluat in emisiunea GPS realizata de Fareed Zakaria la CNN, 20 noiembrie 2016, http://transcripts.cnn.com/TRANSCRIPTS/1611/20/fzgps.01.html
6. Michael T. Flynn si Michael Ledeen, The Field of Fight. How We Can Win the Global War Against Radical Islam and Its Allies, St. Martin’s Press, New York, 2016, p. 114.
7. Ibidem, p. 139.
8. Interviu al generalului Flynn acordat Spiegel Online in vara: http://www.spiegel.de/international/world/spiegel-interview-a-1103192.html
9. http://www.npr.org/sections/thetwo-way/2016/11/20/502769948/ret-army-gen-jack-keane-says-he-declined-offer-to-be-defense-secretary
10. Interviu cu generalul Jack Keane, Small Wars Journal, aprilie 2011, http://smallwarsjournal.com/jrnl/art/an-interview-with-general-jack-keane
11.Thomas E. Ricks, Fiasco-The American Military Adventure in Iraq, Penguin Press, New York, 2006, p. 313.
12. Kori Schake, Jim Mattis si Jim Ellis, „A blueprint for American Security“, in San Francisco Chronicle, 11 august, 2016, http://www.sfchronicle.com/opinion/article/A-blueprint-for-American-security-9137892.php
13. Interviu realizat de Peter Robinson cu Charles Hill si James Mattis, 16 iulie, 2015, http://www.hoover.org/research/charles-hill-and-general-james-mattis-iran-deal-democracy-and-freedom
14. Idem.
15. Idem.
16. Thomas E. Ricks, Fiasco-The American Military Adventure in Iraq, Penguin Press, New York, 2006, p. 314.
