PSD e prosper. A cumpărat palatul din Şoseaua Kiseleff, evaluat la un milion de euro

E.b. | 12.01.2017

Mircea Drăghici, trezorierul PSD, a declara că social-democraţii au achiziţionat sediul central al partidului din Şoseaua Kiseleff (Bucureşti), evaluat la aproape un milion de euro, urmând să plătească în continuare chirie la RA-APPS pentru curtea din jurul clădirii.

Pe aceeași temă

 
Întrebat dacă PSD şi-a cumpărat sediul din Kiseleff, Mircea Drăghici a răspuns afirmativ, transmite News.ro.

 

“Da. S-a închis contractul (cu RA-APPS) la finalul anului trecut”, a precizat social-democratul.

 

Mircea Drăghici a spus că plata s-a făcut “eşalonat, pe trei ani, aşa cum spune legea”.

 

El a spus că social-democraţii vor plăti în continuare chirie la RA-APPS pe curtea din jurul sediului, ”aşa cum este trecut în contract”. 

 

Informaţia a fost difuzată iniţial de Digi 24, care a relatat că achiziţia s-a încheiat cu câteva zile înainte ca PSD să ajungă la guvernare.

 

În decembrie 2013, PSD a semnat cu RA-APPS contractul de cumpărare a sediului central al partidului, contra sumei de 973.000 de euro, plătind la acel moment un avans de 10% şi urmând să achite integral întreaga sumă în rate eşalonate pe trei ani.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22