Dragnea: Iohannis îl cheamă pe Grindeanu ca să se convingă dacă şi-a însuşit «învăţăturile»

E.b. | 11.01.2017

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a afirmat, la Antena 3 că invitaţia făcută de preşedintele Iohannis premierului Grindeanu la o întrevedere pe chestiuni economice arată că şeful statului vrea să afle dacă miniştrii cabinetului Grindeanu au fost la meditaţii din programul de guvernare.

Pe aceeași temă

  

Dragnea răspunde astfel, într-un registru ironic, comentariului făcut de Iohannis la ceremonia de depunere a jurământului de către miniştri, când preşedintele i-a cerut liderului PSD să-i înveţe pe miniştri programul de guvernare, din moment ce susţine că este singurul care îl ştie ”din scoarţă în scoarţă”.

 

Liviu Dragnea a precizat că a avut o discuţie cu premierul Sorin Grindeanu legată de întrevederea şefului Guvernului cu preşedintele Iohannis. ”Sigur, este decizia lui să meargă la preşedinte. N-am înţeles exact... Din ce îmi aduc aminte la Cotroceni, mi-a cerut să-i învăţ şi pe ei (miniştri) programul de guvenare şi probabil îl cheamă să vadă dacă au fost la meditaţii şi au învăţat”, a comentat Dragnea.

 

Referindu-se la relaţia sa cu preşedintele Iohannis, Dragnea a afirmat că nu îşi doreşte un conflict cu acesta. ”Eu nu sunt în război. Că simt ameninţări în permanenţă şi presiuni de la dumnealui şi de la alţi purtători de voce şi de vorbe (...) că sunt agresat, da. Dar de la mine nu o să vedeţi nimic împotriva dumnealui pornit de la mine pentru că eu am alte preocupări, programul de guvernare”, a mai spus preşedintele PSD, conform News.ro.

 

Preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat preşedinţilor Camerelor Parlamentului la finalul discursului său de după încheierea ceremoniei de depunere a jurământului de către noul Guvern, ceremonie care a avut loc miercuri. ”Îi salut şi pe musafirii noştri de astăzi: preşedintele Camerei Deputaţilor, Senatului şi Curţii Constituţionale”, a spus Iohannis.

 

Apoi, Iohannis s-a adresat liderului PSD într-o propoziţie în care a folosit un verb la perfectul simplu, specific zonei Olteniei. ”Domnule Dragnea, aflarăm de la TV că sunteţi singurul care cunoaşte programul de guvernare din scoarţă în scoarţă. Vă rog eu frumos, învăţaţi-i şi pe ei!”, a spus preşedintele.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22