Tariceanu: Aderarea Romaniei la UE, rol esential in dezvoltarea economică şi socială

Vlad Toma | 02.01.2017

Calin Popescu Tariceanu, liderul ALDE, transmite, la 10 ani de la aderare la UE, ca faptul ca Romania a devenit un membru al UE reprezinta o reusita istorica pentru tara noastra.

Pe aceeași temă

 

"Pentru ţara noastră a fost o reuşită despre care putem spune fără exagerare că a fost una istorică. La 10 ani de la acel moment, din ce în ce mai mulți români conştientizează rolul pe care statutul de stat membru al Uniunii Europene îl are pentru dezvoltarea economică şi socială. Creşterea economică accelerată începută în momentul în care perspectivele de aderare la UE au devenit clare pentru ţara noastră este ceva de netăgăduit. Beneficiem pe deplin de principiul solidarității țărilor membre care ne dă posibilitatea accesării fondurilor europene pentru dezvoltare economică și socială", arata seful Senatului.

 

Tariceanu afirma de asemenea ca Romania a invata si o lectie legata de “singurătatea geopolitică”, fiind evident faptul ca aceasta "nu este acceptabilă pentru ţări ca România şi pentru nici o ţară din Europa de Sud – Est sau din Europa de Est."

 

Un fapt extrem de important, mentionat de liderul ALDE, este acela al apartenentei tarii noastre la un "spațiu politic definit în mod uzual ca fiind cel al democrațiilor liberale" fapt care face, printre altele, ca milioane de români "sa poata călători fără opreliști în Uniunea Europeană sau pot merge să muncească acolo unde găsesc condițiile optime."

 

Tariceanu considera ca aderarea tarii noastre la UE a insemnat un impuls decisiv "în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la un nou model de societate, bazat pe democraţia politică şi pe capitalism."

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22