Confruntarea Dragnea-Iohannis

Spre deosebire de Ponta, care este un fanfaron egocentric ce vorbește mult și, de cele mai multe ori, negândit, Dragnea vorbește scrâșnit, cu dificultate, dar își cân­­tărește cu grijă vorbele. De aceea de­clarația lui de duminică seara trebuie pri­vită cu multă luare aminte pentru că are o greutate mai mare decât un simplu discurs de proclamare a victoriei în ale­geri. Iar elementul său central este ur­mă­torul: „Eu voi ține cont de trei lucruri: vo­tul de azi al românilor, Constituția și pro­­gramul de guvernare prezentat. Vreau să transmit câteva mesaje. Pentru par­te­ne­rii externi: România își va respecta toa­­te angajamentele internaționale stra­tegice și economice, cu precizarea că vrem cu tărie să adăugăm o com­po­nen­tă economică importantă la aceste par­teneriate. Pentru factorii politici interni: România e o insulă de stabilitate în re­gi­u­­ne. Eu vreau ca în România să se men­țină această democrație stabilă, fă­ră conflicte inutile. Toți oamenii politici, toa­te instituțiile fundamentale trebuie să în­țe­leagă și să respecte votul ro­mâ­nilor“.

Din mesajul lui Dragnea către „partenerii externi“ și „factorii politici“ interni lip­sește cea mai mică referire la justiție și statul de drept. Nu am nicio îndoială că este o omisiune deliberată care ascunde amenințarea voalată că lucrurile ar pu­tea lua o cu totul altă întorsătură. În me­sajul adresat factorului intern - preșe­dintele Iohannis -, Dragnea îl avertizează că de acum înainte lucrurile în România se vor desfășura în funcție de prioritățile sale. Iar acestea sunt, în ordine, rezul­ta­tele votului de duminică, Constituția și programul de guvernare. Și, ca să nu avem nicio îndoială în ce punct ne aflăm, Dragnea lansează teoria că „ceilalți“ au transformat alegerile într-o confruntare între el și Cioloș și constată, modest, că a câștigat-o. Această pretenție este o mistificare de proporții, pentru că ale­ge­rile de duminică nu au avut nicio legă­tură cu validarea democratică a lui Drag­nea, dar este o mistificare care servește dincolo de scopul personal de a deveni șeful guvernului și pe acela, mult mai im­portant, de a lansa o provocare preșe­din­telui și sistemului constituțional.

Dacă Dragnea se cere prim-ministru la Cotroceni în condițiile în care legea i-o interzice în mod explicit pentru că are o condamnare penală, îi forțează mâna lui Iohannis să ia o decizie crucială. Fie face un pas în spate și acceptă nominalizarea, consființind în acest fel în mod oficial ie­rarhia valorică a lui Dragnea, adică fap­tul că votul popular are întâietate în fața legii, fie refuză să îl desemneze, caz în ca­re, în numele „voinței populare ma­si­ve“, Dragnea declanșează confruntarea constituțională cu președintele. Ceea ce cere Dragnea este ca președintele să aban­doneze principiul domniei legii de dra­gul „stabilității“ în numele demo­cra­ției. Dacă va obține ceea ce își dorește, acesta va fi semnalul pentru declanșarea asaltului politic asupra justiției, pentru că, dacă președintele se va arăta dispus să facă un compromis în acest caz, Drag­nea poate fi sigur că va face com­pro­misuri și în continuare. Alternativa impli­cită este declanșarea procedurii de sus­pen­dare a președintelui, o chestiune pe care noua majoritate o poate duce cu ușurință până la capăt și care, spre deo­sebire de anul 2012, are și bune șanse de reușită după modificarea Legii refe­rendumului în sensul validării cu o par­ticipare de numai 30%.

Preşedintele Klaus Iohannis (foto: Administraţia Prezidenţială)

Bineînțeles, totul poate fi doar o ca­ceal­ma prin care Dragnea testează voința lui Iohannis de a rămâne fidel principiilor sta­tului de drept fără a declanșa jihadul din primele zile de mandat, dar situația creată – în mod deliberat, repet – de Drag­nea fixează coabitarea din următorii ani în termenii acestuia. Mai rău, Io­han­nis are mijloace limitate și aliați insti­tu­ționali puțini (de fapt, în afara Curții Cons­tituționale, pe nimeni, având în ve­dere că Avocatul Poporului este ferm arondat PSD încă din 2012). Singurul lui sprijin este societatea civilă și Occi­den­tul. Dar Occidentul este deja avertizat să nu întindă coarda, cât despre societatea civilă, ce legitimitate poate avea ea când „poporul“ a votat covârșitor pentru PSD și Dragnea? Dacă nu vrea să dispară în irelevanță și dorește să își joace rolul de garant al drepturilor constituționale, pre­ședintele și oamenii săi ar trebui să fie pregătiți să iasă la luptă politică deschisă cu amenințarea tiraniei majorității, pen­tru că, altfel, are puține șanse de re­cu­perare a încrederii populației.