De același autor
Dacă PSD a ales să păstreze o prezență discretă în această campanie electorală, singurele mesaje și semnale „oficiale“ fiind date de către Liviu Dragnea, am avut parte însă de o campanie extrem de agresivă dintr-o zonă oarecum inedită a politicii românești: penalii naționaliști. Formațiunea care și-a asumat rolul de portavoce a penalilor naționaliști este o creație politică modelată după Rusia Unită a lui Vladimir Putin și care a primit același nume,
PRU nu convinge |
---|
În pofida prezenței masive la televiziune a reprezentanților săi și împotriva faptului că îl propun pe Victor Ponta pentru funcția de prim-ministru, PRU are șanse mici să treacă pragul de 5%. Singurul sondaj care dă PRU cu 5% aparține Sociopol (Mirel Palada), celelalte cotându-l între 3 și 4 procente. |
Partidul România Unită, condus de fostul deputat PSD Bogdan Diaconu, la butoane aflându-se însă Sebastian Ghiță. Mesajul transmis de PRU în mod explicit este rezumat într-unul dintre scurtele clipuri electorale ale partidului și care promite, nici mai mult, nici mai puțin, decât amnistia fiscală și penală drept cea mai bună cale de a genera bogăție, sub sloganul „Bunăstare, nu dosare“. Ideea susținută de PRU, de fapt, de către Sebastian Ghiță, nu este neapărat aceea că, dacă îi iertăm pe evazioniști și penali, vom avea creștere economică, ci că dosarele realizate de procurori, în special de DNA, și campania anticorupție împiedică dezvoltarea României. Este o idee pe care a mai susținut-o și Victor Ponta, care se plângea că activitatea ministerelor este paralizată de frica de DNA, dar Ghiță a dus lucrurile mai departe și sugerează că DNA este și antinațională. Pe scurt, Ghiță încearcă să ne convingă că, acuzându-i de corupție pe oamenii de afaceri români, DNA încearcă să pună în genunchi „capitalul românesc“, în favoarea capitalului străin, servind în acest fel interesele puterilor străine.
Ghiță pare să își fi petrecut ultimul an încercând să rafineze această „teorie“ a naționalismului penal într-o coordonare strânsă cu Victor Ponta și Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta. După ce RTV a lansat pe piață teoria că Guvernul Ponta a fost doborât de „ONG-urile lui Soros“, cei trei s-au lansat în atacuri la adresa „sorosiștilor“ (deși, ulterior, s-a dovedit că Palada a fost bursier Soros), etichetându-i drept „cozi de topor“ ale străinilor în România, care vor să acapareze guvernul, administrația și instituțiile românești, dar și să rupă teritoriul țării. În paralel, același Ghiță a încercat un atac frontal la adresa credibilității șefei DNA, Laura Codruța Kövesi, cu acuzațiile implicite de plagiat care până acum nu au dus nicăieri, ținta sa fiind însă instituția. În cea mai recentă dintre „dezvăluirile“ lui Ghiță, acesta afirmă că, „în prezența sa“, „înalți factori din DNA“ l-au amenințat pe
USR, ținta naționaliștilor |
---|
Ținta predilectă a atacurilor de „sorosism“ și „agenți străini“ ale lui Ponta și Ghiță este USR, singurul partid care a afirmat că nu va forma o coaliție nici cu PSD, nici cu PNL, pe care le califică drept corupte. Ponta a numit USR „Uniunea Soros România“, iar Ghiță, „Uniunea Sabotați România“. |
Ponta cu închisoarea pe vremea când era prim-ministru, dacă ar fi semnat documentele care ar fi permis demararea lucrărilor la autostrada Comarnic-Brașov. În scurt timp, Ponta a confirmat afirmațiile și și-a prezentat propria teorie, care este surprinzător de consistentă cu cea a PRU. Astfel, potrivit lui Ponta, motivul pentru care DNA nu l-a lăsat să construiască Comarnic-Brașov este că forțele străine nu doresc să se realizeze legătura între Transilvania și România și vor să izoleze Ardealul de România. În același sens, el dă chiar exemplul investițiilor germane, care se opresc în Transilvania și nu trec munții în restul României. Prima sugestie este că străinii, adică vesticii, care își concentrează investițiile în Ardeal, urmăresc de fapt ruperea Transilvaniei de România, iar a doua este că DNA servește interesele străinilor, fiind astfel o instituție antinațională. La limită, că, prin dosarele pe care le face corupților, DNA nu numai că amenință capitalul românesc, ci însăși integritatea teritorială a țării. Dacă ar fi vorba numai despre naționalismul penal al lui Ghiță, aceste teorii ale conspirației nu ar merita prea multă atenție, dar există deja un model de comunicare publică în care Ponta și Ghiță se susțin unul pe celălalt în ieșiri numeroase, în special la televiziune, dar și pe rețelele de socializare. Practic, cu excepția notabilă a Digi 24, este imposibil să deschizi televizorul pe unul din așa-zisele canale de știri fără să dai peste un reprezentant al PRU care tună împotriva străinilor, a sorosiștilor, a tehnocraților sau a DNA.
În fața unei asemenea ofensive mediatice, ai zice că cineva din PSD, în special liderul partidului, care s-a declarat proeuropean convins, ar trebui să intervină pentru a se delimita de astfel de declarații ale candidatului său la Gorj și pentru a mai tempera elanul revoluționar xenofob și antijustiție al lui Ponta. Dar așa ceva nu se întâmplă, dovedind complicitatea între cele două partide.
PRU transmite toate mesajele antieuropene și anti-DNA pe care PSD ar dori să le transmită, dar nu poate pentru a-și păstra imaginea de partid proeuropean de stânga. În realitate, însă, PRU nu reprezintă decât o excrescență a PSD.