Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Lumea în 2017: perspective geopolitice
2017-01-10
9
Peisajul politic european se va schimba fundamental, cu guverne suveraniste şi orientate spre promovarea intereselor naţionale la Bruxelles.

 

Anul care tocmai s-a încheiat a fost foarte bogat în evenimente: alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, căderea Alepului şi con­solidarea poziţiei lui Bashar Al-Assad, în­tărirea rolului Rusiei pe scena internaţională, vi­ra­jul geostrategic al Turciei şi îndepărtarea durabilă a aces­teia de Uniunea Eu­ro­peană, referendumul bri­tanic şi intrarea într-o Uni­une Europeană a naţiunilor suverane, atentatele te­ro­riste care au zguduit zonele „tradiţionale“ din Africa Sub­sahariană şi Orientul Mij­lociu şi Apropiat, războiul între şiiţi şi suniţi, care a distrus din temelii Yemenul, tenacitatea comunităţii occidentale pe te­ma dosarului ucrainean, creşterea eco­nomică mondială anemică. 2016 a văzut şi ac­centuarea emancipării Uniunii Eu­ro­pe­ne: respingerea Tratatului Comercial Trans­atlantic şi intrarea în funcţiune a „GPS-ului“ european Galileo. Fluxurile mi­gratorii din Orientul Apropiat şi Mij­lociu şi Africa Subsahariană au continuat să pună presiune pe Uniunea Europeană, chiar dacă acordurile cu Turcia le-au di­mi­nuat sensibil. Totuşi, dacă ruta balcanică a fost aproape blocată, presiunea a crescut pe Italia: peste 358.000 de refugiaţi au tra­versat anul trecut Mediterana în speranţa unui viitor mai sigur. Emergenţa jiha­dis­mului şi fragilitatea statală din Africa Sub­sahariană au consolidat rolul Republicii Franceze de jandarm al Africii, anul 2016 însemnând cea mai mare desfăşurare de forţe militare franceze de la căderea im­pe­riului colonial (peste 8.000 de militari în zece ţări în cadrul operaţiunilor Barkhane şi Sangaris). Au fost şi câteva veşti bune. Iranul s-a reintegrat în comunitatea in­ter­naţională, cu perspectiva de a deveni pu­te­rea regională dominantă din Orientul Mij­lociu şi un fel de „Chină“ a acestei regiuni în privinţa perspectivelor economice pe care le deschide. Altă veste bună a anului tre­cut a fost şi reintegrarea deplină a Cu­bei, marcată de vizita istorică la Havana a preşedintelui Barack Obama, dar şi acor­dul de pace semnat de guvernul colum­bi­an cu reprezentanţii Forţelor Armate Re­voluţionare (FARC) şi care pune capăt unui conflict armat care a durat o ju­mă­ta­te de secol. Tot pe tărâm latino-american a avut loc anul trecut (12 februarie, în salonul Aeroportului José Marti din Havana) şi întâlnirea istorică dintre Papa Francisc şi Patriarhul Rusiei, Kiril. Anul trecut ne-a adus şi două premiere. În pri­mul rând, abţinerea SUA în Con­siliul de Securitate al ONU la o rezoluţie împotriva colo­niilor israeliene. În al doilea rând, prima ini­ţia­tivă de pace în Siria, fără participarea Oc­cidentului, aşa-numitul proces din As­ta­na, capitala Kazahstanului, prin aso­cie­rea Rusiei, Turciei şi Iranului.

 

Cum va fi anul 2017? Aceste evo­luţii care şi-au accentuat vi­zi­bilitatea în 2016 se vor face sim­ţite şi în acest an. Pe 20 ianuarie se va instala o nouă putere la Casa Albă, o putere care va avea în centrul strategiei sale America First. Rămâne de văzut dacă această atitudine va însemna o în­ţelegere de tip Ialta cu Rusia şi un in­teres mai scăzut pentru angajamentele mul­tilaterale (ONU, NATO), inclusiv re­ne­gocierea ALENA, Acordului de Liber-Schimb American, încheiat cu Mexicul şi Canada. Ce va însemna instituirea func­ţiei de negociator inter­na­ţional şi numirea domnului Jason Greenblatt, avocatul lui Trump? O reducere a rolului Departamentului de Stat în negocierile pe ma­rile dosare internaţionale? Indiferent cine s-ar fi aflat la Casa Albă, anul 2017 ar fi însemnat accentuarea interesului Sta­telor Unite pentru regiunea Asia-Pacific şi diminuarea intereselor în Europa. Pe do­sarul sirian nu sunt prea multe de făcut, în condiţiile înţelegerilor ruso-turco-ira­nie­ne, prezenţei militare ruseşti pe teren şi consolidării poziţiei lui Bashar Al-Assad. Este vorba de triumful diplomaţiei realiste, detaşata de idealismul wilsonian cu care fuseserăm obişnuiţi, cel puţin la nivelul declaraţiilor oficiale.

 

Anul 2017 va fi marcat în Uniunea Eu­ro­peană de alegeri în Italia, Franţa, Olanda şi Germania, în ţări care au capacitatea de a determina orientări ale politicilor euro­pe­ne. În Franţa, motor al Uniunii, ale­gă­torii vor fi chemaţi la urne între 23 aprilie şi 7 mai pentru a se pronunţa asupra celui care va ocupa fotoliul de preşedinte la Pa­latul Elysée. Cel mai probabil, dacă ţinem cont de sondajele actuale, fostul premier francez François Fillon va ocupa această poziţie, om politic conservator care nu a făcut niciun secret din opţiunile sale în favoarea unei Europe unite a naţiunilor suverane, autonomie strategică europeană, instituţionalizarea unui nucleu dur al Uni­unii Europene şi parteneriat strategic cu Rusia, inclusiv recunoaşterea unei li­mite a spaţiului postimperial al Rusiei. Evoluţii similare vor avea loc şi în Germania, unde cancelara Angela Merkel, şef al guvernului din 2005, va avea alegeri în toamnă. Chiar în ipoteza unui deznodământ fericit pen­tru domnia sa, dependenţa principalului partid de guvernământ CDU faţă de aliaţii săi CSU din Bavaria şi SPD-ul domnului Frank-Walter Steinmeier va creşte.

 

Peisajul politic european se va schimba în mod fundamental, cu guverne suveraniste şi ori­entate spre promovarea in­te­re­selor naţionale la Bruxelles. Pe acest fond, în luna martie, doamna The­resa May va activa Articolul 50 al Tra­tatului de la Lisabona şi astfel negocierile pe tema prezenţei britanice în spaţiul economic european. Dar peisajul politic se va schimba în mod fundamental şi în America Latină, unde alegerile prezi­den­ţiale din Chile şi din Ecuador vor aduce gu­verne de dreapta. Dreapta va fi con­for­tată şi în Brazilia, unde chestiunea desti­tuirii doamnei Dilma Rousseff va fi defi­nitiv tranşată. Amorsarea unei tranziţii politice în Venezuela va pune capăt neo­marxismului preşedintelui Maduro. Cât despre Cuba, anul 2017 va face lumină asu­pra orientării perioadei post-Fidel Castro: vor apărea sau nu semnele tranziţiei, având în vedere că Raul are şi el ve­nerabila vârstă de 85 de ani?

 

2017 a însemnat încă din primele zile ale sale continuarea virajului Turciei spre un regim de democraţie administrată: amen­darea de către parlamentul de la Ankara a proiectului de modificare a Constituţiei în sensul instituirii unui regim prezidenţial şi epurările din toate domeniile vieţii tur­ce, de la instituţiile de forţă la universităţi şi asociaţii. Şi în acest an, armonizarea poziţiilor turceşti şi ruseşti va continua, iar ruptura dintre Ankara şi Uniunea Eu­ropeană se va adânci. Republica turcă va rămâne în mod formal în Alianţa Nord-Atlantică, dar nu va mai constitui un aliat care va răspunde în eventualitatea unei cri­ze majore cu Rusia. Turcia nu şi-a as­cuns „resemnarea strategică“ în Marea Neagră prin dispunerea celor mai mari uni­tăţi navale în Mediterana, vizitele ofi­cialilor turci în Crimeea şi armonizarea po­ziţiilor cu Rusia pe tot mai multe dosare.

 

În anul în care păşim, Rusia îşi va con­ti­nua reafirmarea ca putere globală, ten­din­ţă confortată de noile evoluţii pe terenul din Siria şi de reorientarea unor parteneri tradiţionali ai SUA din Orientul Mijlociu şi Apropiat, în principal, virajul strategic al Turciei. Riscul cel mai mare pare să fie pentru kurzi, prinşi între interesele turce, ruse şi cele occidentale. Soluţia cea mai fe­ricită în acest moment ar fi transformarea zonei kurde din nord-estul Siriei în bază a prezenţei occidentale în Siria. Eventuala intransigenţă a Washingtonului faţă de Beijing va stimula şi mai mult solidaritatea sino-rusă (Beijingul şi Moscova au opus de cinci ori veto-ul în Consiliul de Se­cu­ritate pe rezoluţii privind conflictul din Siria), un element suplimentar, dar esen­ţial în afirmarea Rusiei ca putere capabilă să încline balanţa globală într-un sens sau în altul. Creşterea preţului barilului de petrol, lentă, dar sigură, va ameliora situaţia economică a Moscovei, alături de posibila eliminare a sancţiunilor eco­no­mi­ce, foarte probabilă după schimbarea de gar­dă de la Elysée. Între comunitatea eu­ro-atlantică şi spaţiul postimperial al Ru­siei va prinde contur durabil o zonă gri, compusă din Ucraina şi Republica Mol­dova.

 

Vestea bună va fi eradicarea te­ritorială a Statului Islamic atât în Irak, cât şi în Siria, dar acest lucru nu va însemna, din pă­cate, şi sfârşitul său, celulele ji­hadiste proliferând în ţările vecine din Orientul Mijlociu, în Africa Subsahariană şi chiar în Europa. Atentatele vor continua să tulbure liniştea bătrânului continent, la fel şi fluxurile de refugiaţi, chiar dacă aces­tea nu vor atinge pragul record stabilit în 2015 (1,3 milioane de refugiaţi).

 

Actualitatea politică internaţională în 2017 din Extremul Orient va fi dominată tot de China. În septembrie va avea loc al nouă­sprezecelea congres al Partidului Co­mu­nist Chinez şi reconfirmarea, fără sur­pri­ză, pentru un nou mandat a preşedintelui Xi Jinping şi accentuarea naţionalismului de putere în vecinătatea apropiată, dar şi a afirmării vocaţiei de putere mondială prin investiţiile în proiectul „Noul drum al mătăsii“ şi deschiderea unor baze mi­litare cum este cea din Djibouti. În con­cluzie, în mod cert, în anul în care am in­trat nu ne vom plictisi!

TAGS : Europa Alegeri Schimbari
Recomandari
Comentarii
eu 2017-01-18
Romania trebuie sa declare public ca gesturile lui Dodon si Putin de a schimba harti cu "Moldova Mare" si alte declaratii ale primului sunt acte agresive si mincinoase din punct de vedere istoric, care nu pot ramane fara consecinte! SE VEDE ACUM CE RISC DE SECURITATE ESTE EXISTENTA, MAI MULT PE HARTIE, A REPUBLICII MOLDOVA, LA ADRESA ROMANIEI SI EUROPEI!
Gheorghe Popescu 2017-01-12
Cred ca multe din cele descrise de dumneavoastra se vor intimpla daca America mentine linia impusa de Trump. El este nebunul din acest joc de sah. Nici Fillon nici nimeni nu ar indrazni sa ridice sanctiunile impotriva Rusiei daca americanii nu accepta asa ceva. Si intr-adevar, Trump o va face daca va fi lasat. Ma indoiesc insa ca se va intimpla. Tensiunile din partidul republican sint destul de mari in acest sens, iar democratii sint pe fata impotriva liniei Trump. Nu uitati ca Bush si republicanii au bagat Romania in Europa si in Nato. Este daca vreti impotriva naturii ce face Trump acum. Si banuiesc (mai de graba sper) ca si americanii de rind sa se trezeasca repede, sa realizeze ca o auto-izolare americana nu ar aduce nimic bun Americii. In fine, daca Trump o ia razna, exista inca destule mijloace sa fie adus pe drumul cel drept. Repet, e speranta mea, si sint sigur ca vuvuzelele rusesti care-si fac veacul pe aici pe blog (nu doar prin calculatoarele democratilor americani) vor sari ca arsi (vezi liviu sau profesorul, daca nu sint unul si acelasi). Eu zic sa nu-i considerati pe americani scosi din joc deocamdata. Luati-o ca pe un test. Cred ca acum se va putea vedea care e adeziunea reala a PSDului la conceptele europene si la Nato. In definitiv, ce face acum Ergodan ar putea face si Dragnea. Ii consider pe amindoi iesiti din aceclasi tip de Baragan. Dragnea si ai lui sint principala problema a Romaniei la ora actuala, tocmai datorita conjuncturii internationale.
Mihai Buzea 2017-01-12
"Creşterea preţului barilului de petrol, lentă, dar sigură". Daca la restul previziunilor dumneavoastra nu ma prea pricep, domnule Stefan Popescu, deci nu ma pronunt, apoi la pretul petrolului chiar ca nu ma pricep deloc, asa ca ma pronunt! Tipic romaneste. Din cate citesc in articolele domnului profesor Constantin Cranganu, actualul pret este prea mic pentru ca noile tehnologii de fractare sa fie rentabile. Dar cresterea cea lenta si sigura va aduce pretul acolo unde fractarea va (re)deveni rentabila. Iar cresterea cea lenta si sigura s-ar putea da de trei ori peste cap, ca un cal nazdravan, si preschimba intr-o descrestere de mai mare dragul. Tot lenta si sigura... sau poate nu. Zic, nu dau cu parul! Romani suntem, pareri avem.
Liviu 2017-01-10
1. Tratatul nord american se cheama NAFTA.
2. Rusia are ambitii imperiale, dar fara putere economica e greu sa si muste, nu numai sa latre.
3. China e intr-o situatie si mai precara: puterea Chinei e data de exporturile catre SUA; abia 300 de milioane de chinezi (zic ei) sint angajati in economia moderna, 1.1 miliarde traiesc in feudalism. China trebuie sa umble pe virfuri, ca nu au nimic de oferit in afara de forta de munca ieftina; ei nu creeaza nimic, ce mai au e din furt intelectual. Inca nu au mentalitatea japonezilor, care s-au straduit sa inteleaga ce au facut ceilalti si apoi sa imite dar facind si un efort sa perfectioneze. Chinezii sint inca in etapa copierii primitive. Din cauza comunismului, aici vor si ramine.
4. Europa e pierduta daca nu pune piciorul in prag si nu scapa de valurile de migratori.
Stefan Popescu 2017-01-11
Va multumesc pentru comentarii!
Asa este, am gandit insa in franceza (dupa multi ani de stat in Hexagon) :)
Nicu Ciobotaru 2017-01-10
Un neo-liberalist nu poate vorbi decat despre asteptari neo-liberale. De unde această siguranță teribilă domnule Popescu? Cred că exagerati cu Ecuadorul şi Venezuela, Maduro va continua să fie preşedinte, opinez eu. Dacă vă amimtiți, in vară trâmboțați despre manifestările din Caracas fărâ comparație cu cele din Paris. După ce marea manifestație a opoziției a fost surclasată de simpatizanții neo-marxismului n-ați mai zis nimic despre deznodământ! Cât despre Ecuador, Correa a avut 3 mandate incununate de reale progrese sociale, acolo unde dreapta despre care vorbiți a ținut în mizerie un popor timp de peste un secol.În Beazilia întradevăr, forțelor de dreapta le-a ieşit lovitura de stat!
"Dar peisajul politic se va schimba în mod fundamental şi în America Latină, unde alegerile prezi­den­ţiale din Chile şi din Ecuador vor aduce gu­verne de dreapta. Dreapta va fi con­for­tată şi în Brazilia, unde chestiunea desti­tuirii doamnei Dilma Rousseff va fi defi­nitiv tranşată."
Stefan Popescu 2017-01-11
Stimate domn, Va rog sa imi indicati articolul in care "am trambitat in vara despre manifestarile de la Caracas". Nu imi aduc aminte sa fi scris despre acest subiect, dar cu siguranta dvs. stiti mai bine. Unde am exagerat in privinta Venezuelei ? Am spus ca anum acesta cred ca va fi "amorsata o tranzitie politica" si asta chiar daca dl. maduro va continua sa exercite functia suprema in stat. Insa aceasta tranzitie va insemna si inceputul sfarsitului pt regimul dlui Maduro.

Va rog sa imi spuneti de unde ati ramas cu impresia ca eu sunt un "neo-liberalist"? Ce anume din articolul de fata v-a facut sa credeti asta?

Ati citit cu atentie articolul ? Este vorba de un periplu care nu se refera doar la America Latina. Sunt de acord cu dvs ca situatia din America latina trebuia aprofundata, dupa cum imi pare foarte rau ca nu am avut spatiu (limita este de 8700 de semne cu spatii cu tot) sa scriu si despre Africa.
zxcvnnm 2017-01-10
E foarte ciudat ca ati uitat tocmai cea mai grea chestiune geopolitica a lumii de azi. E pe undeva in dreapta hartii.
Stefan Popescu 2017-01-11
Fiti constructiv si indicati-o!
Total 9 comments.
5455
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.