PSD, a cincea fază? Cum ne-au furat țara

Există un fir roșu care leagă gruparea din jurul lui Ion Iliescu, ajunsă la putere ime­diat după eliminarea lui Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989, de formațiunea care a câștigat aproape 50% din fo­toliile parlamentare sub bagheta lui Liviu Dragnea în decembrie 2016: min­ciuna ca suport pentru câș­ti­garea, exercitarea și men­ținerea puterii.

1990-1992, FSN-Iliescu

La nici o lună de la în­fi­in­țarea Frontului Salvării Na­ționale (FSN) ca formulă provizorie de ad­ministrare a țării, Ion Iliescu folosește teh­nica presiunii de jos în sus pentru trans­for­marea FSN în competitor electoral. Stra­tegul noii puteri, Silviu Brucan, in­vo­ca „zecile de mii de scrisori“ trimise de minerii din Valea Jiului prin care i se ce­rea, chipurile, Frontului să participe la ale­geri. Apoi, pentru a demonstra în fața ro­mânilor capacitatea noii formațiuni de a „apăra“ țara de dușmani, a fost inventat con­flictul etnic de la Târgu Mureș din mar­tie 1990, în care au murit cinci persoane și alte zeci au fost rănite. A apărut, astfel, „pericolul maghiar“, care de-atunci în­coa­ce bântuie campaniile electorale, pe­ri­oadele de criză economică și, în general, momentele fragile din politica autohtonă. Gelu Voican Voi­cu­les­cu avertiza după con­flict că guvernul „va apăra integritatea țării“ și „nu va în­gă­dui nimănui să fure o bucată din pă­mân­tul patriei“. Alegerile din 20 mai 1990 au fost un succes pentru Ion Iliescu (85,3%) și pentru FSN (66,3%), pe care l-au apărat violent prin inte­r­me­diul minerilor și prin­tr-o propagandă sus­ți­nu­tă în presa pe care o controlau. În această perioadă, na­țio­nalismul ceaușist a fost trans­format în lozinci care au încă efect.

1992-1996, PDSR-Iliescu

După scindarea FSN, gruparea Iliescu a păstrat puterea, iar la alegerile din 1992 a ob­ținut 34,3% din totalul mandatelor și a făcut guvernul împreună cu PRM, PUNR și PSD, for­mând așa-numitul „pa­tru­later roșu“. În această eta­pă a apărut noua oligarhie, prin devalizarea băncilor de stat, prin parazitarea ma­rilor întreprinderi și prin „privatizarea“ dosarelor Se­curității. Serviciul Român de Informații (SRI) a de­ve­nit instrument al puterii politice și pâr­ghie de sprijin pentru capitalismul oli­gar­hic în plină ascensiune. Guvernul Văcă­ro­iu a privatizat 12% din întreprinderile de stat și le-a lăsat pe celelalte pe mâna cli­en­telei partidului. Vechea nomenklatură din vremea lui Ceaușescu a fost reactivată la vedere. Economia era controlată de stat și de oligarhii lui, naționalismul a devenit po­litică de stat și aproape jumătate din populația țării trăia la limita sărăciei. 

2000-2004, PSD-Năstase

Vedeta alegerilor din 2000 a fost C.V. Tu­dor, care a intrat în al doilea tur al scru­ti­nului prezidențial cu o campanie na­țio­nalistă care a avut în centrul ei pericolul care vine din afară și marea conspirație glo­bală împotriva României. Partidul lui Iliescu a câștigat 44,9% din mandate. Adri­an Năstase a devenit premier și a guvernat cu sprijinul UDMR. Prin mezalianța făcută cu Partidul Social Democrat, continuator al formațiunii interbelice, PDSR-ul, care avea încă în parlament reprezentanți ai fostei no­menklaturi, a încercat să-și schimbe imaginea de partid post-comunist. Noul PSD continua să fie însă un partid-stat: con­trola justiția, principalele instituții pu­bli­ce și cea mai mare parte din mass-me­dia. Cu toate că în politica internă avea ten­dințe autoritariste, Guvernul Năstase a reușit să se folosească de oportunitățile ex­terne, să ducă România în NATO și să în­cheie negocierile cu UE. Performanța gu­vernului consta în duplicitatea lui, în ca­pa­citatea lui Năstase de a expune în vitrină alt­ceva decât avea în galantare. Pre­șe­din­te­le Iliescu îl certa la sfârșitul mandatului său pe Adrian Năstase că „a promovat ca­pitalismul de cumetrie“, iar UE îi cerea să-i prindă pe „marii pești ai corupției“.

2012-2015, PSD-Ponta

În 2012, PSD a candidat în interiorul Uni­u­nii Social-Liberale (USL), care a câștigat 60% din voturi. În februarie 2014, USL s-a rupt și PSD, cu o majoritate fragilă, a ră­mas la guvernare cu Victor Ponta până în noiembrie 2015, când și-a dat demisia du­pă incendiul de la Colectiv. Există mai multe liste cu minciunile spuse de Ponta pe par­cursul mandatului său, cea mai ar­gu­mentată a fost publicată de HotNews și con­ține 55 de neadevăruri spuse de fostul premier, începând cu plagiatul lucrării sale de doctorat și terminând cu mani­pu­larea cifrelor referitoare la creșterea eco­no­mică. Cea mai gravă acțiune a USL a avut loc în „marțea neagră“ din 10 decembrie 2013, când parlamentul a încercat să mo­di­fice printr-o procedură rapidă și netrans­pa­rentă Legea amnistiei și grațierii prin care urmau să fie grațiate pedepsele cu în­chisoarea de până la şase ani, Legea lobby-ului prin care demnitarii ar fi avut voie să facă trafic de influență și alte două legi, una prin care aleșii locali ar fi avut voie să aibă contracte cu statul și alta prin care parlamentarii erau scoși din categoria funcționarilor publici.

2016-2020, PSD-Dragnea?

După alegerile din 1990, când FSN a ob­ți­nut peste 60% din voturi, PSD a obținut în 2016 cel mai mare scor din istoria sa: 47%. Împreună cu ALDE, va deține 54% din mandate. Ce-ar putea face cu această majoritate, ținând cont de tradiția politică a înaintașilor săi: refacerea partidului-stat pentru a prelua justiția, modificarea le­gi­lor anticorupție, inclusiv cele care îi afec­tează cariera lui Liviu Dragnea, răzbunarea pentru umilințele suferite de liderii suc­cesivi ai partidului, racolarea parla­men­ta­rilor din opoziție pentru o majoritate mai consistentă, popularea instituțiilor publice cu clienții partidului. Spre deosebire de pe­rioadele anterioare, e posibil, însă, ca ast­fel de schimbări să aibă loc mult mai lent și să fie făcute cu oarecare subtilitate. Ceea ce nu înseamnă că intenția PSD nu este aceeași: să ne ia țara.