Trump, atac la Obama: Doar proştii se îndoiesc de o relaţie bună cu Rusia

E.b. | 08.01.2017

Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a pledat pentru o relaţie bună cu Rusia şi a subliniat că numai oamenii “proşti” ar crede că acesta ar fi un lucru rău. Anterior, preşedintele Barack Obama s-a declarat îngrijorat în legătură cu republicanii care par a fi de partea Rusiei, nu a SUA.

Pe aceeași temă

 

 


Asta la zi după ce actualul lider de la Casa Albă, Barack Obama, a avertizat că “Vladimir Putin nu este în echipa” SUA, relatează CNN, preluat de News.ro.


A avea o relaţie bună cu Rusia este un lucru bun, nu un lucru rău. Numai oamenii ‘proşti’ sau nebunii ar crede că este rău. Avem suficiente probleme în lume fără încă una. Când voi fi eu preşedinte, Rusia ne va respecta mult mai mult decât acum, iar ambele ţări vor lucra, poate, împreună pentru a rezolva o parte dintre numeroasele probleme mari şi presate şi chestiuni ale LUMII!, a scris Trump pe Twitter.


Anterior, preşedintele Barack Obama s-a declarat îngrijorat în legătură cu republicanii care par a fi de partea Rusiei, nu a SUA, subliniind că preşedintele rus Vladimir Putin nu este de încredere, “nu este în echipa” americană.


Voi spune aceasta – şi am spus acest lucru după alegeri – trebuie să ţinem minte că suntem în aceeaşi echipă. Vladimir Putin nu este în echipa noastră”, a avertizat Obama.


Serviciile americane de informaţii au conchis într-un raport că Vladimir Putin a ordonat atacurile informatice vizând Partidul Democrat, pentru a o discredita pe Hillary Clinton şi a-l ajuta pe Donald Trump.


Trump i-a acuzat pe democraţi de „neglijenţă gravă” pentru că au permis ca adresele lor de e-mail lor să fie sparte de hackeri. “Singurul motiv pentru care este discutată spargerea (computerelor – n.r.) DNC (Comitetului Naţional Democrat – n.r.) prost apărate este că pierderea democraţilor a fost atât de mare, încât sunt jenaţi!”, a subliniat republicanul.

 

Trump nu a acuzat Rusia de interferenţă, subliniind într-un mesaj publicat pe Twitter că rezultatul alegerilor nu a fost influenţat, pentru că maşinile de vot nu au fost vizate de atac.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22