Cioloş, despre graţiere: Dragnea şi Grindeanu duc România înapoi, în anii '90

E.b. | 19.01.2017

Dacian Cioloş, fost premier, consideră că prin felul în care a fost iniţiat, ”demersul graţierii/amnistiei, în orice formă sau moment va fi el promovat”, creează suspiciunea că obiectivul principal al guvernării PSD-ALDE este acela de a scăpa unele persoane de efectele legii penale.

Pe aceeași temă

 

Dacian Cioloş a cerut prim-ministru Sorin Grindeanu şi lui Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi lider al PSD, ”să nu ducă România înapoi în anii '90”, afirmând că o Românie normală nu este una a ”loviturilor de forţă sau aranjamentelor oculte

  

Nu bunăstarea românilor, așa cum au clamat înainte și după alegeri,

Nu interesul public, cetățenii sau mediul economic, scrie Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.

 

Nu interesul României într-un context geostrategic foarte dificil.

Principalul obiectiv a fost și rămâne acela de a se face scăpaţi de efectele legii penale.

 

Nimic altceva nu contează, niciun sacrificiu nu e prea mare: cetățenii care respectă legea, ţara, credibilitatea ei, statutul european al României. Toate pot fi sacrificate peste noapte pentru ca o mână de indivizi să scape de lege.

 

Simplu și cinic.

 

Reglementările introduse pe furiș nu arată decât dispreț față de cetățeni. Maniera duplicitară în care este folosită problema supra-aglomerării penitenciarelor, ca pretext pentru a discredita politicile anticorupție în România, este inacceptabilă.

 

Domnule Dragnea, domnule Grindeanu, nu duceți România înapoi în anii '90. O Românie normală este România domniei legii, nu a bunului plac, nu a loviturilor de forță sau aranjamentelor oculte, conchide Cioloş, pe Facebook.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22