Un vicepreşedinte PSD îl contrazice pe Dragnea: Nu este lovitură de stat, ci un val de emoţie

E.b. | 23.01.2017

Proiectele privind graţierea şi modificarea Codului Penal "ar trebui prezentate cât mai pe larg şi pe înţelesul tuturor", declară, la RFI, Mihai Chirica, vicepreşedintele PSD Mihai, primarul municipiului Iaşi.

Pe aceeași temă

 

El nu crede că manifestaţiile din ultimele zile şi participarea preşedintelui Klaus Iohannis la mitingul de duminică din Bucureşti reprezintă un început de lovitură de stat, aşa cum s-a exprimat liderul partidului, Liviu Dragnea.

 

Mihai Chirica nu crede în teoria avansată de Liviu Dragnea: "Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. O lovitură de stat în primul rând se programează de cei care vor să preia puterea. În momentul de faţă, nu s-a arătat neapărat o structură care vrea să preia puterea. Prin urmare, e un val de emoţie", spunea Mihai Chirică la RFI.

 

Vicepreşedintele PSD consideră că prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis între manifestanţi "nu a fost potrivită, pentru că nu putea aduce un element de discuţie între să spunem tabere, dacă putem vorbi despre tabere, ci dimpotrivă, a incitat o parte dintre manifestanţi, astfel încât pe acest fond nu se poate ajunge la o exprimare reală a unei democraţii".
  

 

Mihai Chirica sublinia, la RFI: "PSD nu va organiza contramanifestaţii, ăsta-i un lucru cert, motiv pentru care nici nu cred că se va pune vreodată în discuţie acest lucru. Sigur, la nivelul conducerii centrale se va lua o decizie în acest sens şi probabil că în zilele următoare va fi făcută publică".

 

Chirica cere o dezbatere pe tema graţierii şi a modificării Codului Penal: "Eu cred că ar trebui să fie prezentate cât mai pe larg şi pe înţelesul tuturor, acele elemente care pot aduce discuţii interminabile poate şi care pot stimula opinia publică într-un sens negativ trebuie modificate în consecinţă. Trebuie făcută o analiză cât se poate de raţională, pentru că nu România a inventat legea amnistiei (...), trebuie văzut până unde, dacă este imperios necesar şi dacă trebuie adoptată soluţia aceasta sau una care să împace spiritele".

 

***************

 

Liviu Dragnea, liderule PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, susţinea că preşedintele Klaus Iohannis s-a situat în afara legii, că este un început de lovitură de stat şi dă asigurări că nu-i va mai permite preşedintelui Iohannis să răstoarne ordinea constituţională, să uzurpe calităţi oficiale intrând abuziv în şedinţele de guvern sau să incite la dezordine socială şi violenţă.

 

M-am întors de la instalarea preşedintelui Americii şi l-am găsit pe preşedintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestaţie neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituţionale şi împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept. Preşedintele ţării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale şi cerând aberaţii constituţionale: retragerea unor ordonanţe, mai ales a unora care nu au fost date”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22