Nu este restaurație. Este mai grav

Programul PSD a fost enunțat de Liviu Drag­nea încă de astă-vară, într-o zi în care s-a cre­at coadă la DNA: „Vreau să câştigăm ale­ge­rile şi sigur românii trebuie să se hotărască dacă în loc de o alimentare cu apă preferă un denunţ, dacă în loc de o şcoală pre­feră un dosar sau în loc de o pâine mai bună preferă nişte cătuşe“. Întregul „program“ de creșteri salariale, reduceri și scutiri de taxe, scăderi de prețuri etc. pe care guvernul lui Dragnea vrea să le impună împotriva evidenței eco­no­mi­ce are drept scop unic să în­tărească „argumentul pâinii“ în falsa di­ho­to­mie „Pâine versus Justiție“, varianta ro­mâ­neas­că a celebrei dihotomii la fel de false „Pâine sau Libertate“. Dragnea și PSD pretind că justiția independentă și lupta anticorupție se află în contradicție cu aspirația spre bu­nă­stare, că nu sunt posibile și una, și cealaltă în același timp și consideră că au mandat din partea alegătorilor (a „românilor“, cum îi pla­ce liderului PSD să spună) să declanșeze un program de cheltuieli bugetare uriașe și ne­sus­tenabile pentru a o stimula pe cea din ur­mă, cu prețul celei dintâi. Acest târg profund oneros, care le cere cetățenilor să cedeze drep­turi fundamentale în schimbul unor în­do­iel­ni­ce beneficii materiale, când, în realitate, se pot bucura de ambele, i-a determinat pe mulți să vorbească despre re­s­taurație, care ar duce Ro­mâ­nia înapoi în timp în vremea regimului Năstase, când jus­tiția și practic toate instituțiile erau controlate de partid, iar libertățile cetățenești, inclusiv libertatea de expresie, erau limitate de guvern. Singurele lucruri nelimitate în vremurile acelea erau co­rupția și clientelismul de partid.

Există bune temeiuri pentru a vorbi despre un fenomen de restaurație. O instituție des­ti­nată apărării indivizilor de abuzurile statului, Avo­catul Poporului, a fost supusă unui rapt po­litic de către PSD (USL) în 2012 și a fost trans­formată în acești patru ani într-un ins­trument docil pregătit să servească interesele de partid. De exemplu, Victor Ciorbea a re­fu­zat să conteste la Curtea Constituțională ce­le­bra Ordonanță 55, numită „ordonanța tra­se­iștilor“, care suspenda legea pentru 45 de zile și permitea migrația politică a primarilor, deși aceasta reprezenta un caz-școală de regle­men­tare ad-hoc abuzivă în favoarea unui grup de interese (PSD). În schimb, contestă as­tăzi Legea 90, care le interzice persoanelor cu condamnări penale să facă parte din gu­vern doar pentru a-i deschide lui Dragnea ca­lea legală către funcția de prim-ministru. CCR a declarat neconstituțională ordonanța tra­seiș­tilor și va respinge aproape cert con­tes­ta­ția la Legea 90 pentru că, pe de o parte, în­treaga jurisprudență a CCR pe această temă îi cere să o respingă, iar pe de alta, nici o in­stanță constituțională demnă de acest nume nu poate consacra dreptul condamnatului pe­nal de a fi ministru.

Desigur, cel mai grav act de restaurație ar fi adop­tarea unei legi a amnistiei și grațierii și modificarea Codului Penal, ambele anunțate și promovate de ministrul Justiției, Florin Ior­da­che. Dacă luăm aminte la dosarul ini­ția­ti­velor domnului Iordache din trecut privitor la cele două chestiuni, este ușor de observat că acestea au mers întotdeauna în sensul pro­te­jării demnitarilor și persoanelor acuzate și/sau condamnate pentru corupție și al re­du­cerii competențelor și puterii DNA. Deci avem bune motive să credem că misiunea lui Ior­dache la Ministerul Justiției este punerea jus­tiției sub control politic.

Știm și cum o vor face. Atacul la ordinea cons­­tituțională va fi dat în numele „dreptului suveran al poporului“ și al reparării „ne­drep­tăților“. Combinația de populism și „pâine“ va demola statul de drept, în aplauzele po­pu­lației încântate de creșterea salariului minim și ieftinirea medicamentelor. Genul acesta de retorică se practică de pe acum cu succes. Mi­nistrul Educației, bunăoară, și-a motivat de­cizia abuzivă și profund imorală de a permite foștilor directori de școli care nu au participat sau au pierdut concursul organizat în toamnă să rămână în funcție prin faptul că ar fi primit sesizări din partea CNCD că acești foști di­rec­tori ar fi discriminați. Carevasăzică, persoane care nu s-au calificat să ocupe pe merit o func­ție de director pe care o ocupaseră poli­tic se consideră discriminate, iar guvernul se grăbește să repare „nedreptatea“.

Există însă o mare problemă cu această teo­rie a restaurației. Dragnea și PSD nu vor să res­taureze regimul Năstase, proiect pe care n-au apucat să-l ducă până capăt pentru că Năs­ta­se a pierdut alegerile. Dragnea nu vrea să du­că România în trecut, ci să ducă mai de­parte „proiectul“ pe care au fost siliți să îl aban­do­neze în 2004. Numiți-l „democrație iliberală“, ca Orbán, „democrație controlată“, ca Putin, dar priviți-l ca ceea ce este de fapt: un regim autoritar în care libertățile fun­da­men­tale sunt anulate, iar sub aparența demo­cra­tică se as­cun­de o putere oligarhică și profund coruptă.