De același autor
Prietenii îl răsfăţau cu acest nume, ce părea a se potrivi atât de bine cu aerul uşor copilăresc, interogativ, ingenuu, pe care îl avea chiar şi când se ocupa de cele mai serioase lucruri, când aborda cele mai dificile situații. Amestecul de asumare responsabilă şi detaşare echilibrată îţi dădea un sentiment de bună şi molcomă aşezare ardelenească, primitoare şi caldă pentru cei apropiaţi, plină de gentileţe pentru cei respectaţi. Sub această aparenţă, luptătorul exigent pentru dreptate şi adevăr, cel care avea să le re-dea victimelor comunismului un chip şi un nume, o identitate şi dreptul la memorie, construind o instituţie, un public, o echipă de cercetare şi un grup de acţiune civică menite să le apere drepturile, a ştiut să înfrunte toate potrivniciile pentru a-şi apăra cauzele, a-şi duce la capăt proiectele şi visele cele mai greu de realizat. A avut, ce-i drept, alături, o parteneră de viaţă şi de acţiune de calibrul Anei Blandiana: s-au completat în mod ideal şi au reuşit împreună ceea ce mulţi alţii nici nu ar fi putut măcar imagina. De altfel, ceea ce va fi greu de acum înainte va fi să îi gândim altfel decât ca un întreg, deşi în acest întreg fiecare avea o personalitate a lui, un contur aparte.
La Sighet, la Memorial şi la Şcoala de Vară, se vedea bine această alianţă, pentru că acolo partea publică sau oficială se deschidea spre conversaţiile informale cu invitaţii sau cursanţii, pentru că acolo se năştea ideea unei cărţi noi, a unei traduceri menite să completeze raftul Bibliotecii Sighet, a unei expoziţii, a unui interviu. Romulus Rusan a fost de altfel și un excelent editor, a scos la iveală mărturii inedite, dar şi lucrări de politologie, de filosofie a memoriei, de istorie politică. Participarea sa la Raportul final de analiză a dictaturii comuniste a fost substanțială și a fost foarte bine evocată (pe Contributors.ro) de Vladimir Tismăneanu, cel care a condus echipa care a lucrat la acest document.
Romulus Rusan (13 martie 1935 - 8 decembrie 2016)
Mulţi îl vor ţine minte mai ales pentru ce a făcut în sprijinul memoriei trecutului recent, al memoriei Gulagului în general și a celui românesc. E vorba nu numai de căile diverse prin care le-a făcut cunoscute, ci şi de arhivarea memoriei în formele ei orale sau scrise. E vorba nu doar de conservarea ei, ci şi de dezvoltarea unei pedagogii a memoriei, fondate pe împărtăşirea cu generaţiile tinere, pe dialogul cu cercetătorii, istoricii, martorii, societatea civilă. Ca membru fondator al Alianței Civice alături de Ana Blandiana, Romulus Rusan a reușit o primă formă de coagulare a acesteia, în vremuri când ea abia prindea contur, iar ostilitatea partidului de guvernământ față de orice alternativă era maximă, atacurile la adresa cuplului Blandiana–Rusan dintre cele mai josnice și virulente.
Ar fi multe de spus și despre scriitorul Romulus Rusan, despre eleganța și uneori tușa ironică sau polemică a reportajelor, prozelor, articolelor, comentariilor sale. America ogarului cenușiu a fost lectura preferată a celor care voiau să afle câte ceva despre spațiul pe atunci anatemizat și inaccesibil al Statelor Unite ale Americii, un jurnal de călătorie ce va marca istoria genului în literatura română.
Nu poate fi cuprinsă într-o astfel de rememorare bogăția și substanța unei vieți, dar o putem deocamdată măsura prin cât de tare ne va lipsi, celor care îl știam mai de-aproape sau mai de departe, în momentele de normalitate, dar și în cele în care valorile pe care el le-a apărat vor fi puse în pericol. Simpla lui existență era o garanție că are cine să le apere pe cele pe care le putem alinia unui reper moral, ca o țintă de atins.
