Ceremonie la Londra: Incedibil!«Vrăbi», iubita lui Secureanu, prezentată drept Firea

E.b. | 29.12.2016

Gazeta Sporturilor prezintă înregistrarea video a unei ceremonii organizate la Londra în care Eugenia Chiriac, iubita lui Florin Secureanu, fostului manager de la Spitalul Malaxa, este prezentată drept primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Pe aceeași temă

 
 

Informaţia potrivit căreia Eugenia Chiriac a fost prezentată ca fiind primarul Bucureştiului a fost difuzată încă de marţi, joi fiind făcută publică şi înregistrarea ceremoniei, conform News.ro

 

Evenimentul, International Quality Crown Award, a avut loc în 20 noiembrie, într-o sală din Tower Hotel, iar Secureanu ar fi plătit 6000 de euro pentru premii, conform tolo.ro.


 

Londra, Tower Hotel / 19 și 20 noiembrie 2016

 

Pe 19 noiembrie 2016, Florin Secureanu și Eugenia Chiriac, alintată și ”Vrăbi”, merg la Londra pe banii din taxele de sănătate.

Pe 20 noiembrie, cu alți bani, tot din taxele de sănătate, Florin Secureanu cumpără două premii: 6.000 de euro plătiți drept șpagă de compania Noventis.

Gala are loc într-o sală din Tower Hotel. Cîteva zeci de oameni stau la mese rotunde, totul arată ca o făcătură.

Apoi, cei doi se duc la shopping, tot cu banii din taxele de sănătate, scoși prin firma fictivă RYS.

Ziarul află și scrie despre eveniment pe 28 noiembrie. Acum avem și imaginile în care ”Vrăbi” se dă drept Gabriela Firea.

Le facem publice, screi tolo.ro.

 

 

 

După ce Adrian Florin Secureanu îşi primeşte trofeul şi părăseşte scena fiind felicitaţi el, ca medic, şi Spitalul "Malaxa", este anunţată "o reunoaştere specială pentru doamna Gabriela Firea, primarul oraşului Bucureşti, pentru susţinerea faţă de Spitalul Nicolae Malaxa". În acest moment urcă pe scenă Eugenia Chiriac, iubita lui Florin Secureanu, căreia angajaţii spitalului îi spuneau "Vrăbi". Ea dă mâna cu cei prezenţi pe scenă, după care îi este înmânat trofeul.

 

"Felicitări pentru doamna Gabriela Firea, primarul oraşului Bucureşti", spune prezentatoarea evenimentului.

 

În afara celor cîţiva români din public, toţi străinii prezenţi la ceremonia de decernare au fost convinşi că femeia care s-a urcat pe scenă este primarul Bucureştiului, Gabriela Firea. Şi, de fapt, era Vrăbi!” , a povestit Traian Nica, martor ocular la cereminia de la Londra, colegilor săi din spital, la întoarcerea în România, conform GSP.

 

Gabriela Firea, primarul Capitalei, nu a avut încă nicio reacţie la faptul că Eugenia Chiriac a folsit fără drept o calitate oficială, care poate constitui o infracţiune.

 

CITESTE TOT ARTICOLUL

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22