Criza de încredere după referendumul italian

Italienii au respins încercarea lui Matteo Renzi de a schimba Cons­ti­tuţia, un eşec previzibil, care a avut ca rezultat imediat demisia premierului. „Gu­vernarea mea se termină aici“, a anun­ţat Ren­zi, con­­firmând astfel o promisiune de cam­panie. In­cer­ti­tudinea este însă un scenariu de ba­ză în politica ita­liană. De la fi­na­lul celui de-al doi­lea război încoace, în 71 de ani, Italia a avut 65 de guverne, un record absolut al instabilităţii politice.

Italia este ce-a de-a treia eco­no­mie a zonei euro, dar creşterea eco­­­nomică este anemică, datoria pu­blică este imensă, şomajul este ri­dicat şi băncile sale au pro­ble­me din cauza creditelor ne­per­for­mante. În aceste condiţii, pre­mie­rul Renzi s-a lansat în aventura re­­ferendumului pentru refor­ma­rea Parlamentului. Reforma era me­ni­tă să micşoreze instabilitatea şi să reducă puterile Senatului în fa­voarea Camerei inferioare a Par­la­mentului, acolo unde politi­cie­nii sunt aleşi prin vot direct de către po­por. Renzi credea că va evita ast­fel blocajele politice care pa­ra­lizau orice tentative de re­formă.

În ciuda faptului că au fost in­ter­zise sondajele cu două săptămâni înainte de vot, piaţa financiară a pa­riat pe un rezultat negativ, aşa încât nu se poate vorbi acum de vreo surpriză. Asta deoarece Cons­­tituţia italiană, rescrisă du­pă război, are ambiţia de a evi­ta instalarea unui nou lider au­to­ri­tar, de calibrului lui Benito Mus­so­lini.

Băncile italiene sub presiune

Renzi demisionează, dar pro­ble­me­le pieţei bancare italiene ră­mân şi instabilitatea politică le va accentua. Sectorul bancar are ne­voie urgentă de majorări de ca­pi­tal, iar condiţia pentru injectarea ajutorului de stat este ca, mai în­tâi, băncile să facă emisiuni de obligaţiuni. Cotaţiile băncilor ita­liene sunt deja sub presiunea re­to­ricii unui rezultat negativ la re­ferendumul care s-a consumat du­minică, din ca­uza portofoliilor uri­aşe de credite ne­performante. Preţurile ac­ţiu­ni­lor UniCredit, de pildă, au scăzut cu 4% în primele ore după referendum, dar tendinţa de scă­dere era deja vi­zibilă începând din această vară. Este de aşteptat ca Italia să se împrumute mai scump din pieţele internaţionale, tendinţă observată şi ea în avan­premiera referendumului. Cu o săp­tămână înainte de refe­ren­dum, Italia a plătit o dobândă de 4,86% pentru o emisiune de obli­gaţiuni prin care a împrumutat 2,5 miliarde de euro, exerciţiu ca­re a costat-o mai scump faţă de luna anterioară, când ran­da­men­tul era de 4,71%. Percepţia de ţa­ră riscantă a fost accentuată încă din iunie, când au început pro­ce­durile pentru acest referendum, ce­ea ce arată că joaca poli­ti­cie­nilor cu votul public devine pe­riculoasă pentru bunăstarea oa­me­nilor. Pe tot traseul refe­ren­dumului, cu emoţiile provocate de sondaje, cu analizele spe­cu­la­tive cu tot, monedele se de­va­lo­rizează, acţiunile companiilor scad şi creşte percepţia de eco­nomie riscantă.

Salvarea vine de la Draghi

Totuşi, investitorii s-au îngră­mă­dit să cumpere obligaţiunile ita­liene, ceea ce nu lansează vreun semnal de panică. Datoria Italiei este enormă şi a urcat la 123% din produsul intern brut (PIB), al doilea nivel după Grecia. Italienii au însă o experienţă vastă în ges­tionarea datoriei publice şi sunt acum ajutaţi de programul de ex­pansiune monetară dirijat de Ma­rio Draghi, preşedintele Băncii Cen­trale Europene, fost guver­na­tor al Băncii Italiei.

Pieţele financiare au mai văzut ins­tabilitate politică în Italia, aco­lo unde viaţa unui guvern du­rea­ză, în medie, vreo 13 luni şi câ­teva zile. Cheia economică a mo­mentului este rezistenţa sec­to­ru­lui bancar în faţa incertitudinii. A doua zi după referendum, Ban­ca Centrală Europeană ar putea anunţa o extindere a programului său de expansiune monetară pâ­nă în septembrie 2017, măsură acompaniată de injectarea a 80 de miliarde de euro în obligaţiuni de stat şi corporative, inclusiv ita­liene. Rămâne de văzut dacă Dra­ghi va face tot ce este necesar pentru a evita o criză a zonei eu­ro, provocată de şocul italian.

Euro cade sub şoc, îşi revine ulterior

Euro nu a rămas imun după re­ferendum şi a coborât, iniţial, la 1,05 faţă de dolarul american, cea mai joasă cotaţie a ultimelor 20 de luni, mai joasă decât cea do­borâtă de Brexit. În tran­zac­ţiile ulterioare, moneda eu­ro­peană şi-a revenit, urcând peste 1,06 dolari pentru un euro.

Rezolvarea problemelor băncilor nu este simplă. Desigur, Renzi ar fi dorit să injecteze bani publici în bănci, dar Directiva Europeană a restructurării bancare impune insituţiilor financiare să mar­che­ze mai întâi pierderile, înainte ca statul să injecteze bani.

Două treimi din italieni vor în zona euro

Rămâne de văzut dacă rezultatul re­ferendumului va fi interpretat de pieţele financiare ca o în­cu­rajare a Mişcării 5 Stele, condusă de actorul comic Beppe Grillo, care a câştigat alegerile locale din Roma și Torino la începutul aces­tui an. Grillo a vorbit despre un referendum pentru ieşirea din UE, promisiune nerealistă şi im­posibil de realizat, refuzată de Cons­tituţia italiană, care, iată, a ieşit neatinsă de reformă. Pe de altă parte, la fel ca grecii, italienii înţeleg avantajul monedei unice şi n-au chef să iasă din zona eu­ro. Un sondaj cerut de cotidianul La Stampa, publicat în 21 noiem­brie, descrie o susţinere amplă a monedei unice, cu 67,4% dintre italieni în favoarea rămânerii în zona euro, covârşitor mai mulţi decât cei 15,2% dornici să iasă. Ce­ea ce arată până la urmă că re­zultatul referendumului n-are le­gătură cu vreo Italexit, ci a fost, pur şi simplu, un vot po­pu­lar de neîncredere în Matteo Renzi.

Sapin calmează pieţele: nu e vorba de UE

Echipa de analişti de la Deutsche Bank, care anticipat rezultatul re­ferendumului, vede riscuri ime­diate în vidul politic lăsat de de­misia Cabinetului Renzi, care ar putea afecta valoarea de piaţă a băncilor italiene. Pe termen me­diu însă, investitorii s-ar putea plictisi de peripeţiile politice din Italia, acolo unde radicalii po­pu­lişti nu au încă o susţinere ma­si­vă în sensul ieşirii din zona euro.

Ei întrezăresc un scenariu de cu­fundare a economiei italiene în pro­blemele provocate de impo­si­bi­litatea reformelor. Politicienii vor trebui să tranşeze rapid ches­tiunea formării guvernului, aver­tizează Deutsche Bank. „În­gri­jo­rările noastre sunt că, pe mă­sură ce Italia înţepeneşte în ha­rababură, creşte susţinerea par­tidelor eurosceptice.“ Temerea cea mai mare a piețelor fi­nan­ciare este ca rezultatul referen­du­mului italian să fie interpretat ca o victorie a populismului, cu re­verberaţii în Franţa, unde sunt ale­geri în primăvara anului vii­tor. Deocamdată, riscul de con­ta­giune în restul zonei euro nu s-a putut observa în indicatorii bur­sieri europeni, acţiunile italiene fiind singurele victime colaterale ale incertitudinii, mai notează analiştii băncii germane.

Într-adevăr, acţiunile listate la bur­sele europene au debutat ti­mid după anunţul rezultatului re­ferendumului, cu scăderi de co­taţii, dar şi-au revenit, pe mă­sură ce investitorii s-au calmat. Ministrul francez de Finanţe, Mi­chel Sapin, a declarat rapid că eco­nomia italiană rămâne solidă, în ciuda rezultatului referen­du­mu­lui, care, de altfel, n-a avut vreo legătură cu Uniunea Eu­ro­peană şi, ca atare, nu există ni­ciun risc sistemic în interiorul zo­nei euro.

Aurul, semnalul calmului

Aurul, probabil cel mai sensibil indicator al primejdiei, a pierdut din valoare după certitudinea că italienii au respins tentativa lui Renzi de a schimba Constituţia. In­teresant este că tensiunile pre­mergătoare referendumului ur­caseră aurul, instrument de re­fu­giu în faţa crizelor, la o cotație de 1.188 dolari, de la care a co­bo­rât însă după ce s-a aşternut cal­mul. Investitorii sunt acum cu ochii pe Banca Centrală Euro­peană, aşteptându-se ca aceasta să intervină în piaţă şi să cum­pere obligaţiuni italiene. Sem­na­lul este clar, pieţele financiare s-au calmat şi îşi numără acum câş­tigurile dobândite în perioada fier­binte a anticipării votului. Pa­nica piețelor financiare face parte din jocul banilor, al plasa­men­te­lor riscante şi al forţării câş­ti­gu­rilor mari. Să ne aşteptăm deci la nervozitate şi volatilitate mare în pieţele financiare în perioada ur­mătoare. //