Amnistia penală lovește în temelia statului de drept

Grațierea și amnistia nu rezolvă decât cel mult temporar problema închisorilor suprapopulate, în schimb, creează probleme morale și legale insurmontabile, cu mult mai grave decât cea pe care pretinde să o rezolve.

Cristian Campeanu 17.01.2017

De același autor

 

Ministrul Justiției, Florin Iordache, deține un întreg track record legislativ care dă la iveală o preocupare constantă pentru a construi un scut de legi care să îi protejeze pe demnitarii corupți de legea penală, sco­țându-i, dacă se poate (așa cum a încercat în „marțea neagră“ din decembrie 2013), cu totul de sub incidența acesteia. Nicio surpriză, așa­dar, că ministrul Iordache a ca­racterizat introducerea în dez­baterea parlamentului a unei legi a amnistiei și gra­țierii ca fiind „de bun augur“. Dar dezbaterea amnistiei și gra­țierii nu poate fi un semn bun decât pen­tru condamnații penal și pentru cei cu dosare pe rol care le pot aduce condamnarea. Lor, penalilor, li s-a adresat Iordache în mod ex­clu­siv, îndemnâdu-i să spere că guvernul PSD-ALDE îi va izbăvi de povara sau pers­pec­tiva închisorii.

 

Mediile politice sunt de acord că adoptarea gra­țierii și amnistiei, fie sub formă de lege, fie sub formă de ordonanță de urgență, este imi­nentă și că este o chestiune de săptămâni. Ur­gența va fi motivată ca întotdeauna prin su­praaglomerarea din închisori și prin con­dam­nările pe care le primește România la CEDO pentru condițiile proaste din peni­ten­cia­re. Chiar și două asociații de magistrați, AMR și UNJR, sunt de acord cu grațierea, iar o aso­ciație de procurori susține chiar și am­nistia, în anumite limite. Toa­te se în­șală. Grațierea și cu atât mai puțin amnistia nu re­zolvă decât cel mult tem­po­rar pro­blema închisorilor su­pra­po­pu­late, în schimb, cre­ea­ză pro­bleme morale și le­ga­le in­sur­montabile, cu mult mai grave decât cea pe care pretinde să o rezolve.

 

Grațierea e un act de cle­men­ță individuală rezervat șefului statului. Ea se acordă în mod excepțional unor condamnați a căror situație particulară generează mai multă suferință decât ar în­drep­tăți fapta comisă. O grațiere colectivă ar avea sens numai în cazul unei suferințe co­lec­ti­ve disproporționate, ceea ce, evident, nu e ca­zul. În România nu există grupuri per­se­cu­ta­te care să justifice o grațiere colectivă. În ni­ciun caz, nu poți să justifici grațierea prin nu­mărul mic de locuri în penitenciare. Pe de o parte, este imoral, pentru că statul își as­cun­de propria neputință de a-și îndeplini obl­i­gația fundamentală de a garanta condiții de­cente de detenție sub masca clemenței, go­lind de sens caracterul individual și ex­tra­or­di­nar al actului grațierii. Pe de alta, pentru că du­­ce la consecințe absurde, cum ar fi con­di­țio­narea actului de justiție de logistică. Ce ur­mea­ză după această grațiere? Stabilim un nu­măr op­tim de deținuți care să satisfacă ce­rin­țele CEDO și, în funcție de acestea, cote anu­a­le de condamnări cu executare? Și dacă ins­tanțele epuizează cota cu trei luni înainte? Ri­di­că din umeri și îi trimite acasă sau se reia ci­clul gra­ție­rii la nesfârșit, într-o mascaradă de justiție?

 

În privința amnistiei, lucrurile sunt încă și mai scandaloase, pentru că amnistia privește fap­te, nu persoane, și anume fapte de natură pe­na­lă pe care condamnații sau persoanele tri­mi­se în judecată le-au comis și care sunt pe­depsite de lege. Amnistia decretează că fapta penală, deși s-a produs, nu (mai) există. Am­nistia implică, așadar, că avem de-a face cu o incriminare abuzivă și reprezintă o măsură re­paratorie. Cazurile clasice sunt așa-nu­mi­te­le infracțiuni politice, cum erau, de exemplu, cri­mele împotriva „orânduirii socialiste“. Am­nis­tia acestor fapte era datoria oricărui re­gim de­mocratic. Analog, a adopta o lege a am­nistiei acum în România ar însemna să ad­mitem că există în Codul Penal și în legile spe­ciale pre­ve­deri nedrepte, care mai întâi tre­buie su­pu­se rapid unei amnistii, urmând ca ulterior să fie corectate de Legislativ. Care sunt aceste in­criminări abuzive știm din ace­eași „marțe nea­gră“. Parlamentarii au decis să amnistieze fap­tele soldate cu până la șap­te ani de în­chi­soare, din care au exclus infrac­țiunile violente și câteva, dar nu toate, infrac­țiuni de co­rup­ție. Carevasăzică, un demnitar con­damnat că a făcut trafic de influență aflân­du-se în con­flict de interese era spălat de orice păcate și rămânea cu cazierul curat. Fap­ta era ștearsă din memoria legală a Ro­mâ­ni­ei. Și, ca să se asi­gu­re că „se face dreptate pâ­nă la capăt“ și că „abu­zurile“ sunt co­rec­ta­te, au dezincriminat con­flic­tul de interese și i-au scos cu totul pe dem­­nitarii statului de sub autoritatea legii penale.

 

Este exact ce se urmărește acum. Există, din­co­lo de cazul Dragnea, câteva sute de con­dam­nați pentru fapte de corupție sau asi­mi­late faptelor de corupție care vor fi scoși din în­chisori și reabilitați doar pentru că par­la­men­tul decide că faptele pe care le-au comis nu sunt infracțiuni. Mai sunt, de asemenea, pe rol sute de dosare de aceeași speță care vor ajunge la gunoi.

 

Cum amnistia, pentru a se justifica, trebuie ur­­mată de o revizuire masivă a legilor penale, e limpede că scopul ei este să deschidă calea anihilării legilor de integritate și a legilor an­ti­co­rupție. De aceea, amnistia penală lo­veș­te la temelia statului de drept și a reformelor din ultimii 12 ani. Este o mârșăvie fără seamăn.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22