Frăția penal-academică, netulburată încă

Ancheta penală în dosarul operelor „ştiinţifice“ scrise în penitenciar pare că bate pasul pe loc. Deşi indicii de fraudă se întrevăd de la o primă verificare jurnalistică.

Melania Cincea 06.12.2016

De același autor

 

Se împlinește curând un an de când DNA anunța începerea unei anchete penale in rem în dosarul ce vizează frăția penal-academică, grație căreia sute de deținuți au devenit au­tori de opere zise științifice, scri­se în penitenciar, care le-au scurtat pedeapa. Cu 30 de zi­le pentru fiecare carte scrisă. Din ianuarie, însă, nu se știe să se mai fi întâmplat ceva în acest dosar.

 

Nu s-a întâmplat nimic nici în mediul academic, la uni­ver­sităţile ale căror nume şi pres­tigiu au fost târâte în acest scandal de impostură. Am so­licitat Academiei Române și unui număr de nouă universități – Academia de Poliţie, Po­li­tehnica Bucureşti, SNSPA, Universitatea Na­ţională de Apărare Bucureşti, universităţile de stat Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Sibiu, Ti­mi­şoara – să comunice dacă au dispus exa­mi­na­rea lucrărilor „științifice“ scrise în penitenciar, cu girul unora dintre cadrele lor didactice, și ce decizie au luat. Doar două universităţi, ce­le din Bucureşti şi Timişoara, au recurs la sanc­ţiuni la adresa coordonatorilor. Restul fie se ascund sub falsul pretext „coordonatorii şi-au dat girul în nume personal“ – un ar­gu­ment inacceptabil, pentru că aceştia s-au fo­lo­sit de funcţia didactică universitară, deci şi de numele universităţii. Fie refuză să răs­pun­dă. Dovedind astfel, dacă nu protejarea si­tua­ţiei, măcar tolerarea ei.

 

O simplă privire pe lista cărților „științifice“ scri­se în penitenciar – care scoate la iveală vo­lume scrise într-o săptămână, deținuți cu câ­te zece titluri la activ sau lu­crări cu titluri de com­pu­nere şcolară – ridică mari sem­ne de întrebare.

 

Apoi, la o primă verificare, dai peste cărți cu sute de no­te bibliografice, scrise în nici do­uă săptămâni, peste cărți fă­ră bibliografie sau fără note de subsol, peste edituri care au tipărit ilegal aceste volume.

 

Iar la analizarea „operei“ unui deținut oarecare, selectat aleatoriu din listă, apar indicii de fraudă: cărţi diferite cu bi­bliografie identică, volume fără note de sub­sol, cărţi cu ISBN neidentificabil la Biblioteca Naţională, volume tipărite, contrar legii, la edi­turi neacreditate ştiinţific și chiar cărți ti­părite înainte ca deținutul să fi încheiat re­dac­tarea lucrării.

 

E cazul lui Dorinel Mucea, fost adjunct al şe­fului Oficiului Participaţiilor Statului şi Pri­va­ti­zării în Industrie, condamnat, în ianuarie 2015, în Dosarul „Privatizărilor strategice“, pen­tru constituire de grup infracţional or­ga­ni­zat. În 2015, în circa şase luni, acesta a scris şap­te lucrări, toate tipărite, conform Ad­mi­nistraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de Edi­tura CA Publishing, din Cluj-Napoca. În baza lor, pedeapsa i-a fost scăzută cu şapte luni.

 

Două dintre cărți, coordonate de directorul Bi­bliotecii Centrale Universitare Bucureşti, Mi­reille Rădoi, în calitate de reprezentant al Uni­versităţii „Babeş Bolyai“, din Cluj-Napoca – Rolul şi importanţa negocierilor comerciale în realizarea unei tranzacţii şi Psihologia ne­go­cierilor comerciale internaţionale. Stiluri de ne­gociere – dau de gândit. Ambele au biblio­gra­fie identică și sunt tipărite nu sub sigla edi­turii declarate la ANP, CA Publishing, ci a Tritonic. ANP motivează că lucrările tipărite inițial la Tritonic au fost respinse, pe motiv că editura nu era acreditată CNCSIS, cum cere le­gea; așa că ulterior le-a acceptat pe cele edi­tate la CA Publishing. Care, însă, nici ea nu era acreditată CNCSIS la momentul tipăririi cărţii. În plus, cele două volume, puse în cir­cuitul bibliotecilor academice de către Trito­nic, nu sunt declarate la Biblioteca Națională, deși pe coperta lor apar menţionate coduri ISBN. „În baza de date a Bibliotecii Naţionale a României nu există, la data prezentei [28 noiembrie 2016 – n.m.] nicio informaţie pri­vind alocarea celor două coduri menţionate. Ambele coduri, sub indicativul de editură «749», fac parte din portofoliul Editurii Tri­tonic Books Bucureşti“, transmite Aurelia Per­şinaru, şeful Centrului Naţional ISBN-ISSN-CIP. Adăugând că pot fi acordate serii de co­duri ISBN, „la cererea editurilor şi în con­cor­danţă cu planul editorial“. Dar din moment ce nu există o înregistrare a volumelor în Bi­bliografia CIP a Bibliotecii Naţionale, înseam­nă că nu a existat un plan editorial care să le fi inclus și care să fi justificat folosirea ISBN-urilor primite în alb. Iar problemele nu se opresc aici.

 

Potrivit ANP, cartea Rolul şi importanţa ne­go­cierilor... a fost scrisă în perioada 13 martie - iulie 2015. Tritonic anunţă pe coperta volu­mului că l-a tipărit în aprilie 2015. Adică, îna­inte ca Dorinel Mucea să-l fi terminat de scris, iar Mireille Rădoi, de citit şi coordonat.

 

Nici în privinţa conţinutului lucrurile nu stau bine. Par, de fapt, a fi o singură lucrare – ca­re aduce a note de curs universitar. Împărţită în două cărţi, pentru ca deţinutul să câştige zile minus la pedeapsă. Bibliografia, constând în patru titluri, este identică în cazul ambelor lucrări, care au doar trei note de subsol: două într-un volum, iar o a treia, în celălalt. Totuși, cordonatorul științific, Mireille Rădoi – care nu a răspuns invitației de a-și comunica punc­tul de vedere – laudă „opera“ lui Dorinel Mucea. În Argumentul și pe copertele celor două volume. Iar în privinţa unuia spune chiar că „valoarea adăugată autentică a acestei cărţi face demersul intelectual al lui Dorin Mucea mai mult decât oportun“.

 

Rămâne de văzut dacă şi procurorii DNA vor fi cuceriți de „valoarea adăugată autentică“ a acestor volume – și a tuturor celorlalte, scrise în condiții similare. Sau dacă le vor citi în cheia imposturii, a fraudei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22