Viitorul ministru al Educatiei, Pavel Nastase: CNATDCU nu va mai analiza doctoratele

Dora Vulcan | 04.01.2017

Audiat in comisiile de specialitate pentru portofoliul Educatiei, Pavel Năstase, fost rector al ASE si presedinte al Senatului celei mai profitabile institutii de invatamant superior din Romania, a pornit razboiul impotriva CNATDCU, institutie-stindard in batalia impotriva imposturii universitare. Nastase a spus limpede ca tezele de doctorat suspecte de plagiat trebuie analizate de universităţile care le-au acordat. Simplu ca apa chioara. Adica de institutiile care au validat raptul, furtul, frauda intelectuala. In opinia lui Nastase, CNATDCU trebuie să fie instanţă de arbitraj, care să rezolve eventuale contestaţii la deciziile universităţilor. Un soi de pamatuf cu care sa zgandare stratul gros al imposturii doctorale bine acoperit de universitatea care a permis jaful intelectual. Un soi de breloc decorativ, acest "arbitru", la ghiulul detinatorului de doctorat obtinut prin fals si impostura. Curat restauratie a imposturii doctorale si a analfabetismului cu staif!

Pe aceeași temă

 

 

 

”Eu cred că trebuie găsită o modalitate mixtă între o descentralizare astfel încât universitatea care a dat diploma respectivă să o reanalizeze, iar la nivelul ministerului să fie acest CNATDCU care să facă un arbitraj. Atunci când există contestaţii, ele să fie rezolvate la nivelul ministerului”, a spus senin Pavel Năstase.

 

 

 

Argumentul lui Nastase frizeaza ilogicul si este mai ales incorect, invalidat de practica CNATDCU. El spune ca, exact diversitatea componentei CNATDCU, cu experti din toate domeniile de studii, ar fi un handicap pentru o competenta pronuntare, pentru ca ”este greu ca un expert din această comisie care este matematician sau fizician să voteze pentru o teză din domeniul dreptului”. Ceea ce este complet fals si invalidat de procedura CNATDCU de analiza a unei teze de doctorat.

 

 

El e deja cu mana pe mansa si pregatit sa modifice ordonanta prin care CNATDCU este abilitat sa solutioneze suspiciunile de plagiat.

 

 

 

Cu toate cele anuntate, Nastase a revenit plin de elan la retorica eradicarii flagelului plagiatelor cu pretentia ca vrea sa taie buruiana de la radacina dar fara sa para a-l deranja prea mult daca acesta tot s-a produs, dovada intentia de a-l intoarce pentru analiza acolo unde a fost favorizata producerea lui:

 

 

 

”Plagiatul este un efect. Noi trebuie să luăm măsuri ca să dispară plagiatul". 

 

 

 

Nastase a fost rector al ASE in perioada 2012 - 2014, postura in care a avut grija de fiul lui tata Hrebenciuc: Andrei. Cand, in 2015, juniorul Hrebenciuc - devenit brusc nu doar intelectual dupa episoadele care l-au facut o celebritate mondena, ci si cadru universitar dar si expert in inginerii economice ilegale cu padurile retrocedate - cel care l-a reabilitat redandu-i dreptul de a preda economie la ASE a fost domnul rector Nastase. Juniorul tocmai fusese arestat preventiv pentru ingineriile economice in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri si era judecat pentru constituirea unui grup infractional organizat, spalare a banilor si complicitate la trafic de influenta, urmand traditia de familie a tatalui. Nastase i-a redat lui Hrebenciunc onoarea si dreptul de a preda sub motiv ca acesta ar fi depus o ţidulă, adică o cerere prin care cerea sa i se dea dreptul de a preda din nou. Inima miloasa, Nastase i l-a acordat. "A depus o cerere la inceputul anului universitar, in care spus ca din punct de vedere juridic are dreptul sa predea, atata vreme cat nu este condamnat. Oficiul juridic a dat ok pe cererea respectiva", declara atunci Nastase pentru a-si justifica clementa daca nu ilegala cel putin imorala. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22