Dominoul Trump și Madame Frexit

Din Balcani și până în Ungaria, Austria, Olanda și Franța, victoria lui Donald Trump dă un nou suflu populiștilor și ex­tremei drepte. Fiecare dintre acești po­li­ticieni ve­de în rezultatul ale­gerilor din SUA o re­con­figurare din temelii a pei­sajului po­litic european, o con­­firmare a propriei cre­dibilități și a faptului că politica ultranaționalistă, an­tiimigrație și anti­glo­ba­li­zare a devenit, într-un fi­nal, mainstream. „Este sfâr­șitul secolului al XX-lea și începutul unei noi lumi“, proclama Marine Le Pen, liderul extremei drepte din Hexagon, ca reacție la alegerea lui Trump. În ultimele zile, Marine Le Pen a reușit să acrediteze tot mai mult ideea că succesul lui Trump reprezintă o vic­to­rie împotriva establishmentului, a elitelor tradiționale (în ciuda faptului că, totuși, Trump a candidat din partea Partidului Re­publican!). Va reuși America, cândva mo­de­latoare a democrațiilor în Europa, să an­tre­neze încă o dată schimbări majore pe Bă­trânul Continent, de data asta în alt sens?

Primul test important va fi în Austria, pe 4 decembrie, când se vor rejuca alegerile prezidențiale, candidatul extremei drepte având un avans important în sondaje. În caz de victorie, Norbert Hofer a promis că va forța organizarea unui referendum pen­tru ieșirea Austriei din UE. În Italia, zilele următoare, premierul de centru-dreapta ar putea pierde referendumul cons­ti­tu­țio­nal pe care și-a mizat supraviețuirea po­li­ti­că. În Germania, criza refugiaților și ecou­rile triumfului lui Trump ar putea afecta șansele CDU și, prin urmare, ale actualului cancelar la alegerile din toamna următoare (chiar dacă e puțin probabil ca Angela Merkel să piardă totuși alegerile). Însă cea mai preocupantă situație rămâne cea din Franța.

Francezii, mai interesați de performanța scenică

Ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite a dat un avânt considerabil în sondaje Frontului Național și „locomotivei“ sale: Marine Le Pen a fost propulsată în pole-po­sition pentru alegerile prezidențiale, cu 30% din intențiile de vot. E urmată de candidatul dreptei - conservatorii au decis duminica trecută că fostul premier Fran­çois Fillon este cel care o va înfrunta în mai pe Marine Le Pen. Socialiștii au ieșit practic din joc – actualul președinte Hol­lande se situează la un foarte modest 4%, în timp ce proaspătul intrat în cursă, Emmanuel Macron (ce a părăsit ad­mi­nis­trația Hollande și se prezintă ca inde­pen­dent), ar obține circa 12%. Deocamdată, șansele ca Le Pen să ia președinția din pri­mul tur (cu 50% din voturi) sunt minime. E suficient însă pentru a o trimite în turul al doilea ca favorită. În Franța, la fel ca, recent, în Marea Britanie și SUA, sondajele au dat greș de prea multe ori. Și, totuși, semnalul a produs panică în clasa politică franceză.

„Nimic nu mai e inimaginabil de acum. Dacă Trump a fost posibil, orice e po­si­bil. Oamenii și-au pierdut interesul pen­tru politică și acum îi interesează mult mai mult personalitatea, performanța scenică“, spunea unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați intelectuali francezi, Bernard-Henri Lévy, într-un interviu pen­tru The Telegraph. Dincolo de efectul Trump, ar putea exista și un „efect Clin­ton“: o demobilizare a elec­toratului din cauza son­dajelor favorabile.

Cel care ar fi putut fura temele populiste ale lui Ma­rine Le Pen și le-ar fi putut folosi spre propriul avantaj, fostul lider Nicolas Sarkozy, a fost exclus din cursa pre­zidențială de propriul par­tid. Chiar din primul tur al alegerilor primare. Can­di­datul drep­tei, François Fillon, mizează în cam­panie pe o platformă economică tra­dițională, neoliberală. Promite sfârșitul săp­tămânii de lucru de 35 de ore și intro­du­cerea unui set de măsuri de austeritate și de redresare economică menite să re­stabilizeze finanțele publice. Își propune o nouă creștere a vârstei de pensionare, mă­rirea TVA, reducerea ajutorului de șomaj, restructurarea giganticului sector public (renunțarea la jumătate de milion de pos­turi de bugetar) și reducerea taxelor pe profit. Or, în condițiile creșterii po­pu­lis­mului antisistem, e greu de crezut că o ase­menea platformă va prinde la elec­to­ratul francez.

La capitolul imigrație, Fillon vrea să o ru­pă cu „atitudinea îngăduitoare“ și să de­termine parlamentul să reducă drastic imi­grația legală, să introducă niște cote care să fie strict în funcție de nevoile eco­no­miei franceze. Vrea, în egală măsură, reformarea dreptului de azil și acordarea de ajutoare sociale imigranților doar după doi ani de prezență pe teritoriul francez. La fel ca fostul său șef și rival Nicolas Sar­kozy, propune și „un nou acord Schen­gen“, cu controale stricte la frontierele naționale.

O victorie a lui Fillon ar fi posibilă dacă dreapta conservatoare va putea atrage o bună parte din electoratul de stânga, care nu rezonează în niciun caz cu asemenea măsuri. În plus, în cazul lui Fillon, e greu de crezut că cei cu vederi de stânga ar pu­tea pune ștampila pe un politician care se identifică cu catolicismul tradițional, care își exprimă manifest opoziția față de avort și căsătorii între persoane de același sex. Cartea religiei este aproape imposibil de jucat în cea mai laică dintre țările Europei, statul unde cei mai mulți dintre cetățeni (63%) se declară atei sau „nonreligioși“.

Așadar, chiar dacă programul său include și teme care răspund temerilor francezilor după atentatele din ultimii ani (în special reducerea imigrației), Fillon are încă de luptat cu imaginea de reprezentant „de l’ancien regime“, cu neîncrederea fran­cezilor în actualul sistem politic. Așa cum apar lucrurile în acest moment, mulți din­tre votanții tradiționali ai stângii ar vota mai degrabă pentru Marine Le Pen, care are poziții foarte clare protecționiste, na­ționaliste, etatiste și eurosceptice.

Cum ar arăta Franța sub Marine Le Pen?

Dacă ar fi să-și respecte promisiunile pe care le tot face de zece ani încoace, sub președinția ei, Franța ar reintroduce fran­cul, ar impune bariere comerciale im­por­turilor, ar naționaliza bănci și ar deveni o fortăreață pentru imigranți. În cazul în ca­re nu va putea forța Europa să se re­struc­tu­reze după propriul gust, Marine Le Pen ar organiza un referendum asupra mo­ne­dei euro și chiar asupra apartenenței la UE.

În ce privește imigrația, Marine Le Pen insistă că nu ar bloca total intrările, dar că ar limita numărul de intrări legale anu­a­le de la 200.000 la 10.000. Că ar face as­ta prin împiedicarea, pe cât posibil, a re­grupărilor familiale și prin limitarea drep­tului de azil. Frontul Național calculează că doar această politică ar aduce Franței economii anuale de circa opt miliarde de euro. O ipoteză destul de puțin realistă, având în vedere că limitarea sau îm­pie­dicarea regrupării familiale ar încălca fla­grant Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că, mai mult, 75% dintre cei care solicită regrupare sunt deja cetățeni francezi. Utopii cu consecințe incalculabile asupra Franței și, cu toate acestea, cu o priză la public greu de explicat.

Un avantaj contra populismului ar putea fi că Franța nu are, ca Statele Unite și Marea Britanie, o presă tabloidă puternică și, de asemenea, e posibil ca, până la mo­mentul alegerilor din Hexagon, Trump să mai piardă din elementul de noutate. De ase­menea, sistemul electoral permite alie­rea între stânga și dreapta pentru a bloca extrema dreaptă (cum s-a întâmplat în 2002, în cursa dintre Jacques Chirac și ta­tăl actualei lidere a Frontului Național, Jean Marie Le Pen). În plus, Frontul Na­țio­nal, oricât a câștigat în popularitate în ul­timii ani, încă e un partid de la marginea sistemului politic și nu deține resursele de care au dispus republicanii americani.

Că Marine Le Pen va ajunge la Elysée sau nu, cert este că populiștii și extremiștii nu mai reprezintă marginea spectrului politic european, ci încep să devină norma. În com­parație cu anul trecut, când fe­no­me­nul se făcea simțit, dar nu acut, acum, du­pă Brexit și alegerea lui Trump, se trece la un alt nivel. Dacă vor câștiga aceste ale­geri, cel mai probabil, noii învingători își vor armoniza pozițiile cu populiștii din Un­­garia și Polonia – Fidesz și PiS. Ambele partide menționate, aflate la guvernare, nu ple­dează neapărat pentru retragerea din UE, dar se opun feroce intervenției Bru­xelle­s­ului în chestiuni precum imi­gra­ția și so­li­citările de azil. Atât Orbán, cât și Jaroslaw Kaczyński au promis o con­tra­re­voluție cul­turală împotriva Europei li­be­rale. Iar o Marine Le Pen intrată pe ușa din față în Pa­la­tul Elysée ar readuce pe plan european antagonismul franco-ger­man: e greu de crezut că Angela Merkel ar putea lucra cu madame la présidente Ma­rine Le Pen. Așa că următoarele luni vor fi de­ci­si­ve – și nu doar pentru configurațiile po­li­tice pe plan național. Chiar construcția eu­ropeană va fi pusă serios sub semnul în­tre­bă­rii, în cazul în care europenii decid că po­pu­lis­mul re­prezintă soluția de care au nevoie.

Explicatii foto
Candidatul dreptei, François Fillon, mizează pe o platformă economică tradițională, neoliberală.
Marine Le Pen e în pole-position pentru alegerile prezidențiale din Franţa, cu 30% din intențiile de vot.