Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



100 de ani de la asasinarea lui Rasputin
2017-01-24
0
Potrivit unui studiu publicat de Universitatea din Hawaii, atrocităţile secolului XX sunt responsabile de moartea a 262 de milioane de oameni în toată lumea. O asemenea moarte inutilă, înainte de vreme, este uciderea lui Grigori Rasputin (în 30 decembrie 1916), de la al cărui sfârșit violent s-au împlinit 100 de ani.

 

În urmă cu 100 de ani, Rusia era un vast imperiu de 162 de milioane, divers din punct de vedere etnic și religios. Politica se făcea la Sankt-Petersburg, orașul-sim­bol al dinastiei Roma­no­vi­lor, răspunsul unui monarh luminat,  Petru cel Mare, in­teresat să recupereze îna­poierea de care suferea Ru­sia, în raport cu celelalte țări europene. Ortodoxia și conservatorismul nobililor ținuseră imperiul într-un Ev Mediu prelungit. La în­ceput de secol XX, Rusia e singura monarhie euro­pea­nă fără Parlament și fără Constituție. Țară eminamente agrară, 80% din populație tră­iește în mizerie.

 

Familia imperială locuia în Palatul de Iar­nă, o construcție începută sub fiica lui Pe­tru cel Mare. Cu 1.786 uși, 1.945 ferestre, 1.500 camere și 117 scări interioare, palatal rivaliza cu orice construcție similară din Eu­ropa. Căsătoriile între familiile regale eu­ropene și dinastia Romanov au trans­for­mat ADN-ul țarilor într-atât, încât ul­timul, Nicolae al II-lea (1868-1918), era mai mult danez și german decât rus, cel mai apropiat ascendent rus direct fiind Ma­rea Ducesă Anna Petrovna (1708-1728), fiica cea mare a lui Petru cel Mare. Ase­mănarea fizică între Nicolae al II-lea și Re­gele George V al Marii Britanii era iz­bi­toare, cei doi fiind verișori.

 

Nicolae al II-lea se căsătorește cu prințesa Alix de Hesse și Rhine. Cei doi se cunosc de când aveau 16, respectiv 12 ani, și de la început relația lor de afecțiune este una sinceră. Primii lor patru copii sunt fete: Olga, Tatiana, Maria și Anastasia. Pentru o monarhie ereditară, lipsa unui descen­dent masculin era privită cu multă îngri­jorare și anxietate. Este poate momentul în care țarina Alexandra Feodorovna de­vine din ce în ce mai vulnerabilă. Petrece ore întregi în rugăciune, convinsă că nu­mai Dumnezeu poate să o ajute să dea Ru­siei un fiu. Miracolul se produce și în au­gust 1904 vine pe lume Alexei, al cincilea copil al cuplului, după 10 ani de mariaj. Bucuria este însă de scurtă durată, căci co­pi­lul este hemofilic, o boală ereditară trans­misă pe linie maternă. Hemofilia ța­reviciului devine secret de stat, în timp ce țarina caută remediu în vindecători și clar­văzători. Familia imperială este frec­ven­tată de șarlatani și profitori: orice opțiune este exploatată pentru a salva copilul ce trebuie să ducă mai departe o dinastie ce stă să celebreze 300 de ani de domnie ne­întreruptă.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-ioasdsaana.jpgGrigori Rasputin
(1869-1916)

 

Intre această lume de fast și opulență imperială și vastele stepe siberiene, măturate de frig polar și sărăcie, se întinde o prăpastie de netrecut. Și to­tuși, cele două lumi își vor încrucișa dru­murile. În 1869, la Pokrovskoe, se naș­te Grigori Rasputin, modest țăran sibe­ri­an, cel care va ajunge eminența cenușie a ultimului țar rus. Ascensiunea sa îi va per­mite să-și lase amprenta asupra unui vast imperiu, măcinat de antagonisme. La opt ani are o primă experiență mistică: i se ara­tă o doamnă tânără care îi vorbește. În realitate, delirează din cauza unui episod fe­bril cauzat de o pneumonie violentă. La 16 ani începe să frecventeze mănăstirile din zonă, iar la 28 de ani întreprinde o călătorie inițiatică la Muntele Athos. Mii de kilometri pe jos, din sat în sat, din poar­tă de mănăstire în poartă de mă­năstire. „Nu era un om banal - spu­ne Laurence Huot-So­lo­vieff, descendentă directă al lui Rasputin -, dar nu era sfânt!“ Cu o privire pu­ternică, hipnotizantă, avea darul divinației și, doar cu vocea, putea să calmeze caii recalcitranți.

 

Prima călătorie la Sankt-Petersburg îl marchează: ma­rile magazine, luxul, bi­se­ricile bogate și strălucitoare. Se prezintă cu scrisori de recomandare la poarta Mă­năstirii Alexandr Nevski, unde repede in­tră în grațiile rectorului Academiei Spiri­tuale. Nimeni nu se îndoiește de puterea lui Rasputin de a vedea viitorul. Vorbește simplu, răspunde coerent la întrebări fi­lo­sofice complexe.

 

Rasputin devine repede atracția saloanelor aristocrate, unde, la început de secol XX, domnea o atmosferă de sfârșit de lume. Lumea bună se interesa de su­pra­natural și științe oculte. Peste tot e prezentat ca „omul lui Dumnezeu“. Lu­mea așteaptă miracole de la el. Asistența îi soarbe fiecare cuvânt. Azi, cineva cu talentul și darurile sale ar fi un predicator itinerant de succes, cu un reality-show în prime-time.

 

Reușește să cucerească un cerc de fideli ca­re se dedau la orice pentru a avea o parte din sfânt. Femeile din înalta societate își procură lenjeria purtată de acesta, cu complicitatea femeii de cameră care îl ser­vea. Azi, un asemenea comportament s-a banalizat. Fanii starurilor de tot felul își procură obiecte atinse de idolii lor. Cu o sută de ani în urmă, însă, într-o Rusie cu clase sociale bine definite, divinația pen­tru un țăran simplu din Siberia era tabu. Rasputin e căutat și de cei care vor să facă carieră la Curte. Pentru a-i obține favo­rurile, acești bărbați nu ezită să-și pună la dispozițiile soțiile.

 

1905 e anul primelor mișcări sociale vio­lente în Rusia: 100.000 de muncitori protestează în fața Palatului de Iarnă. Ar­mata deschide focul și 200 de manifestanți mor. Istoria va numi acea zi Duminica Ro­șie. Poporul îl acuză pe țar de acest mă­cel, un țar nehotărât, nepregătit pentru a conduce. În același an, Nicolae al II-lea îl primește pe Rasputin. Întâlnirea e con­sem­nată de țar în jurnalul său personal: „Am cunoscut un om trimis de Dumnezeu, pe numele său: Grigori“.

 

Grigori se dovedește mai iscusit decât toți doctorii în a opri hemoragiile țareviciului. Există o explicație logică? Hemoragiile he­mofilicilor vin cu dureri mari - dureri care antrenează creșterea ritmului car­di­ac, ceea ce duce la creșterea vitezei sân­gelui, iar hemoragia devine și mai abun­dentă. Dacă pacientul poate fi calmat, sângerarea va fi mai puțin abundentă, dând posibilitatea unei opriri naturale a sângerării.

 

Numai că Rasputin nu se oprește la a fi doc­torul moștenitorului și confesorul fa­mi­liei imperiale. Rasputin îi scrie țarului, îl sfătuiește cu privire la chestiuni de politică internă și externă. Două zile după atentatul de la Sarajevo, țarina îi trimite lui Rasputin o telegramă urgentă, cu în­tre­bări legate de războiul care plutea în aer. Rasputin se afla în satul său natal și era în drum spre poștă, să răspundă acestei scri­sori, când este înjunghiat de o femeie. Răs­punsul său este dur: Rusia să nu se an­ga­jeze în acest conflict pe cale să înceapă, căci va fi începutul sfârșitului pentru fa­milia imperială. Rusia, însă, intră în acest conflict...

 

Când, în 1903, pictorul Valentin Serov face portretul copiilor fa­miliei Iusupov, Felix avea 16 ani. Ține cu delicatețe un câine în brațe. Seamănă cu o fată ru­și­noa­să. Degetele lungi, ținuta perfectă, ro­șeața din obraji – nimic nu trădează te­ribilul secret: 13 ani mai târziu avea să-l ucidă pe Grigori Rasputin, „omul lui Dum­nezeu“, cel care reușise să redea speranța familiei imperiale. Felix – Prinț Iusupov - va fi în 1917 moștenitorul celei mai mari averi din Europa. Familia Iusupov are o avere estimată la 600 de milioane de do­lari la acea vreme, ceea ce azi înseamnă câteva miliarde bune. Sunt proprietari de vaste terenuri în Rusia și sunt mai bogați decât însuși țarul! Felix rămâne unic moștenitor în 1908, când fratele său mai mare, Nikolai, moare într-un duel de onoa­re, la 26 de ani, ucis de un soț gelos. Ni­kolai, și el pictat de Serov, pare un prinț romantic, în căutarea unui ideal. Des­tinul tragic al primului născut nu uimește pe nimeni; doar confirmă bles­te­mul ce s-a abătut cu multe secole înainte asupra familiei, vinovată de un păcat de moarte ce-și cere tributul la fiecare ge­ne­rație: la origine familie musulmană, Iu­su­povii se creștinează în rit ortodox.

 

După doi ani de război, Rusia e epuizată. Se caută un vinovat, iar elitele aristocrate arată cu degetul spre Rasputin, omul care îl sfătuiește prost pe țar și pe țarină. Com­plo­turi pentru asasinarea lui se fac în fie­care salon. Felix Iusupov se erijează în sal­vator. Poziția lui socială îl obligă să ve­ghe­ze la interesele Rusiei. Accesul la inti­mi­ta­tea țarului prin amantul său – Marele Du­ce Dimitri Pavlovici Romanov, verișor al țarului, Felix fiind totodată căsătorit cu o nepoată a țarului - îi dau încrederea că trebuie să fie implicat în acest act salvator și, eventual, îndepărtarea lui Nicolai de pe tron, pentru gloria propriei familii, care ar fi putut deveni eligibilă pentru co­roană.

 

Dintre metode, otrava a fost prima op­țiune a complotiștilor. Asasinatul trebuia să pară o dispariție misterioasă. Rasputin trăiește nu departe de Palatul Iusupov, într-un apartament de cinci camere, plătit de Curte. Rasputin are o premoniție: că sfârșitul îi este aproape, că până pe 1 ia­nuarie 1917 va muri. Trimite o scrisoare ța­rului și țarinei: „Dacă vreun membru al familiei tale va fi responsabil de moartea mea, copiii tăi și cei apropiați ție vor mai avea doar doi ani de trăit. Poporul rus îi va ucide...“. Țarul citește fără să fie alarmat. Rasputin e supravegheat de po­li­ție – nimic nu i se poate întâmpla!

 

Felix Iusupov vine să-l ia pe Ras­putin de acasă pe 30 decembrie după miezul nopții. Urcă scările de serviciu, după ce cei însăr­ci­nați cu supravegherea divinului își încheie tura. Pretextul vizitei: Felix vrea să-i facă cunoștință lui Rasputin cu Irina, soția sa, cu care se căsătorise de cu­rând. Rasputin e primit la subsol, unde îl așteaptă o masă copioasă. I se propun bis­cuiți care nu sunt otrăviți. Apoi i se pro­pun prăjituri care conțin cianură, pe care însă le refuză. După un timp însă, Ras­putin le mănâncă, una după cealaltă. Otra­va nu are niciun efect. Povestea prăji­tu­rilor otrăvite este însă neadevărată, dar a fost răspândită ulterior de complotiști – în special Felix, care își scrie memoriile și le publică la Londra. Rasputin nu mânca dul­ciuri niciodată și era un fapt binecunoscut. Vrând să părăsească palatul, nu este lăsat. Încearcă să evadeze și reușește să iasă din ime­nsul imobil. Trei focuri se aud în noap­te. Felix Iusupov îl urmărește cu revol­ve­rul. Azi, locul în care Rasputin a fost rănit este un loc de joacă pentru copii. Nimeni n-ar crede că sfârșitul Rusiei imperiale a început acolo. Corpul e urcat într-o ma­și­nă și dus spre un pod izolat, pe Neva. Asa­sinii sperau că apa va șterge urmele. Cor­pul e găsit însă două zile mai târziu.

 

Om cu o reputație sulfuroasă, Rasputin e considerat de unii sfânt. Oamenii vin să depună flori în locul în care a fost împuș­cat. Mormântul său, ales și pregătit de ța­ri­nă, a fost distrus de revoluționarii bol­șe­vici. Corpul său a dispărut. 100 de ani du­pă crimă, patronii săi – familia imperială – au devenit adevărați sfinți ai Bisericii Ort­o­doxe. Rasputin însă rămâne o entitate greu de definit: simbol al unei Rusii îna­po­iate și mistice sau accelerator de trans­formare? //

TAGS : Rasputin Constituție Eu­ropa
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
1915
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.