Criza de încredere după referendumul italian

Premierul Renzi demisionează, dar problemele pieţei bancare italiene rămân şi instabilitatea politică le va accentua.

Lidia Moise 06.12.2016

De același autor

 

Italienii au respins încercarea lui Matteo Renzi de a schimba Cons­ti­tuţia, un eşec previzibil, care a avut ca rezultat imediat demisia premierului. „Gu­vernarea mea se termină aici“, a anun­ţat Ren­zi, con­­firmând astfel o promisiune de cam­panie. In­cer­ti­tudinea este însă un scenariu de ba­ză în politica ita­liană. De la fi­na­lul celui de-al doi­lea război încoace, în 71 de ani, Italia a avut 65 de guverne, un record absolut al instabilităţii politice.

 

Italia este ce-a de-a treia eco­no­mie a zonei euro, dar creşterea eco­­­nomică este anemică, datoria pu­blică este imensă, şomajul este ri­dicat şi băncile sale au pro­ble­me din cauza creditelor ne­per­for­mante. În aceste condiţii, pre­mie­rul Renzi s-a lansat în aventura re­­ferendumului pentru refor­ma­rea Parlamentului. Reforma era me­ni­tă să micşoreze instabilitatea şi să reducă puterile Senatului în fa­voarea Camerei inferioare a Par­la­mentului, acolo unde politi­cie­nii sunt aleşi prin vot direct de către po­por. Renzi credea că va evita ast­fel blocajele politice care pa­ra­lizau orice tentative de re­formă.

Mizele referendumului

Italienii au respins ideea de a reduce numărul de senatori la 100, de la 315. Asta ar fi însemnat ca 85 dintre senatori să fie aleşi de consiliile regionale, iar 15 să fie numiţi de preşedintele Italiei. Referendumul urmărea schimbarea procedurilor parlamentare, așa încât Senatul să nu mai fie Cameră decizională și să nu mai poată participa la un vot de neîncredere în guvern.

În ciuda faptului că au fost in­ter­zise sondajele cu două săptămâni înainte de vot, piaţa financiară a pa­riat pe un rezultat negativ, aşa încât nu se poate vorbi acum de vreo surpriză. Asta deoarece Cons­­tituţia italiană, rescrisă du­pă război, are ambiţia de a evi­ta instalarea unui nou lider au­to­ri­tar, de calibrului lui Benito Mus­so­lini.

 

Băncile italiene sub presiune

 

Renzi demisionează, dar pro­ble­me­le pieţei bancare italiene ră­mân şi instabilitatea politică le va accentua. Sectorul bancar are ne­voie urgentă de majorări de ca­pi­tal, iar condiţia pentru injectarea ajutorului de stat este ca, mai în­tâi, băncile să facă emisiuni de obligaţiuni. Cotaţiile băncilor ita­liene sunt deja sub presiunea re­to­ricii unui rezultat negativ la re­ferendumul care s-a consumat du­minică, din ca­uza portofoliilor uri­aşe de credite ne­performante. Preţurile ac­ţiu­ni­lor UniCredit, de pildă, au scăzut cu 4% în primele ore după referendum, dar tendinţa de scă­dere era deja vi­zibilă începând din această vară. Este de aşteptat ca Italia să se împrumute mai scump din pieţele internaţionale, tendinţă observată şi ea în avan­premiera referendumului. Cu o săp­tămână înainte de refe­ren­dum, Italia a plătit o dobândă de 4,86% pentru o emisiune de obli­gaţiuni prin care a împrumutat 2,5 miliarde de euro, exerciţiu ca­re a costat-o mai scump faţă de luna anterioară, când ran­da­men­tul era de 4,71%. Percepţia de ţa­ră riscantă a fost accentuată încă din iunie, când au început pro­ce­durile pentru acest referendum, ce­ea ce arată că joaca poli­ti­cie­nilor cu votul public devine pe­riculoasă pentru bunăstarea oa­me­nilor. Pe tot traseul refe­ren­dumului, cu emoţiile provocate de sondaje, cu analizele spe­cu­la­tive cu tot, monedele se de­va­lo­rizează, acţiunile companiilor scad şi creşte percepţia de eco­nomie riscantă.

 

Salvarea vine de la Draghi

 

Totuşi, investitorii s-au îngră­mă­dit să cumpere obligaţiunile ita­liene, ceea ce nu lansează vreun semnal de panică. Datoria Italiei este enormă şi a urcat la 123% din produsul intern brut (PIB), al doilea nivel după Grecia. Italienii au însă o experienţă vastă în ges­tionarea datoriei publice şi sunt acum ajutaţi de programul de ex­pansiune monetară dirijat de Ma­rio Draghi, preşedintele Băncii Cen­trale Europene, fost guver­na­tor al Băncii Italiei.

 

Pieţele financiare au mai văzut ins­tabilitate politică în Italia, aco­lo unde viaţa unui guvern du­rea­ză, în medie, vreo 13 luni şi câ­teva zile. Cheia economică a mo­mentului este rezistenţa sec­to­ru­lui bancar în faţa incertitudinii. A doua zi după referendum, Ban­ca Centrală Europeană ar putea anunţa o extindere a programului său de expansiune monetară pâ­nă în septembrie 2017, măsură acompaniată de injectarea a 80 de miliarde de euro în obligaţiuni de stat şi corporative, inclusiv ita­liene. Rămâne de văzut dacă Dra­ghi va face tot ce este necesar pentru a evita o criză a zonei eu­ro, provocată de şocul italian.

 

Euro cade sub şoc, îşi revine ulterior

 

Euro nu a rămas imun după re­ferendum şi a coborât, iniţial, la 1,05 faţă de dolarul american, cea mai joasă cotaţie a ultimelor 20 de luni, mai joasă decât cea do­borâtă de Brexit. În tran­zac­ţiile ulterioare, moneda eu­ro­peană şi-a revenit, urcând peste 1,06 dolari pentru un euro.

Beppe și șansele Italexit-ului

Potrivit Constituției italiene, tratatele internaţionale, cum ar fi cel de aderare, nu pot fi jucate la referendum. Pentru a aproba eventuala ieşire a Italiei din UE ar fi necesară o majoritate de două treimi în ambele Camere ale Parlamanetului. Șansele ca Mișcarea 5 Stele să poată coagula forțe politice dispuse să scoată Italia din Uniunea Europeană sunt aproape nule.

Rezolvarea problemelor băncilor nu este simplă. Desigur, Renzi ar fi dorit să injecteze bani publici în bănci, dar Directiva Europeană a restructurării bancare impune insituţiilor financiare să mar­che­ze mai întâi pierderile, înainte ca statul să injecteze bani.

 

Două treimi din italieni vor în zona euro

 

Rămâne de văzut dacă rezultatul re­ferendumului va fi interpretat de pieţele financiare ca o în­cu­rajare a Mişcării 5 Stele, condusă de actorul comic Beppe Grillo, care a câştigat alegerile locale din Roma și Torino la începutul aces­tui an. Grillo a vorbit despre un referendum pentru ieşirea din UE, promisiune nerealistă şi im­posibil de realizat, refuzată de Cons­tituţia italiană, care, iată, a ieşit neatinsă de reformă. Pe de altă parte, la fel ca grecii, italienii înţeleg avantajul monedei unice şi n-au chef să iasă din zona eu­ro. Un sondaj cerut de cotidianul La Stampa, publicat în 21 noiem­brie, descrie o susţinere amplă a monedei unice, cu 67,4% dintre italieni în favoarea rămânerii în zona euro, covârşitor mai mulţi decât cei 15,2% dornici să iasă. Ce­ea ce arată până la urmă că re­zultatul referendumului n-are le­gătură cu vreo Italexit, ci a fost, pur şi simplu, un vot po­pu­lar de neîncredere în Matteo Renzi.

 

Sapin calmează pieţele: nu e vorba de UE

 

Echipa de analişti de la Deutsche Bank, care anticipat rezultatul re­ferendumului, vede riscuri ime­diate în vidul politic lăsat de de­misia Cabinetului Renzi, care ar putea afecta valoarea de piaţă a băncilor italiene. Pe termen me­diu însă, investitorii s-ar putea plictisi de peripeţiile politice din Italia, acolo unde radicalii po­pu­lişti nu au încă o susţinere ma­si­vă în sensul ieşirii din zona euro.

 

Ei întrezăresc un scenariu de cu­fundare a economiei italiene în pro­blemele provocate de impo­si­bi­litatea reformelor. Politicienii vor trebui să tranşeze rapid ches­tiunea formării guvernului, aver­tizează Deutsche Bank. „În­gri­jo­rările noastre sunt că, pe mă­sură ce Italia înţepeneşte în ha­rababură, creşte susţinerea par­tidelor eurosceptice.“ Temerea cea mai mare a piețelor fi­nan­ciare este ca rezultatul referen­du­mului italian să fie interpretat ca o victorie a populismului, cu re­verberaţii în Franţa, unde sunt ale­geri în primăvara anului vii­tor. Deocamdată, riscul de con­ta­giune în restul zonei euro nu s-a putut observa în indicatorii bur­sieri europeni, acţiunile italiene fiind singurele victime colaterale ale incertitudinii, mai notează analiştii băncii germane.

 

Într-adevăr, acţiunile listate la bur­sele europene au debutat ti­mid după anunţul rezultatului re­ferendumului, cu scăderi de co­taţii, dar şi-au revenit, pe mă­sură ce investitorii s-au calmat. Ministrul francez de Finanţe, Mi­chel Sapin, a declarat rapid că eco­nomia italiană rămâne solidă, în ciuda rezultatului referen­du­mu­lui, care, de altfel, n-a avut vreo legătură cu Uniunea Eu­ro­peană şi, ca atare, nu există ni­ciun risc sistemic în interiorul zo­nei euro.

 

Aurul, semnalul calmului

 

Aurul, probabil cel mai sensibil indicator al primejdiei, a pierdut din valoare după certitudinea că italienii au respins tentativa lui Renzi de a schimba Constituţia. In­teresant este că tensiunile pre­mergătoare referendumului ur­caseră aurul, instrument de re­fu­giu în faţa crizelor, la o cotație de 1.188 dolari, de la care a co­bo­rât însă după ce s-a aşternut cal­mul. Investitorii sunt acum cu ochii pe Banca Centrală Euro­peană, aşteptându-se ca aceasta să intervină în piaţă şi să cum­pere obligaţiuni italiene. Sem­na­lul este clar, pieţele financiare s-au calmat şi îşi numără acum câş­tigurile dobândite în perioada fier­binte a anticipării votului. Pa­nica piețelor financiare face parte din jocul banilor, al plasa­men­te­lor riscante şi al forţării câş­ti­gu­rilor mari. Să ne aşteptăm deci la nervozitate şi volatilitate mare în pieţele financiare în perioada ur­mătoare. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22