Poporul împotriva libertății

 unde marea con­frun­tare prezidențială de anul viitor din Fran­ța ar putea produce victoria lui Marine Le Pen, au fost descrise drept re­vol­ta po­po­ru­lui, a „omului mic“, lipsit de vo­ce, a „ma­jorității tăcute“ de odinioară îm­potriva „sistemului“, a establishment-ului politic și economic împotriva elitelor.

Cine sunt însă acești „oameni mici“ pe cale să își recapete vocea pierdută? Dacă privim structura alegătorilor lui Trump, a brexiter-ilor și a susținătorilor d-nei Le Pen, rezultă același portret dominant al ma­jorității revoltaților: albi, din zonele ru­rale și orașele mici, cu o educație cel mult medie - în general, oameni care au pier­dut pariul cu istoria, cu globalizarea și cu revoluția tehnologică. Cum au ajuns acești oameni - așa numiții blue collars sau white working class - să se identifice cu un reprezentant aproape pur-sânge al eli­tei economico-politice și să creadă că Trump este cel mai bun purtător de cu­vânt pentru revendicările lor  este un su­biect în sine, dar nu este nicio îndoială că votul pentru Trump a însemnat o sanc­țio­nare a elitelor tradiționale. Este de re­mar­cat că cei mai mulți dintre acești votanți provin din zone sociale acoperite până nu de mult de stânga. În Statele Unite și Ma­rea Britanie vorbim despre muncitori sin­dicalizați din regiuni care până nu de mult erau dominate politic de democrați sau laburiști. În Franța, alegătorii lui Le Pen au migrat de la socialiști și comuniști la extrema dreaptă într-o singură ge­ne­ra­ție. Cu toate acestea, ar fi o eroare să ju­de­căm electoratul partidelor și candidaților populiști în termeni de clasă sau de afi­liere la stânga sau la dreapta politică. În pri­mul rând, pentru că ei înșiși nu se mai identifcă drept „clasa muncitoare“, ci drept membri ai „poporului“, o noțiune po­litică mult mai puternică, și, în al doi­lea, pentru că revolta lor este îndreptată atât împotriva elitelor de stânga, cât și de dreapta, privite, cu un termen românesc, drept „aceeași mizerie“.

Potrivit lui Francis Fukuyama, singurul cel mai important element care definește frac­tura dintre „poporul“ revoltat și elite este nivelul de educație. Dacă elitele edu­cate se află la capătul câștigător al glo­ba­li­zării economiei și progresului tehnologic, populația slab educată se află la capătul per­dant, fără posibilitatea de a ieși din în­cercuire. Mulți dintre ei speră că Donald Trump va readuce locurile de muncă pier­dute odată cu mutarea industriei din Mid­west în Asia și Mexic, dar nici Trump, nici un alt lider populist nu va reuși să în­toar­că din drum procesul de globalizare prin politici protecționiste. Ce va reuși prin acest naționalism economic va fi să di­mi­nue­ze creșterea globală și poate să arunce lumea într-o nouă criză, din care aceleași clase defavorizate vor fi lovite cel mai greu. În pofida evidenței raționale, liderii populiști vor continua să fie votați de o categorie socială care nu aspiră la pros­pe­ritate și egalitate, ci la revenirea im­po­sibilă la statutul, siguranța și măreția de odinioară. Trump nu a promis să acce­le­reze ritmul de creștere sau o mai bună re­distribuție a avuției, ci „to make America great again“. Această componentă națio­na­­lă sau naționalistă a revoltei anti-elite es­te purtătoarea unor pericole extrem de grave, care riscă să distrugă ordinea li­be­rală occidentală din interior. Simplu spus, acești alegători cu nivel redus de educație riscă să arunce peste bord libertățile fun­da­mentale, în schimbul unei iluzii iden­ti­tare. Și cel mai grav dintre toate este fap­tul că se pregătesc să facă acest lucru în cel mai legitim mod cu putință, prin vot de­mocratic, și nimeni nu poate face ni­mic.

Dacă Le Pen câștigă alegerile și, așa cum a pro­mis, iese din zona euro, reintroduce controalele la frontieră și limitează imi­gra­ția inclusiv din interiorul Uniunii Euro­pene, atunci nu numai că UE va fi adusă în stare de colaps, dar un întreg sistem de drepturi și libertăți garantat de aran­ja­men­tele europene se va prăbuși odată cu Uni­u­nea. Întreaga arhitectură  de libertăți ri­di­cată de elitele de la Bruxelles, inclusiv drep­tul la libera circulație a persoanelor și forței de muncă vor fi dărâmate și înlo­cuite cu retragerea identitară între pro­priile frontiere și restricțiile și competiția națională ce vor rezulta de aici. Nici Fran­ța, nici Germania nu vor fi nici mai pros­pere, nici mai sigure, dacă își vor închide granițele pentru muncitorii români sau po­lonezi, după cum nu va fi nici Marea Bri­tanie, dar nu asta este ceea ce vor să audă reprezentanții poporului revoltat împo­tri­va elitelor.

România a fost ferită până acum de acest fe­nomen, în parte pentru că s-a aflat la ca­pătul câștigător al globalizării. Economia ro­mânească beneficiază de fenomenul de­localizării întreprinderilor din Occident în țări ca a noastră, cu forță de muncă ief­tină, și milioane de români au beneficiat de libertatea de mișcare și muncesc în Vest. Cu toate acestea, societatea româ­neas­că nu este ferită de pericolul popu­lis­mului. În primul rând, masa lipsită de edu­cație este în creștere. Dacă, așa cum sus­ține ministrul Educației, 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcționali, vorbim de o întreagă generație pierdută, ca­re nu are nici altă șansă în noua eco­nomie decât să îngroașe rândurile masei perdante și frustrate care își găsește cu ușu­rință refugiu în populismul naționalist. Deja germenii acestei mișcări au fost plan­tați de lideri populiști - pe care Sorin Io­ni­ță îi numește „elita 2.0“ - pregătiți să se așeze în fruntea acestor mase și să instau­reze, cu ajutorul instrumentelor demo­cra­tice, un regim „iliberal“ sau, cu alte cu­vin­te, un regim din care Libertatea a fost izgonită.