Pe aceeași temă
El a fost acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei. Operaţiunea legată de spionarea şi copromiterea şefei DNA purta numele TORNADO. Însă el mai era implicat într-un dosar penal - Agroli Crevedia.
În acesta din urmă, în care a primit mandatul de arestare preventivă, Daniel Dragomir a fost trimis în judecată alături de soţia sa, Marinela Zoica Dragomir, şi ea fost angajat al SRI. Procurorii spun că, în perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef de grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combaterea Terorismului din cadrul Serviciului Român de Informaţii, beneficiind de ajutorul soţiei sale a pretins şi, ulterior, a primit de la omul de afaceri Rami Ghaziri, administrator al Agroli Crevedia, suma totală de 462.567 de euro, compusă din 374.078 euro, suma primită în numerar într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, 70.575,87 euro reprezentând finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionarii unei societăţi comerciale, incluzând şi un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne şi 18.000 euro, reprezentând salariul lunar de 8.000 lei, primit de soţia să Dragomir Marinela Zoica, în calitate de administrator al acestei firme nou înfiinţate, arată adevarul.ro, care citează News.ro.
„Sumele de bani menţionate mai sus au fost pretinse şi primite de către inculpatul Dragomir Daniel, pentru a-şi folosi influenţă, prin prisma funcţiei deţinute, asupra unor funcţionari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară”, se arată într-un comunicat al DNA.