Pe aceeași temă
UPDATE: Echipele de salvare au găsit corpul neînsufleţit al uneia dintre persoanele care se aflau la bordul avionului militar Tu-154 care s-a prăbuşit duminică în Marea Neagră, a anunţat ministrul rus al Apărării, citat de agenţiile ruse de presă, transmite AFP.
''Corpul unei persoane moarte ca urmare a prăbuşirii avionului Tupolev-154, al Ministerului rus al Apărării, a fost găsit la şase kilometri distanţă de litoralul staţiunii Soci'', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov, agenţiilor de presă locale.
Anunţul prăbuşirii avionului a fost făcut de Ministerul rus al Apărării, citat de agențiile ruse de presă, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Avionul, care a decolat la ora locală 5,40 (2,40 GMT) din Adler, oraș situat la sud de stațiunea balneară Sochi, de la Marea Neagră, efectua un zbor obișnuit cu destinația baza aeriană rusă Hmeimim, în apropiere de Lattaqia, în nord-vestul Siriei, potrivit ministerului.
''Resturi ale avionului Tu-154, al Ministerului rus al Apărării, au fost găsite la o distanță de 1,5 kilometri de litoralul orașului Soci, la o adâncime de 50-70 metri'', a indicat ministerul, precizând că la bordul avionului de aflau 83 de pasageri și opt membri ai echipajului.
Aparatul transporta militari ruși și membri ai Ansamblului Alexandrov, unul dintre corurile armatei ruse care se deplasa în Siria pentru a participa la sărbătorile de Anul Nou la baza aeriană. Printre pasageri se aflau și nouă jurnaliști, a mai spus ministerul rus.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat agențiilor ruse de presă că președintele Vladimir Putin a fost informat în legătură cu situația avionului prăbușit și că este la curent cu evoluția operațiunilor de căutare.
AFP amintește că Rusia întreprinde din septembrie 2015 o campanie militară, îndeosebi aeriană, în Siria pentru a susține regimul președintelui Bashar Al-Assad, un aliat de mult timp al Moscovei.