OUG «Marii grațieri» are data de 18 ian. Scapă condamnații cu pedepse de până la 5 ani

E.b. | 18.01.2017

Ministerul Justitiei a publicat pe site, miercuri, proiectul ordonantei de urgenta privind gratierea. Documentul a fost trimis pentru consultare CSM, ICCJ si PG. In pofida declaratiilor premierului, OUG era pregatita pentru a fi adoptata in sedinta de guvern de mmiercuri.

Pe aceeași temă

  

Ca dovada, la finalul OUG apare precizarea ca se gratiaza ”numai faptele comise pana la data de 18.01.2017 si va intra in vigoare la data de 18.02.2017”. Asa se explica si rostul interventiei pesedintelui Iohannis, care s-a dus la guvern si a prezidat sedinta.

 

Proiectul asumat de Ministerul Justitiei prevede la articolul 1 ca "Se gratiaza in intregime pedepsele cu inchisoare de pana la 5 ani inclusiv precum si pedepsele cu amenda aplicate de instanta de judecata", conform ziare.com.

 

De asemenea, se gratiaza in parte:

 

"a) cu 1/2 pedepsele cu inchisoare aplicate persoanelor care au implinit varsta de 60 ani, femeilor insarcinate (gravide) sau persoanelor care au intretinere minori cu varsta de pana la 5 ani;

 

b) cu 1/2 sau, dupa caz, cu restul de pedeapsa neexecutat din pedepsele cu inchisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisa de institutiile abilitate, sunt diagnosticate cu boli incurabile in faze terminale;"

 

Prevederile art. 1-2 NU se aplica recidivistilor.

 

De asemenea, proiectul de ordonanta prevede ca NU beneficiaza gratiere cei care au savarsit o serie lunga de infractiuni din Codul Penal sau din anumite legi speciale, printre care: infractiunile contra sigurantei statului, omorul, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, violarea de domiciliu, santajul, violul, luarea sau darea de mita, traficul de influenta sau proxenetismul.

 

 

Conform proiectului, "amenzile si celelalte sanctiuni cu caracter administrativ aplicate NU se mai executa in masura in care nu au fost executate".

"Gratierea are efecte si asupra pedepselor a caror executare este suspendata conditionat, in acest caz partea din termenul de incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntate de instanta se reduce in mod corespunzator", se arata in proiectul de ordonanta.

Daca va fi adoptata in Guvern, ordonanta de urgenta se va aplica numai faptelor comise pana la data de 18.01.2017 si va intra in vigoare la data de 18.02.2017.

 
 
 

 

Conform proiectului, "amenzile si celelalte sanctiuni cu caracter administrativ aplicate NU se mai executa in masura in care nu au fost executate".

 

"Gratierea are efecte si asupra pedepselor a caror executare este suspendata conditionat, in acest caz partea din termenul de incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntate de instanta se reduce in mod corespunzator", se arata in proiectul de ordonanta.

 

Daca va fi adoptata in Guvern, ordonanta de urgenta se va aplica numai faptelor comise pana la data de 18.01.2017 si va intra in vigoare la data de 18.02.2017.

 

 


VEZI Proiectul de OUG pentru gratiere

 

VEZI Nota de fundamentare a OUG pentru gratiere

 

Potrivit proiectului de OUG, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, cu exceptia recidivistilor si a celor care au savarsit o serie de infractiuni cu violenta, infractiuni sexuale, infractiuni de coruptie (vezi lista completa mai jos sau in documentul atasat), conform HotNews.ro.

 Se gratiaza cu jumatate pedepsele aplicate celor care au implinit 60 de ani, femeilor gravide si celor care au in intretinere minori cu varsta pana la 5 ani, indiferent de infractiunea pentru care au fost condamnati. De asemenea, se gratiaza cu 1/2 sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din  pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale.


Textul proiectului de OUG:

 

Art. 1:
(1) Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă.

 

Art. 2 Se graţiază în parte :
a) cu 1/2 pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani;
b) cu 1/2 sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale;

 

Art. 3:
(1) Prevederile art. 1–2 nu se aplică celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi celor care sunt recidivişti prin condamnări anterioare;
(2) Grațierea este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate.
(3) Pevederile alin. (2) nu se aplică condamnaților pentru care se grațiază potrivit art. 2 lit. a) și b);
(4) Nu beneficiază de prevederile Art.1 cei care au săvârşit următoarele infracţiuni:

 

A. Infracţiuni reglementate de Codul Penal:

 

1) infracţiunile contra siguranței statului prevăzute în art. 155-173 Cod penal anterior și în art. 394-412 Cod penal în vigoare; 2) infracţiunile de omor prevăzute în art. 174-177 Cod penal anterior și în art. 188-191 Cod penal în vigoare; 3) vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 Cod penal anterior și în art. 194 Cod penal în vigoare; 4) lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 Cod penal anterior și în art. 195 cod penal în vigoare; 5) lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 Cod penal anterior și în art. 205 cod penal în vigoare; 6) violarea de domiciliu prevăzută în art. 192, alin 2 Cod penal anterior și în art. 224 alin.2 cod penal în vigoare 7) șantajul prevăzut în art. 194 Cod penal anterior și în art. 207 cod penal în vigoare 8) violul prevăzut de art. 197 Cod penal anterior și în art. 2018 cod penal în vigoare ; 9) actul sexual cu un minor prevăzut de art. 198 Cod penal anterior alin 2-4 și în art. 220 alin 2-4 cod penal în vigoare ; 10) agresiunea sexuală prevăzută în art. 219 Cod penal în vigoare 11) corupţia sexuală prevăzută de art. 202 Cod penal anterior și în art. 221 cod penal în vigoare ; 12) incestul prevăzut de art. 203 Cod penal anterior și în art. 377 cod penal în vigoare; 13) furtul prevăzut de art. 209 Cod penal anterior și în art. 229 cod penal în vigoare; 14) tâlhăria prevăzută de art. 211 Cod penal anterior și în art. 233 – 234 cod penal în vigoare; 15) pirateria prevăzută de art.212 Cod penal anterior și în art.  235 cod penal în vigoare, precum și tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei prevăzută de art. 236 cod penal în vigoare; 16) înşelăciunea prevăzută de art 215 alin 2-5 Cod penal anterior și în art 244-245 cod penal în vigoare; 17) ultrajul prevăzut de art. 239  Cod penal anterior și în art. 257 cod penal în vigoare; 18) tortura prevăzută de art. 267 1 Cod penal anterior și în art. 282 cod penal în vigoare; 19) represiunea nedreaptă prevăzută de art. 268 Cod penal anterior și în art. 283 cod penal în vigoare; 20) evadarea prevăzută de art. 269 Cod penal anterior și în art. 285 cod penal în vigoare; 21) înlesnirea evadării prevăzută de art. 270 Cod penal anterior și în art. 286 cod penal în vigoare; 22) părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate prevăzută de art. 275 alin. 3 Cod penal anterior și în art. 331 alin. 3 cod penal în vigoare; 23) neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă prevăzută în art. 329 alin. 2 cod penal în vigoare 24) nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive prevăzută de art. 279 1 Cod penal anterior și în art. 345 alin 2-4 cod penal în vigoare; 25) falsificarea de monede sau de alte valori prevăzută de art. 282 Cod penal anterior și în art 310-312 cod penal în vigoare; 26) falsificarea de valori străine prevăzută de art. 284 Cod penal anterior; 27) deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzută de art. 285 Cod penal anterior și în art. 314 cod penal în vigoare; 28) luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior și cod penal în vigoare; 29) darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior și  art. 290 cod penal în vigoare; 30) traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior și art. 291 cod penal în vigoare; 31) cumpărarea de influență prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare ; 32) nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri prevăzute de art 302 2 alin. 2 Cod penal anterior; 33) relele tratamente aplicate minorului prevăzute de art. 306 Cod penal anterior; 34) traficul de stupefiante prevăzute de art. 312 Cod penal anterior; 35) falsificarea de alimente sau alte produse prevăzute de art. 313 Cod penal anterior și în art. 357 cod penal în vigoare; 36) proxenetismul prevăzut de art. 329 Cod penal anterior și în art. 213 cod penal în vigoare; 37) constituirea unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 367 cod penal în vigoare; 38) racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzută de art 222 cod penal; 39) sclavia prevăzută de art. 209 cod penal; 40) traficul de persoane prevăzută de  art. 210 cod penal; 41) traficul de minori prevăzută de art. 211 cod penal; 42) folosirea serviciilor unei persoane exploatate prevăzută de art.  216  cod penal ; 43) folosirea prostituției infantile prevăzută de art. 216 alin 1 cod penal; 44) pornografia infantilă prevăzută de art. 374 cod penal; 45) fraudele comise prin sistemul informatic și   de plată electronice prevăzute de art. 249 –            251 cod penal; 46) traficul de migranți prevăzută de art. 263 cod penal; 47) facilitarea șederii ilegale în România prevăzută de art. 264 cod penal 48) divulgarea informațiilor secreta de stat prevăzută de art. 303 cod penal; 49) ultrajul judiciar prevăzut de ar. 279 cod penal; 50) cercetarea abuzivă prevăzută de art. 280cod penal.

 

B. Infracţiuni reglementate de legi speciale:

 

1. infracțiunile prevăzute în art. 276 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare 2. infracţiunile prevăzute de art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României; 3.  infracţiunile prevăzute la art. 5 alin 1 şi alin 3 din Legea nr. 78 /2000; 4. infracţiunile prevăzute de art 2-8 si art 10-14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu modificările şi completările ulterioare; 5. infracţiunile prevăzute de OUG nr. 105/ 2001 privind frontiera de stat a României cu modificările şi completările ulterioare; 6. infracţiunile prevăzute în Legea nr. 668/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane cu modificările şi completările ulterioare; 7. infracțiunile prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului; 8. infracțiunile prevăzute în art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului - Republicată 9. infracţiunile prevăzute de art 43, 44 alin 1, 46 şi 48 din Legea nr. 161/ 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediului de afaceri, prevenirea şi sancţionare corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare; 10. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 191 din 13 mai 2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval, cu modificările și completările ulterioare 11. infracţiunile prevăzute de art 3-5 şi art. 7 alin 1 din Legea nr. 241/ 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare; 12. infracţiunile prevăzute de art. 143 alin 2 din Legea nr. 85 /2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare; 13. infractiunile prevăzute de art. 270 şi 272 din Legea nr. 86/ 2006 privind codul vamal al României, cu modificările ulterioare; 14. infracțiunile prevăzute de Legea nr 39/2003 privind prevenirea criminalității organizate; 15. infracțiunile prevăzutede Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive;

 

Art. 4:
Amenzile şi celelalte sancţiuni cu caracter administrativ aplicate nu se mai execută în măsura în care nu au fost executate.

 

Art. 5:
(1) În cazul unei eventuale aplicării în mod succesiv a unor dispoziţii de graţiere cu privire la aceeaşi pedeapsă se va lua în considerare numai dispoziţia de grațiere mai favorabilă condamnatului. (2) Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, în acest caz partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată. (3) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative. (4) Graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia precum şi celor care au început executarea dar ulterior s-au sustras. (5) Persoanele graţiate care în decurs de trei ani săvârșesc cu intenţie o infracţiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi. (6) Nerespectarea condiției prevăzute de art 3, alin 2 atrage revocarea grațierii.


Art. 6:
Dispoziţiile prezentei ordonaţe de urgenţă se aplică numai faptelor comise până la data de 18.01.2017.


Art.7:
Prezenta ordonanța intra in vigoare la data  de 18.02.2017.

 

---------------------------

 

In nota de fundamentare, Ministerul Justitiei arata ca "prezenta ordonaţă de urgenţă nu se aplică persoanelor care săvârşesc infracţiuni cu violenţă, împotriva siguranței naționale, infracțiuni de corupție, împotriva persoanei, etc., în stare de recidivă".

 

"Necesitatea promovării ordonanței de urgență este determinată, pe de o parte, de iminența aplicării unor sancțiuni de către CEDO, iar, pe de altă parte, de condițiile deosebit de grele și degradante în care sunt obligațe să trăiasca persoanele condamnate la pedeapsa închisorii", scrie in nota de fundamentare.
In aceeasi nota de fundamentare se arata ca "potrivit datelor oficiale, opt închisori din România au un grad de ocupare mai mare de 200%, iar indicele mediu de ocupare este 157,7%". Ministerul Justitiei justifica necesitatea gratierii si prin faptul ca exista inchisori construite între anii 1851-1896, aflate într-o stare avansată de uzură.

 

Ministerul Justitiei prezinta si o motivatie financiara, spunand ca o eventuala condamnare împotriva Romaniei pentru condiții de detenție și supraaglomerarea din închisori ar avea un "impact bugetar calculat la nivelul Ministerului Justiției, în varianta optimistă, de 80 milioane Euro/an".

 

Ministerul Justitiei prezinta și recomandările formulate de The European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman or degrading Treatment or Punishment (CTP) si sustine ca acesta "arată că investiția în infrastructura penitenciară nu reprezintă o soluție, ci pedepsele complementare și acțiunile care vizează reeducarea persoanelor condamnate, reprezintă calea de succes pentru o societate care dorește să se reformeze cu adevărat".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22