Ana Ularu și Lucian Iftime, în cea mai recentă premieră la Teatrul Act

Fara Autor | 05.12.2016

2016 / 12 / 10

Pe aceeași temă

Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi și regizori tineri, revine în decembrie cu o nouă piesă: O intervenție, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu și Lucian Iftime în distribuție. Piesa va avea primele două spectacole sâmbătă, 10 decembrie și duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani.

 

Traducerea textului îi aparține lui Ionuț Grama. Scenografia este semnată de Iulia Popescu, light designul, de Bogdan Gheorghiu, iar afișul îi aparține lui Adi Bulboacă. Piesa este o producție a Teatrului Act. Durata: 100 de minute (fără pauză).

 

„Ce-i aia o prietenie?”, spune Radu Iacoban. „E treaba aia cand doi oameni se întâlnesc de mai multe ori și vorbesc între ei? E genul ăla de intimitate împărțită în doi? Ar trebui să mă simt altfel dacă am prieteni? Mai reponsabil, mai fericit, mai împlinit? Câți prieteni am cu adevărat? Mai știu eu ce-i aia o prietenie? Amic sau camarad, sau coleg, sau cum? Undeva în adâncul sufletului îmi amintesc că îmi ești prieten pentru că pot să râd cu tine, pentru că pot să te cert, să te înjur și, cel mai important, îmi ești prieten pentru că știu că vei fi disponibil la orice oră din zi și din noapte, atunci când voi avea nevoie de tine ”, adaugă regizorul.

Asta se întâmplă în spectacolul O intervenție. Se oprezează pe viu și fără anestezie o relație umană, cu toate implicațiile ei. Cu haz, cu ură, cu sfaturi, cu emoție, cu disponibilitate și, cel mai important, cu prezența.

„Mike Bartlett scrie pentru un public ancorat în realitate”, spune Radu Iacoban. „Textele sale stârnesc atât emoția, cât și inteligența publicului, iar O intervenție nu face excepție. Replicile sale au zvâc, incisivitate, umor și emoție. Eu, ca tânăr regizor, am avut grijă să nu distrug coordonatele unei rețete cu succes ateptat. Atunci când ai pe mână un spațiu atât de special cum e Teatrul Act, doi actori mega-talentați - Ana Ularu și Lucian Iftime - și un text fenomenal, treaba mea a fost să ajut, asemenea unui monteur de film, ca ritmul textului și talentul actorilor să ajungă în ochii și simțurile spectatorului la cel mai ridicat nivel posibil.” 

 

Radu Iacoban este un autor ale cărui spectacole se joacă în spații cunoscute din mediul teatral bucureștean – Teatrul Național București, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie. Piesele sale au fost invitate în Festivalul Național de Teatru, Festivalul Dramaturgiei Românești, Festivalul de Teatru Nou sau Festivalul Pledez pentru Tineri. Anul acesta, Emilia Dobrin a primit în cadrul Galei UNITER, premiul pentru Cea mai bună actriță, pentru rolul din spectacolul Casa cu pisici, scris și regizat de Radu Iacoban. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22