Pensiile de 1.000 de lei câștigă un euro de la PSD

Ne lipsește deocamdată schița bugetului de stat pentru a înțelege traseul guvernării țării în acest an, avem însă scenariul fiscal al lui 2017, care anunță relaxare. Pro­mi­siunile fulminante ale PSD au sedus electoratul sărac, însă, în practică, acesta fie nu se va îmbogăți, fie va pri­mi un un bonus care se va rătăci în buzunar: pen­siile de 1.000 de lei câștigă doar câte un euro pe lună, după articularea măsurilor de relaxare fiscală.

Ideea scutirii de impozit și de contribuția la sănătate a pensiilor mai mici de 2.000 de lei pare o victorie a po­pu­lismului asupra bugetului. Este numai o aparență, deoarece cei cu pensii mici, sub 1.000 de lei, erau și până acum imuni în fa­ța impozitului. O aritmetică simplă, apli­cată unei pensii de 1.000 de lei, care, re­ți­neți, n-ar fi datorat impozit pe venit în acest an, potrivit vechiului Cod Fiscal, ci plă­tea doar contribuția la sănătate, numai pentru suma care depășea 918 lei, va câș­tiga cam 4 lei și 50 de bani pe lună după aplicarea noii măsuri.

Pe de altă parte, măsura este riscantă, de­oarece în conturile mari ale țării bănuții aceștia care nu se mai virează la bugete con­tează, acumulând deficite. Astfel, po­tri­vit informațiilor livrate Consiliului Fis­cal cu ocazia ultimei rectificări, din no­iem­brie 2016, veniturile din contribuții so­ci­a­le erau cu aproape cinci miliarde de euro mai mici decât cheltuielile domeniului. Așa­dar, statul a încasat anul trecut 58,8 mi­liarde de lei din contribuții sociale și a plătit o factură de 81,8 miliarde de lei. Ce­le 21,7 miliarde de lei diferență au fost li­vrate din banii colectați din taxele și impozitele ce­le­lalte, un efort care cântărea 2,69% din produsul intern brut (PIB). Exista deja, iată, un deficit consistent care tre­buia acoperit.

Cum va fi anul viitor? Pol­i­ticienii naivi care n-au ha­bar de subtilitățile, ca­p­ca­nele și riscurile macro­eco­nomice pot susține că aceste goluri vor fi acoperite din creștere economică și, în ca­zul în speță, din manevra de a renunța la plafonul de impozitare a salariilor mari, care era cât cinci salarii medii. Din păcate, estimările anului viitor indică o încetinire a creșterii economiei, undeva între 3,2% și 3,6% din PIB, ceea ce spulberă spe­ran­țele că se vor acoperi toate nesăbuințele în mod natural, fără eforturi, doar din ru­la­jul economiei, care, atenție, nu va du­dui. Posibilitatea ca banii pe care-i vor plă­ti în plus cei 38.000 de angajați ai mul­ti­naționalelor, avocați de succes sau con­sul­tanți cu afaceri tari să compenseze defi­ci­tul rezultat punctual din măsura de rela­xare a impozitării pensiilor sub 2.000 de lei este incertă, deoarece toți pensionarii, dar absolut toți, vor vira mai puțini bani în vistieria statului.

Un alt punct „forte“ al programului care a adus PSD la guvernare a fost majorarea salariului minim cu 16%, până la 1.450 de lei. Un salt important, care are însă și un efect nedorit în mediul privat, deoarece crește factura de salarii a firmelor. Scade pro­ductivitatea și singura măsură prin ca­re firmele pot controla costurile este con­ce­dierea. Este o legătură strașnică între productivitate și factura de salarii a ori­că­rei firme, care, dacă este ignorată, duce fie la faliment, fie la concedieri, idee cam abstractă pentru politicienii care-și în­chi­puie că mărind salariul minim cresc au­to­mat și încasările din impozitele pe venit. Ei bine, s-ar putea să scadă, odată cu creș­terea șomajului.

Se întrezăresc și pericolele depășirii defi­ci­tului bugetar, undeva peste 3,2% din PIB. Efectele ar fi neplăcute: intrarea în pro­ce­du­rile de deficit excesiv, care ar antrena înghețarea banilor europeni, și mărirea costurilor la care se împrumută România. Intrăm în cerc vicios, deoarece o majorare a costurilor la care se împrumută statul va mări deficitul și, implicit, datoria pu­bli­că. Până la urmă, oferta electorală a stân­gii va dezamăgi, deoarece o mare parte dintre simpatizanții cu venituri foarte mici au fost seduși de promisiunile mai mari decât se va putea livra în fapt. Într-ade­văr, așa-numita clasă de mijloc pare avantajată, însă și aici sunt nuanțe. Marele avantaj ar fi o economie robustă, atractivă pentru investiții și cu taxe mai mici, care să poată intra în competiție cu oferta vecinilor, care taxează profiturile cu 10%.

Cel mai mare risc este însă un eventual de­rapaj al economiei, provocat și de o rea­li­tate a cifrelor care sfidează logica dez­vol­tării sănătoase: nu poți injecta bunăstare fără să fii mai productiv. Când ne com­pa­răm cu alte țări unde salariul minim sau mediu este mai mare, trebuie să privim, tot comparativ, și la PIB per capita, in­di­ca­tor care descrie bunăstarea unei națiuni. Noi vom avea un salariu mediu anual de 8.400 de euro, în condițiile unui PIB pe cap de locuitor estimat, în 2016, la 8.534 de euro! Acest joc al cifrelor, inedit, arată li­mitele până la care o economie poate for­ța salariile, ignorând productivitatea.