Turcan: Dragnea a folosit vizita în SUA drept un atac la Iohannis. Aş vrea să ştiu cât a costat

E.b. | 23.01.2017

Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL, a declarat că, dacă Liviu Dragnea a plecat în SUA, la învestirea lui Donald Trump, pe bani personali, opinia publică trebuie să ştie cât a costat această deplasare, iar faptul că liderul PSD a folosit această vizită pentru un "atac la preşedintele Klaus Iohannis" reprezintă „o conduită mică”.

Pe aceeași temă

 
 

Chestionată dacă a mai negociat şefia Comisiei SIE, Raluca Turcan a spus că nu, deoarece preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a fost plecat în SUA.

 

„Nu am mai apucat să negociez despre Comisia SIE pentru că domnul Dragnea a fost plecat în SUA. Încă nu ştim în ce condiţii a fost plecat în SUA, dacă a fost plecat pe bani publici sau pe bani personali, iar dacă a fost pe bani personali, eu cred că ar fi de interes pentru opinia publică să aflăm cât a costat acest demers. Cred că dacă domnul Dragnea mergea acolo să reprezinte România, să vorbească frumos despre România, să nu politizeze acea prezenţă, ar fi avut sprijinul întregii societăţi”, a spus Turcan, într-o conferinţă de presă, conform News.ro.

 

Turcan a mai spus că, dacă Liviu Dragnea s-a folosit de prezenţa la învestirea lui Donald Trump pentru „bătălia sa internă”, acest fapt reprezintă „o conduită mică”, nu al unui om de stat.

 

Însă, să te foloseşti de prezenţa la învestirea noului preşedinte al SUA pentru bătălia ta internă mi se pare mic, o conduită mică, nu de om de stat, nu de preşedinte al unui partid care a câştigat alegerile, şi le-a câştigat foarte bine, ci de om care şi în SUA bagă băţul prin gard”, a completat preşedintele interimar al PNL.

 

Raluca Turcan a subliniat că vrea să ştie cât a costat deplasarea lui Liviu Dragnea în SUA.

 

„Aşadar, în mod real aş vrea să ştiu cât a costat deplasarea domnului Dragnea în SUA, în spiritul transparenţei şi al liberului acces la informaţia publică. Eu cred că şi un partid politic ar trebui să răspundă în mod transparent la preocupările cetăţenilor”, a afirmat aceasta.

 

Fiind întrebată ce a deranjat-o la vizita lui Dragnea în SUA, Turcan a susţinut că liderul PSD a folosit această deplasare ca un atac la preşedintele Klaus Iohannis.

 

„Pe mine m-a deranjat următorul lucru: în momentul în care a decis să meargă în SUA au folosit această deplasare, atât Liviu Dragnea, cât şi grupuleţul zglobiu din jurul domniei sale ca un atac la preşedintele Klaus Iohannis, ca un mod sfidător de a se plasa în ochii cetăţenilor români, dintre care foarte mulţi plătesc taxe şi impozite şi îşi duc o viaţă cinstită cu greu, de la o zi la alta. Deci, aceşti cetăţeni simpli din această ţară cred că s-ar fi bucurat să vadă preşedintele celui mai mare partid din România dacă pleacă în SUA şi vorbeşte frumos şi deschis despre România şi nu se răfuieşte cu preşedintele Klaus Iohannis”, a răspuns liderul PNL.

 

„Un alt lucru care mă deranjează pe mine personal este că ştiu că această deplasare a fost pe bani şi pe bani foarte mulţi. Şi doresc să aflu pe câţi bani, cât a costat deplasarea lui Liviu Dragnea în SUA, dacă a existat măcar un leu din bani publici şi dacă au fost bani privaţi, să ştim cine a sponsorizat”, a conchis Raluca Turcan. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22