Cinismul lui Dragnea la proba impozitelor

Aplicarea programului de guvernare al PSD este posibilă chiar de mâine, a proclamat Liviu Dragnea în noaptea alegerilor. Nu chiar de a doua zi, ci din a treia, Dragnea a și început să aplice vârtos „programul” solicitându-i lui Dacian Cioloș să amâne reducerea TVA la 19%.

Cristian Campeanu 14.12.2016
SHARE 7

De același autor

 

 

 Plus eliminarea taxei pe stâlp și a supraaccizei, care ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie, conform Codului Fiscal adoptat de același PSD. Cam atât a ținut minunea economică vândută de PSD electoratului pe post de program de guvernare care făcea posibile în același timp reduceri de taxe și impozite, creșteri de salarii și pensii și creșteri de cheltuieli bugetare: Trei zile.

 

Mărturisesc că cea mai mare greșeală pe care am făcut-o în analiza aceastei campanii electorale a fost că am neglijat acest program care promitea imposibilul și am presupus că nimeni nu va crede minciunile lui Dragnea. Am greșit și, o dată cu noi, au greșit și partidele „de dreapta”, care nu au înțeles nici ele preocupările populației pentru propria situație economică. Electoratul a crezut însă promisiunile lui Dragnea (în baza vechiului mit perpetuat din 1990 până astăzi că „Frontul ne dă”) și așa a ajuns PSD la 45,5%.

 

În condițiile în care cea mai mare parte a electoratului PSD este formată din pensionari de peste 60 de ani cel mult cu studii medii, era oarecum de așteptat ca alegătorii să înghită fără probleme de adecvare și de logică promisiunea că PSD poate cu adevărat să „înmulțească peștii”, adică să creeze bunăstare din neant.

 

În esență, avem de-a face cu o escrocherie de proporții inițiată de un grup de șarlatani politici, sub bagheta lui Liviu Dragnea, care a reușit să pună în operă o manipulare de masă în care a combinat promisiunea mântuirii economice cu teama de străini, o altă similitudine cu anul 1990. Ai zice că 27 de ani au trecut degeaba dacă același partid reușește să câștige masiv cu aceleași mijloace imorale. Asta nu înseamnă că electoratul este complet naiv și inocent și că nu a fost complice la propria manipulare. PSD a fost suficient de abil să spună fiecărui alegător și fiecărei categorii ce vroia să audă și aceștia din urmă, la rândul lor, au luat din programul PSD numai ce îi interesa fără să le pese de coerența ansamblului, fără să încerce să verifice dacă este nu realizabil, dar măcar posibil. Astfel, pensionarii au luat numai partea despre creșterea punctului de pensie, antreprenorii, partea despre reducerile de taxe și contribuții și promisiunea instituirii protecționismului sub forma naționalismului economic, bugetarii partea despre creșterile salariale, șomerii partea despre crearea de locuri de muncă etc. Nici tagma jurnaliștilor nu a rămas insensibilă la promisiunea că din 2018 nu va mai plăti impozit pe venit. Dar tocmai faptul că promitea lucruri contradictorii unor categorii care au interese divergente ar fi trebuit să reprezinte o probă suficientă că ne aflăm în fața unei tentative cinice de manipulare care se va prăbuși la confruntarea cu realitatea economică și bugetară.

 

 

Și primul șoc a venit destul de repede. Dragnea a realizat că guvernul nu va avea suficiente venituri în 2017 pentru a face ceea ce a promis și de aceea a recurs la o altă scamatorie. A încercat să scoată castanele propriilor inconsistențe economice cu mâna lui Dacian Cioloș și i-a cerut acestuia să amâne reducerile de taxe prin ordonanță de urgență. La fel de aiuritor este că Cioloș pare să fi spus mai întâi „Da” înainte să spună „Nu”. Din naivitate politică sau dintr-un simț al datoriei și responsabilității exacerbat, Cioloș a părut marți că este dispus să ia această povară de pe umerii guvernării PSD, doar pentru a păstra stabilitatea și echilibrul bugetare. Rațiunea pentru care cineva ar face așa ceva este ușor de înțeles: cum nu este posibil în mod real să tai taxele și impozitele și să mărești simultan salariile și cheltuielile, este rațional și responsabil să îți iei măsuri de precauție bugetară. Dar nu mai este responsabilitatea guvernului Cioloș să ia o astfel de decizie. Din acest moment, este treaba PSD să își asume măsurile promise cu care a câștigat alegerile și să caute soluții la contradicțiile pe care le-a propus, pentru că altfel, toate daunele s-ar contabiliza în dreptul guvernului care stă să plece și toate beneficiile în contul PSD, ceea ce nu este corect nici din punct de vedere moral nici din punct de vedere politic.

 

 

 După cum se poate vedea dintr-un interviu, Dragnea nu s-a mulțumit să ceară amânarea relaxării fiscale dar a plusat și i-a cerut lui Cioloș să preia o parte consistentă a cheltuielilor bugetare de anul viitor-  inclusiv plata arieratelor și a contribuției la bugetul UE-, în anul acesta pentru a oferi o marjă suplimentară de manevră guvernului viitor. Or, asta ar fi încă o mistificare menită să ascundă adevărul simplu că PSD nu are soluții miraculoase la problemele economice ale țării și cu siguranță nu are capacitatea de a conjura bogăție din nimic pentru a o redistribui ulterior populației. Până la urmă, Cioloș s-a răzgândit și nu a acceptat să fie complice la această nouă tentativă de înșelătorie politică marca Dragnea. Ar fi trebuit să facă limpede din prima clipă că nu este posibil ca unii să câștige alegerile pe datorie și apoi să-i pună pe perdanți să plătească.

Comentarii 7

Joaquin Murieta - 12-16-2016

Mare dreptate a avut Filip cel frumos. Impozitul trebue sa fie zero iar cand statul are nevoie de bani ii arde pe templieri le ia banii si rezolva problema. Solutia lui Filip este actuala si azi. Oricat ar fi impozitul bogatii se plang ca e prea mare deci Filip a avut dreptate bogatii trebue mai intai ucisi si doar dupa aceea statul se poate folosi de toti banii lor.

Răspunde

cristi - 12-15-2016

numai in Romania feminismele apara femeia-obiect sexual, inculta, primitiva si cu realizari prin nepotism si coruptie, ca model social de femeie, nu femeia desteapta, de cariera, cu realizari pentru binele societatii! cu asa feministe, psedufeministe, mai bine fara! Romania a juns tara prostilor, iar tinerii sunt mai prosti ca batranii, au luat numai exemple si idei proaste si le aplica si mai prost! de asta e o mocirla Romania - e o problema d egandire, dar e una mai profunda care nu tine de varsta, oamenii gandesc prost, chiar si cand sunt fuduli care se cred "emancipati", "progresiti", "occidentali"!....colac peste pupza, cica educatie, dar in prostie si in esec!

Răspunde

Ceausist de Dreapta - 12-15-2016

Eu cred ca s-ar putea imagina si invers, adica o cota de impozitare regresiva: cu cat esti mai bogat, sa beneficiezi de o cota mai mica. Daca s-ar intampla asa, judecand dupa rezultatul de la ultimele alegeri, probabil ca 90% dintre romani ar emigra in paradisurile socialiste din Cuba sau Venezuela. Cu cei 10% ramasi, am putea construi un nou Hong Kong sau Singapore.

Răspunde

ion - 12-15-2016

astia sunt niste ignoranti, teribilisti inconstienti - intr-o tara normala presa buna nu-i baga in seama, ci apareau langa oOanaZavoranu, alta fufa-politicia antimodel pentu tineri, intr-un ziar de scandal? dar nu traim intr-o tara normala, ci in una a imposturii, coruptiei, si a analfabetismului cu tupeu....sa nu munciti, sa nu invatati, sa nu fiti decenti si onesti, sa nu construiti nimic care merita admiratie - asta e mesajul teribilistilor tineri si coruptilor bstrani, cariera se face cu curul, cu pile, cu furatul si gura plina de prostii si de tupeu, cu nesimtirea publica, cu hotia de grup nerusinata....

Răspunde

B. - 12-14-2016

Cinismul lui Dragnea e o chestie veche, dar surprinde cinismul tinerilor astia care isi zic marxisti, desi sunt niste pusti instariti, de obicei din familii de fosti nomenclaturisti si recenti imbogatiti, care nu cunosc si nu ii intereaza catusi de putin viata un muncitor de fabrica sau unui om de la tara care munceste pamantul : tipa asta Ioana Staniloiu, "partenera" lui Silviu Cernea, care cica e asa de emancipata de nu mai incape Romania iar grupul asta vesel din jurul Criticatac a ajuns sa faca de rusine eticheta fascism dupa cum o utilizeaza nu doar sa isi arate prostia, asadar tipa asta Ioana Staniloiu ia cica in mod feminist apararea Corinei Boagiu, noua deputata a PSD de Teleorman-Bucuresti, care cica vai e ironizata pentru ca arata bine, nu pentru ca e o dovada obscena de nepotism, incompetenta si clientelism al hotiei marca PSD! Ce o sa faca "fufa" asta in Parlament? ce idei are? ce o recomanda? isi inchipuie emancipata Ioana Staniloiu ca e o icoana neostangista a drepturilor transexuale si dietelor vegan, si nu doar o masa de manevra, o oaie in turma lui Dragnea care voteaza cum vrea ala? Si da poate i-o si trage, lui sau altuia ca sa ajunga acolo! asta e modelul de societate neostangista pe care il propun marxistii tineri romani care mor de grija femeilor si austeritatii : cariera prin nepotism, cariera cu curul, nu cu educatie si cu mintea!

Răspunde

Grigoraş - 12-14-2016

Dle Cîmpeanu, ce Dumnezeu, şi dv sunteți departe de aritmetică ? 1. Cei 46% pesedişti înseamnă nu mai mult de 3,mil votanți, nu toți tîmpiți ! 2. Unde sunt cei 14-15 mil de votanți ce au dat flit ? Demonstrați-ne că sunteți un om rațional şi nu numai "un ziarist"! Mi-ar fi plăcut să provocați fanii dv, şi nu numai, la o dezbatere serioasă pe această temă şi nu să "penalizați" o minoritate de 3,2 mil oameni pentru opțiunea lor bună sau rea. Nu este prima dată cînd mă dezamăgiți. Pe tîlharii acestia nu-i putem opri cu mesaje aeriene.

Răspunde

Joaquin Murieta - 12-14-2016

Pai Campene nu poti decat sa-ti dai singur o palma peste gura. Citeste articolele tale mai vechi inca afishate in revista22 nu vei gasi nici un cuvant despre posibilitatea financiara de a se indeplini promisiunile PSD in schimb articolele sunt pline de acuzatii penale pentru Dragnea si PSD pe care nu le mai crede nimeni caci toti stiu ca in-justitia ( ca "justitie" nu poate fi numita ) fabrica dosare pentru cei indezirabili politic pentru SUA, UE si dreapta din Romania. Nu pot decat sa fiu de acord ca actualele impozite si taxe nu permit cheltuielile strict necesare promise de PSD fara cresterea macar temporara a deficitului. De aceea va fi necesara renuntarea la cota unica de impozitare si revenirea la impozitul progresiv mai mare pentru bogati decat pentru saraci. PSD a promis deja asta. De asemenea vor trebui introduse impozite pentru toti posesorii de automobile VW, Scoda, Audi, Seat, Porsche, Lamborghini, Bugati si Bentley fie ele Diesel sau nu. De asemenea sunt necesare impozite pentru toti posesorii de calculatoare cu Windows produs de compania mituitoare Microsoft suficient de mari ca sa poata fi platita datoria de 2 000 000 000 de dolari facuta de Basescu si Boc din care o parte din bani au fost folositi pentru mituirea lui Basescu si Boc. Deci vezi ti-am spus eu deja de unde se pot scoate banii pentru promisiunile electorale PSD care trebue indeplinite pentru a salva Romania de la foamete.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22