Trinomul Ghiță-Băsescu-PSD vs. Iohannis

E din ce în ce mai clar că PSD nu urmărește decât preluarea totală a puterii, DNA și ÎCCJ fiind singurele instituții asupra cărora nu are controlul din simplul motiv că ele stau (deocamdată) în pixul lui Iohannis.

Andreea Pora 10.01.2017

De același autor

 

Mai e puțin și se face luna de când Sebi Ghiță, cum îl alintă slugile, s-a volatilizat. Unde - nu se știe și nici nu se va ști până la momentul convenabil. Statul român și opinia publică nu par deloc îngrijorate că mafiotul și-a luat zborul pe sub nasul și probabil cu complicitatea autorităților, lăsând în ur­mă o dâră puturoasă. Ni­meni nu discută despre cum a fost posibilă „marea evadare“, nu presează au­toritățile să dea socoteală, nu cad capete așa cum ar fi normal și, în afară de un comunicat lapidar al Poliției, nu am auzit nicio poziție oficială. Până și căutarea lui Ghiță pare un joc penibil de-a „hoții și vardiștii“. E incredibil, deși individul sfi­dează o țară întreagă cu pseudodezvăluirile lui fără nicio acoperire, strategia nu avea cum să nu dea rezultate, din moment ce trei televiziuni (RTV, A3 și B1) și puzderie de site-uri îi fac jocul, difuzându-le zi lu­mină, într-o vastă operațiune bine co­or­donată de șantaj și subminare a DNA.

 

Este de fapt continuarea asaltului început cu Black Cube, cucuveauamov, scandalul plagiatulului și diverse articole comandate în presa din străinătate (după cum se an­gaja spionul israelian Zorella). Ultimul tun pe această direcție este un așa-zis raport al fundației Henry Jackson Society sem­nat de un anume David Clark, consultant politic și de comunicare pentru diverși cli­enți (după cum a dezvăluit Dan Tăpălagă), care a scris mai multe articole în apărarea condamnatului Dan Adamescu, caz pe ca­re l-a prezentat sistematic drept un „abuz judiciar“. Clark desființează acum DNA și SRI din vorbe, aceleași pe care le auzim din gura tuturor penalilor și goarnelor aces­tora. O face probabil pe bani grei, pen­tru că nu trebuie să uităm că Adamescu (potrivit contractului prezentat de Hot­News) ar fi plătit 85.000 de lire pe lună Black Cube, care ar fi încasat o primă de succes de 600.000 de li­re, pentru astfel de servicii. Alte 900.000 au fost plătite de fostul SRI-ist Daniel Dra­gomir pentru com­pro­mi­te­rea Laurei Codruţa Kövesi și a DNA, acțiunea fiind, așa cum vedem, în plină des­fășurare. Raportul cu pricina, apărut nu întâmplător pe fondul scandalului Ghiță, e rumegat acum pe larg de aceleași televiziuni și ziare.

 

Poveștile lui Ghiță din spatele biroului cu microfon (imaginea îmi amintește de Îm­pușcatul anunțând în ’89 starea de ne­ce­sitate) sunt de noaptea minții. Toate enor­mitățile pe care le învârte cu linguroiul - parangheliile cu Kövesi din vie, întâlnirile la diverse sedii ale SRI-ului, măsluirea do­sarelor celorlalți moguli, Voiculescu, Pa­tri­ciu, Sârbu, conspirația ocultă de la Colec­tiv pentru dărâmarea Guvernului Ponta și aducerea lui Cioloș, impunerea lui Io­han­nis drept președinte, aranjamentul pentru îngroparea lui Vântu - nu sunt susținute de niciun fir de probă, de nicio pană de cu­cuvea. Cel puțin până la ora la care scriu, sunt pur și simplu vorbele goale ale unui penal cu bani, televiziune și epoleți. (Vezi P.S.) Dacă ar fi avut o cât de mică probă cu Kovesi (principalul  dusman), pre­supun că ar fi scos-o până acum, nu ar fi trebuit să facă duet cu înregistrările, la fel de fără acoperire, cu Băsescu. În realitate, sunt doi disperați care vor să arunce în aer instituții-cheie ale statului din pură răzbunare. Unul ca să-și scape pielea pe ca­re deocamdată și-a pus-o la adăpost prin țări mai calde și fără extrădare, altul ca să-și salveze familia și protejata, băgate în tot soiul de afaceri necurate, acceptând pentru asta nu doar să-și distrugă pro­priul mandat, ci să joace alături de Ghiță un rol mizerabil.

 

Cred că Parchetul General chiar trebuie să ancheteze toată afacerea, să-i cheme la audieri pe toți cei incriminați de tandemul Ghiță-Băsescu, pe Kövesi, Coldea, pe Ca­melia Bogdan (de peste doi ani, hărțuirea de către penali a acestei judecătoare, care a avut curajul să-i confiște averea lui Voi­culescu și milionul de lei încasat drept ono­rariu de Ioana Băsescu în dosarul BNR, depășește orice limită) și să-i pună să dea cu subsemnatul despre cum au „măsluit“ dosare și la comanda cui. Iar pe Băsescu să-l pună să aducă înregistrările din pro­priul birou sau să ceară oficial dese­cre­tizarea lor, dacă acestea chiar există. Ar fi chiar interesant și o premieră din pers­pectivă istorică să vedem dacă fostul președinte chiar înregistra în secret șefi de servicii, procurori-șefi ai DNA, jude­că­tori sau alți oficiali care îi călcau pragul și mai ales ce „aranjamente“ se făceau acolo, dacă se făceau. Fostul președinte ar avea astfel ocazia să demonstreze că nu bate revanșard câmpii, că statul chiar e unul mafiot, așa cum susține, și am vedea toto­dată și ce rol a jucat el personal în acest sis­tem. Cred însă că totul nu e decât o mas­caradă la care s-a înhămat tandemul Ghiță-Băsescu și care face jocurile PSD.

 

E din ce în ce mai clar că PSD nu ur­mă­rește decât preluarea totală a puterii, DNA și ÎCCJ fiind singurele instituții asupra cărora nu are controlul din simplul motiv că ele stau (deocamdată) în pixul lui Io­han­nis. După cum arată lucrurile acum, cred că ar fi o minune ca aceste instituții (plus CCR) să reziste din nou (așa cum au făcut-o în 2012 și 2013) acestui asalt. Totul le e potrivnic - situația internațională, PSD și sateliții (inclusiv PMP) cu o ma­jo­ritate zdrobitoare, opinia publică mani­pu­lată de anii de propagandă și de atacurile din ultimele luni, inexistența unei opoziții și a unor lideri. Iohannis se află în fața celei mai mari provocări a mandatului și va fi complet singur, dacă nu va reuși să recapaciteze electoratul pierdut. Nu există nicio certitudine că își va asuma pro­vo­carea (discursul de la CSM e de bun augur, dar insuficient) și nici că va avea forța să-i facă față. Dar e singura lui șansă să nu dis­pară în istorie precum Constantinescu: în­frânt nu de servicii, ci de coaliția pe­na­lilor. //

 

P.S. Ultima ”dezvaluire”, cea de la intilnirea de la vila din Cheia cu Coldea, nu demonstreaza nici ea nimic.  Miră pe careva ca Ghita, monstrul creat de SRI si pus in locul celilalt monstru, SOV, se intilnea cu Coldea. In ce calitate? De membru in Comisia de control a SRI si de placa turnanta a diverselor sifonari de bani din afacerile IT. Se intilneau ca ”baietii”, asa cum Udrea, sursa alternativa, si sotul Cocos se intilneau si ei cu Coldea, Maior, Melescanu si alti baieti cu grade.  Plus ca, dupa  cum spune Sorina Matei, citind surse de ea stiute, intilnirea din 1 februrie a avut loc la cererea lui Ghita si la ea a mai participat si Maior, demisionat din functie cu doar 4 zile inainte. Restul alegatiilor lui Ghita, cu autostrada, amenintarea lui Ponta, sunt cai verzi pe pereti, usor de demontat. Repet, pina cum Ghita nu scos nimic cu Kovesi, cea pe care de fapt  vrea s-o infunde.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22