Un avion cu 81 de oameni la bord, printre care o echipă de fotbal din Brazilia, s-a prăbuşit

E.b. | 29.11.2016

Autorităţile columbiene au anunţat marţi dimineaţă prăbuşirea unui avion charter, la bordul căruia se afla întreaga echipă de fotbal braziliană Chapecoense (foto). Şaptezeci şi şase de oameni au murit, iar cinci au supravieţuit.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic din Columbia au fost suspendate marţi dimineaţă, din cauza ploilor abundente, au anunţat reprezentanţii aeroportului din Medellin, citaţi de Reuters. Până acum, echipele de intervenţie au recuperat 25 de cadavre, în timp ce cinci supravieţuitori au fost duşi la spital, potrivit AFP, preluată de News.ro.

 

UPDATEŞaptezeci şi şase de oameni au murit, iar cinci au supravieţuit în urma accidentului aviatic din Columbia, au anunţat şeful Poliţiei din Medellin şi autoritatea Aviatică Civilă locală, pe Twitter. Nu mai există alţi supravieţuitori, potrivit oficialilor. Comandantul José Gerardo Acevedo a confirmat că 76 de oameni au murit în accidentul produs la ora locală 22.15 – 75 dintre ei pe loc şi unul la spital, în urma rănilor suferite.

 

Presa din Columbia a publica imagini cu epava, în timp ce cea braziliană scrie că printre cei aflaţi la bord se aflau 21 de jurnalişti. Flightradar24, care urmăreşte în timp real cursele aeriene din lume,  a pierdut semnalul cursei 1933 când aceasta se afla la circa 4.700 de metri altitudine şi la circa 30 de kilometri destinaţie.

 

„În această seară s-a aflat că un avion care venea de pe aeroportul Viru Viru, din Santa Cruz, Bolivia, care ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul Jose Maria Cordova, s-a abătut de la traseu”, a spus un oficial din serviciile de salvare columbiene, Mauricio Parodi, pentru presă, la scurt timp după ce au apărut primele informaţii în legătură cu tragedia aviatică.

 

Cauza accidentului nu este clară deocamdată, dar sunt vehiculate două ipoteze: fie aeronava a rămas fără combustibil, fie a fost vorba de o problem electrică, dar pilotul a vrut să consume tot combustibilul înainte de o aterizare de urgenţă, pentru a evita un posibil incendiu.

 

*******

 

Ştirea iniţială/ Se pare că 72 de pasageri şi nouă membri ai echipajului erau la bordul avionului prăbuşit în apropiere de localitatea Cerro Gordo din municipalitatea La Union. Presa locală relatează că mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în accident.
 

Responsabilii aeroportului din Medellin au anunţat, într-un comunicat, că este posibil ca şase persoane să fi supravieţuit accidentului aviatic, informează The Guardian, pleluat de News.ro.

 

Potrivit comunicatului citat, piloţii avionului care plecase de pe aeroportul din Santa Cruz de la Sierra (Bolivia) au anunţat că charterul are probleme de natură electrică, în momentul în care se aflau între municipalităţile Ceja şi La Unión.

 

 

“Pentru moment ştim că dezastrul s-a petrecut în Cerro Gordo, municipalitatea La Unión, şi că la bordul avionului erau 72 de pasageri şi 9 membri ai echipajului. Se pare că există şase supravieţuitori", se arată în comunicat.

 

Presa locală relatează că cel puţin zece persoane sunt tratate la locul accidentului.

 

De asemenea, autorităţile columbiene au relatat că vizibilitatea este extrem de redusă în zona unde s-a prăbuşit avionul, iar echipele de salvare nu pot interveni cu elicoptere.

 

 

Avionul charter decolase iniţial din metropola braziliană Sao Paulo şi a făcut o primă escală pe aeroportul bolivian din Santa Cruz, înainte de a pleca spre localitatea Madellin din Columbia. Aeronava a dispărut de pe radare la scurt timp după miezul nopţii.

 

Operaţiunea de recuperare a victimelor este extrem de dificilă din cauza condiţiilor meteorologice, iar salvatorii se confruntă cu o ploaie torenţială.

 

El Tiempo scrie că cel puţin 22 de jucători ai Chapecoense erau la bordul aeronavei prăbuşite în Columbia. Printre aceştia se numără Danilo, Follmann, Gimenez, Dener, Alan Ruschel, Caramelo, Marcelo, Filipe Machado, Thiego, Neto, Josimar, Gil, Sérgio Manoel, Matheus Biteco, Cleber Santana, Arthur Maia, Kempes, Ananias, Lucas Gomes, Tiaguinho, Bruno Rangel, Canela.

 

De asemenea, se pare că autorităţile l-au transportat deja la spital pe fotbalistul Alan Ruschel.
 

 

******

 

Avionul s-a prăbuşit în jurul orei locale 00.15 (07.15 ora României) din cauza lipsei de combustibil, în timp ce echipa braziliană se îndrepta spre aeroportul Jose Maria Cordova din Rionegre, care deserveşte metropola Medellin.

 

Alte surse precizează că avionul s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul din metropola Medellin.

 

Primarul din Medellin a declarat că este vorba despre o tragedie de proporţii uriaşe.

 

Echipa Chapecoense urma să joace în finalele Cupei Sudamericana împotriva columbienilor de la Atletico Nacional.

Imagini surprinse înainte de plecarea echipei de fotbal au apărut deja pe Internet.

 

Autorităţile columbiene au anunţat că cel puţin zece persoane au fost rănite în accident, iar echipele de salvatori au început evacuarea supravieţuitorilor.

CONMEBOL a anunţat suspendarea competiţiei de fotbal în urma accidentului aviatic.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22