Laura Codruta Kovesi, sefa DNA, nu a plagiat in teza sa de doctorat

Vlad Toma | 08.12.2016

CNATDCU a anuntat astazi ca Laura Codruta Kovesi, sefa DNA, nu a plagiat in teza sa de doctorat si ca nu se pune problema retragerii titlului de doctor. Verdictul s-a votat cu 35 de voturi pentru si o abtinere.

Pe aceeași temă

 

Anuntul a fost facut de Mircea Bob, preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice a CNATDCU, citat de Mediafax. Acesta a mai declarat că nu exista nereguli grave in cazul tezei de doctorat a sefei DNA si ca decizia a fost de păstrare a titlului de doctor.

 

Mircea Bob a anuntat verdictul CNATDCU: ”Comisia de stiinte juridice a fost de acord cu verdictul Comisiei de experți. Teza are 20 de pagini posibile de plagiat, acestea sunt fraze care nu sunt originale, dar nu exista elemente care afectează teza în sine. Este o culpa, insa proportia afecteaza o mica parte a tezei, circa 4%. 20 de pagini din 444  prezinta similitudini, nu este vorba de pagini intregi. Propunerea de a aplica sancțiunea de retragere a titlului de doctor ar fi fost excesivă si neadaptata in raport cu similitudinile constatate. Am propus menținerea titlului de doctor. În teză nu e vorba de pagini copiate, similitudinile existand in cazul unor definitii sau chestiuni care au intrat deja in limbajul comun. Au fost preluate idei generale, 4 la sută din teză.”

 

”Teza prezintă unele pasaje preluate neautorizat, sunt pagini care ar putea cădea sub acuzația de plagiat reprezintă 20 de pagini din teză, adică patru la sută. Se constată o culpă în construcția demonstrației tezei de doctorat, însă trebuie luate în cauză circumstanțe specifice și trebuie spus că proporția afectează o mică parte a tezei, fiind vorba de fraze care nu conțin idei originale. Este vorba de preluarea unor fraze constituite din generalități sau prezentări destinate vulgarizării ideilor juridice, fără aport conceptual specific”, a mai explicat Mircea Adrian Bob.

 

 

”O teză de doctorat este formată din două părți. Prima parte este dedicată prezentării stadiului la care s-a ajuns în domeniul de cercetare a tezei de doctorat, iar în această primă parte nu pot exista elemente de originalitate, dar desigur trebuie citate surse; partea a doua trebuie să copnțină elemente de originalitate care reprezintă contribuția științifică a autorului. În cazul în care în a doua parte se constată și 1 la sută plagiat, atunci nici un verdict nu poate fi altul decât plagiat în ansamblul lucrării. În cazul lucrării Laurei Codruța Kovesi, pasajele preluate s-au regăsit în prima parte a lucrării și nu în cea de-a doua, unde trebuie să fie aportul științific al lucrării”. 

 

 

Comisia de experti a CNATDCU a fost formata din: Vlad Constantinesco - Facultatea de Drept, Universitatea "Robert Schumann" din Strasbourg, Claudia Ghica-Lamarchard - Facultatea de Drept, Universitatea din Rennes 1 (Franta) si Radu Chirita - Facultatea de Drept, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

 

 

Context

 

 

Universitatea de Vest din Timisoara a anuntat, in 17 noiembrie, ca din totalul de 4705 de randuri pentru care a fost sesizata de GIP cu suspiciuni de plagiat pentru teza de doctorat a sefei DNA, 4141 fac sesizarea nefondata, nefiind plagiate, in timp ce restul de 564 de rinduri fac sesizarea ”partial nefondata” si asta din cauza ca ”similitudinea” cu alte texte este de doar 4.9%. 

 

"Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT a constatat că 564 de rânduri din cele 4705 rânduri sesizate, sunt similare cu alte surse. Având în vedere că teza de doctorat suspusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI nr. 2567/13.10.2016 cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 %... Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT concluzionează că sesizarea este nefondată pentru 4141 de rânduri din cele 4705 rânduri sesizate şi parţial fondată pentru restul," a transmis UVT, intr-un comunicat.

 

Noua analiza a tezei de doctorat a sefei DNA a fost initiata dupa ce deputatul Sebastian Ghita s-a prezentat acum cateva saptamani la Parchetul General unde a depus un autodenunt in care afirma ca a participat la "redactarea in fals" a Raportului Tehnic de Expertiza intocmit de Comisia Tehnica a Consiliului National de Etica in cazul acestei tezei. Deputatul PRU a facut public apoi un email pe care l-ar fi primit de la Codruta Kovesi, de pe o adresa secreta, in care aceasta i-ar fi cerut raportul facut in cazul lucrarii de doctorat a fostului premier Victor Ponta.

 

Ghita sustine ca, alaturi de alti demnitari ai statului roman, ar fi falsificat raportul legat de acuzatiile de plagiat privind lucrarea de doctorat a sefei DNA, precizand ca nu a existat nicio intrunire a Comisiei tehnice pentru analiza acestei lucrari: "In cursul anului 2012, am participat in mod direct la redactarea in fals, fara respectarea prevederilor legale, a Raportului Tehnic de Expertiza intocmit de Comisia Tehnica a Consiliului National de Etica in cazul tezei de doctorat Laurei Codruta Kovesi. Detin date si dovezi care demonstreaza ca aceasta comisie nu s-a intalnit niciodata, iar redactarea in fals a raportului s-a facut cu implicarea unor inalti demnitari ai statului si cu stiinta Laurei Codruta Kovesi", a scris Ghita, in autodenuntul depus la Parchet si citat de site-ul luju.ro.



"Am convenit sa acoperim acest plagiat al doamnei Kovesi, am convenit ca o astfel de chestiune ii va afecta cariera... Laura Codruta Kovesi avea cunostinta de ceea ce faceam noi... Eu pot sa va spun ca acea comisie nu s-a intrunit niciodata, iar acel Raport a fost scris in Guvernul Romaniei. Nu stiu ce o sa declare Victor Ponta despre acest lucru, o sa spuna dansul procurorilor. Aceste evenimente au avut loc in 2012", a mai spus Ghita.

 

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis atunci, printr-un comunicat de presă, că nu a plagiat în teza de doctorat şi că lucrarea îi aparţine în totalitate, precizând că procurorii au obligaţia de a verifica autodenunţul formulat de Sebastian Ghiţă.
 
 
  "În situaţia în care este depusă o sesizare de orice natură (denunţ, autodenunţ, plângere), este obligaţia procurorilor să verifice şi să clarifice, în raport cu prevederile legii, toate aspectele sesizate şi să dispună măsurile legale. Cu referire la teza de doctorat Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal, ţin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparţine în totalitate şi că nu am plagiat. De altfel, acest lucru l-am susţinut de la prima apariţie, încă din anul 2012, în spaţiul public a afirmaţiilor denigratoare de acest tip", spune procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un comunicat de presă postat pe site-ul DNA

 

Despre plagiatul Laurei Codruta Kovesi a scris Mugur Ciuvica in mai 2012, la scurt timp dupa scandalul de plagiat al lui Ponta, iar in iulie 2012 Consiliul National de Etica a dat verdict de neplagiat. La acea vreme ministrul educatiei era Liviu Pop, care a fost urmat in functie de Ecaterina Andronescu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22