Dumitru:la universitati cu toleranta zero la copiat teze ca a lui Kovesi se refac, nu se sustin

Dora Vulcan | 08.12.2016

Ministrul Educatiei Mircea Dumitru a mutat centrul de greutate al atentiei acordate verdictului CNATDCU in cazul Kovesi de la neretragerea titlului doctoral - justificata de membrii a doua comisii (juridica si de experti) prin procent infim la copiere si uzarea de termeni si notiuni care au intrat in cultura domeniului - catre universitatea care a acordat titlul in sine. Dumitru spune limpede ca la universitati cu toleranta zero la copiat, Kovesi nici macar nu si-ar fi sustinut doctoratul cu o astfel de teza. Pur si simplu ar fi fost pusa sa o refaca.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 Mircea Dumitru a spus joi, dupa verdictul formulat de CNATDCU in cazul Kovesi ca de fapt Consiliul nu a facut decat sa voteze un raport înaintat de Comisia juridică, acesta rezultând în urma unei evaluări făcute de o comisie tehnică, formată din trei profesori de drept - unul de Strasbourg, unul de la Paris şi unul de la Universitatea Babes-Bolyai.

 

 

 

În referatul tehnic, decizia a fost exact aceasta: 4% reprezintă o copiere după surse care nu sunt menţionate în corpul tezei şi 1% plagiat, copiere care a fost preluată din surse generale din domeniul jurisprudenţei”, a explicat Dumitru.

 

 

 

Or, in aceste conditii propunerea facuta de comisia tehnica si cea facuta de comisia juridica a fost ca ”pedeapsa să fie proporţională cu frauda”, a explicat Dumitru. Membrii celor doua comisii au fost cei care "au insistat că la această proporţie de 5%, dânşii nu pot să recomande retragerea titlului”, a spus Dumitru.

 

 

 

CNATDCU nu poate sanctiona ceea ce Universitatea a permis - pare sa spuna ministrul Mircea Dumitru

 

 

Dumitru a atras atentia asupra unui cu totul alt aspect decat verdictul CNATDCU. El a mutat centrul de greutate al raspunderii de la CNATDCU aratand catre Universitatea care a acordat titlul doctoral. El a spus ca ”într-o astfel de situaţie, la universităţile care au toleranţă zero de copiat, recomandarea care se face este să se refacă teza şi nesusţinerea tezei”:

 

 

"Dacă mă întrebați pe mine, (...) ca profesor, nu ca ministru, ce se întâmplă, ce aș recomanda într-o astfel de situație — sigur, titlul a fost obținut în 2011, la Universitatea de Vest — (...), într-o astfel de situație, la universitățile care au toleranță zero față de copiat recomandarea (...) este să se refacă acea parte a tezei care nu a fost alcătuită corect. Și nu s-ar fi ajuns la nivelul de susținere a tezei de doctorat și necum nu s-ar fi ajuns la nivelul în care se și acordă titlul. În momentul de față, deoarece susținerea s-a făcut și titlul a fost deja confirmat de către minister, ceea ce CNATDCU a putut să ia în considerație nu a fost decât acest referat care a fost înaintat de către specialiștii în drept din Comisia de drept a CNATDCU. Dacă vor exista contestații care vin împotriva acestei decizii, ministerul le va lua în considerare și cu siguranță CNATDCU, prin intermediul Comisiei juridice, le va discuta. Dar, în momentul de față, asta a fost procedura și asta a fost decizia pe care au luat-o colegii noștri care fac parte din Consiliul General al CNATDCU", a spus Dumitru, citat de Agerpres, într-un briefing sustinut joi la Palatul Victoria, dupa formularea verdictului CNATDCU.

 

 

Or, in cazul Kovesi faptul era consumat: teza a fost susţinută, iar titlul acordat.

 

 

”Dacă vor exista contestaţii (faţă de decizia CNADTCU - n.r.), ministerul le va lua în considerare şi CNADTCU le va discuta”, a dat asigurări Mircea Dumitru.

 

 

 

***

 

 

CNATDCU a anuntat astazi ca Laura Codruta Kovesi, sefa DNA, nu a plagiat in teza sa de doctorat si ca nu se pune problema retragerii titlului de doctor. Verdictul s-a votat cu 35 de voturi pentru si o abtinere.

 

 

 

Anuntul a fost facut de Mircea Bob, preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice a CNATDCU, citat de Mediafax. Acesta a mai declarat că nu exista nereguli grave in cazul tezei de doctorat a sefei DNA si ca decizia a fost de păstrare a titlului de doctor.

 

 

 

Mircea Bob a anuntat verdictul CNATDCU: ”Comisia de stiinte juridice a fost de acord cu verdictul Comisiei de experți. Teza are 20 de pagini posibile de plagiat, acestea sunt fraze care nu sunt originale, dar nu exista elemente care afectează teza în sine. Este o culpa, insa proportia afecteaza o mica parte a tezei, circa 4%. 20 de pagini din 444  prezinta similitudini, nu este vorba de pagini intregi. Propunerea de a aplica sancțiunea de retragere a titlului de doctor ar fi fost excesivă si neadaptata in raport cu similitudinile constatate. Am propus menținerea titlului de doctor. În teză nu e vorba de pagini copiate, similitudinile existand in cazul unor definitii sau chestiuni care au intrat deja in limbajul comun. Au fost preluate idei generale, 4 la sută din teză.”

 

 

 

”Teza prezintă unele pasaje preluate neautorizat, sunt pagini care ar putea cădea sub acuzația de plagiat reprezintă 20 de pagini din teză, adică patru la sută. Se constată o culpă în construcția demonstrației tezei de doctorat, însă trebuie luate în cauză circumstanțe specifice și trebuie spus că proporția afectează o mică parte a tezei, fiind vorba de fraze care nu conțin idei originale. Este vorba de preluarea unor fraze constituite din generalități sau prezentări destinate vulgarizării ideilor juridice, fără aport conceptual specific”, a mai explicat Mircea Adrian Bob.

 

 

 

 

”O teză de doctorat este formată din două părți. Prima parte este dedicată prezentării stadiului la care s-a ajuns în domeniul de cercetare a tezei de doctorat, iar în această primă parte nu pot exista elemente de originalitate, dar desigur trebuie citate surse; partea a doua trebuie să copnțină elemente de originalitate care reprezintă contribuția științifică a autorului. În cazul în care în a doua parte se constată și 1 la sută plagiat, atunci nici un verdict nu poate fi altul decât plagiat în ansamblul lucrării. În cazul lucrării Laurei Codruța Kovesi, pasajele preluate s-au regăsit în prima parte a lucrării și nu în cea de-a doua, unde trebuie să fie aportul științific al lucrării”. 

 

 

 

 

Comisia de experti a CNATDCU a fost formata din: Vlad Constantinesco - Facultatea de Drept, Universitatea "Robert Schumann" din Strasbourg, Claudia Ghica-Lamarchard - Facultatea de Drept, Universitatea din Rennes 1 (Franta) si Radu Chirita - Facultatea de Drept, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22