Obama, ultima conferinţă: Relaţie constructivă cu Rusia, în pofida atitudinii anti-americană

E.b. | 19.01.2017

Preşedintele Barack Obama şi-a susţinut miercuri ultima conferinţă de presă de la Casa Albă, în care a insistat printre altele pe o relaţie constructivă între Statele Unite şi Rusia. Însă, preşedintele a spus că atitudinea anti-americană a crescut considerabil la Moscova după revenirea la putere a lui Vladimir Putin.

Pe aceeași temă

 

 

Însă, acesta a precizat că este important ca lumea să nu uite că sancţiunile economice au fost impuse ca reacţie la încălcarea suveranităţii Ucrainei, iar republicanul Donald Trump nu poate pune în joc ridicarea sancţiunilor în schimbul reducerii arsenalului nuclear de la Moscova.

 

”În primul rând, cred că este interesul întregii lumi şi al Statelor Unite să avem o relaţie constructivă cu Rusia. Asta a fost atitudinea mea în mare parte a mandatului, iar atunci când interesele noastre s-au suprapus, noi am lucrat împreună. Eu am încercat să colaborez cu preşedintele rus şi cu alţi politicieni pentru a-i ajuta să-şi diversifice şi dezvolte economia”, a explicat Barack Obama.

 

Însă, preşedintele a notat că atitudinea anti-americană a crescut considerabil la Moscova după revenirea la putere a lui Vladimir Putin, care a încercat o revenire la poziţia de adversari din perioada Războiului Rece.

 

Liderul american a comentat propunerea republicanului Donald Trump de a ridica sancţiunile economice dacă ruşii acceptă să-şi reducă arsenalul nuclear, precizând că se pleacă de la o premisă greşită cu privire la cauza reală a implementării sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei.

 

”Motivul pentru care am introdus aceste sancţiuni nu are legătură cu armele nucleare, ci le-am introdus pentru că independenţa şi suveranitatea unei ţări a fost încălcată prin forţă de către Rusia, care continuă în prezent să ocupe teritoriul ucrainean, să se implice în treburile interne ale ţării şi să susţină o insurgenţă care a încălcat în mod repetat legislaţia internaţională”, a declarat Barack Obama.

 

Preşedintele american a cerut ca motivul real pentru care aceste sancţiuni economice au fost implementate să nu fie confundat cu alte probleme de importanţă pentru Washington şi Moscova.

 

Aceste sancţiuni ţin de Ucraina. Noi trebuie să susţinem ideea că naţiunile mari nu le pot invada şi hărţui pe cele mici”, a transmis Obama.

 

De asemenea, preşedintele i-a urat succes republicanului Donald Trump cu privire la redeschiderea negocierilor pentru reducerea arsenalului nuclear, dar a cerut ca aceste negocieri să nu implice Crimeea.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22