Facultatea de Drept renunţa la lucrările de licenţă din cauza plagiatelor

E.b. | 20.01.2017

Din cazua pieţei neagre a licenţelor şi a costurilor mari pentru softuri antiplagiat, facultăţile au început să renunţe la lucrările de licenţă de la finalul studiilor. Prima este Facultatea de Drept de la Universitatea din Bucureşti.

Pe aceeași temă

 

 

Aici, studenţii vor rămâne, chiar din această vară, doar cu examenul grilă. Însă atât reprezentanţii altor universităţi, cât şi cei ai studenţilor cred că această măsură poate duce la scăderea calităţii învăţământului superior.
 
„Deschideţi internetul şi veţi găsi de vânzare lucrare de diplomă. Nu doar la Drept, la toate facultăţile. Un fenomen pe care nu avem cum să îl controlăm”, a spus decanul Facultății de Drept, Flavius Baias, conform Digi24.ro.


Acesta este principalul motiv pentru care Facultatea de Drept a decis să renunţe la lucrarea de licenţă.


„Nu se justifică să achiziţionăm un soft pentru lucrările de diplomă care costă câteva zeci de mii de euro şi apoi alimentarea lui cu baze de date pentru a verifica daca lucrurile sunt plagiate sau nu, Nu avem cum să controlăm fenomenul scrierii de către altă persoană”, a adăugat decanul Facultății de Drept.


La Facultatea de Drept, schimbarea se face chiar de anul acesta. Practic, studenţii care sunt acum în anul IV şi urmau să predea la vara lucrări de licenţă de zeci de pagini, acum nu mai au decât de învăţat, pentru că singura metoda de evaluare va fi un examen scris.


Măsura a fost discutat şi cu studenţii facultăţii.

 

Măsura este posibilă ca urmare a unui ordin dat de fostul ministru Mircea Dumitru, la finalul mandatului, acum două săptămâni. Actul spune că diploma de licenţă se poate obţine după una sau două probe, la alegerea facultăţilor.

 

Pentru noi e o situaţie foarte avantajoasă pentru că se poate plia mai convenabil pe foarte marea varietatea programe de studii pe care o avem în universitate, fiecare cu specificul său”, a spus prorectorul Universității București, Liviu Papadima.

 

Renunţarea la lucrarea de licenţă nu este însă văzută cu ochi buni de toată lumea.

 

„Se poate deschide o cutie a Pandorei şi putem să avem universităţi cu diverse examene care pot fi foarte facile gen teste grilă sau alte examene care pot fi uşor de fraudat”, a explicat președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

 

„Ar însemna o scădere dramatică a calităţii absolvenţilor acelei facultăţi. Nu am cunoştinţe de vreo universitate în lume care să finalizeze studiile fără o lucrare de licenţă”, a adăugat președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu.

 

Conform unui studiu european, 51% dintre studenții români admit că au plagiat.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22