Comerțul transatlantic în era Trump

Relația transatlantică sub președinția Donald Trump este deteriorată încă dinainte de a începe. Dincolo de declarațiile referitoare la caracterul „depășit“ al NATO, liderul abia în­vestit al Americii pune sub semnul întrebării cel de-al doi­lea pilon de susținere al aces­tei relații: cel economic (culmea, cel pe care Trump ar trebui de fapt să-l în­țe­leagă cel mai bine).

Primul semn: cu câteva zile doar înainte de învestire, Do­nald Trump a anunțat, în in­terviul pentru Bild și Times, că va impune taxe vamale de 35% producătorilor germani de automobile, pentru că s-a săturat să vadă atât de multe ma­șini nemțești și atât de puține americane pe străzile New York-ului. Mai mult, noul lider le-a dat și indicații producătorilor germani des­pre cum să-și construiască planul de afa­ceri: „ar fi mult mai bine pentru interesele com­paniei“ să deschidă fabrici în SUA. De vre­me ce cuvintele veneau din partea preșe­din­telui SUA, au avut efect cât se poate de con­cret și imediat: căderi pe bursă ale cotelor pentru BMW și Volkswagen. Piața a anticipat volatilitate la acest capitol.

Declarațiile nu sunt doar populiste, ci și ab­sur­de. BMW intenționa să deschidă o fabrică în Mexic, care să înceapă producția propriu-zisă din 2019 pentru un singur model BMW (taxa ar veni, crede Trump, ca „descurajare“ pen­tru americanii care s-ar gândi să își cumpere din Mexic un BMW mai ief­tin). Degeaba au încercat să explice cele două companii că au unități de producție im­portante în SUA și că în ul­ti­mii ani și-au crescut de patru ori numărul de mașini pro­duse pe teritoriul american, având 33.000 de angajați americani. Degeaba au în­cer­cat experții să lămurească fap­tul că firmele germane nu se pot face vinovate pentru că încearcă să găsească mână de lucru mai ieftină în Mexic, de vreme ce decenii la rând chiar producătorii americani de mașini și-au mutat o bună par­te din unități în Mexic, în căutarea unor cos­turi de producție mai mici. Noul președinte cu apucături de ayatollah nu poate admite cu niciun chip conceptul de globalizare.

De pierdut, va pierde tot consumatorul ame­rican, care nu va mai avea ocazia să cumpere la un preț bun mașini performante și cu con­sum scăzut de carburant. De pierdut au și ame­ricanii care au joburi în cadrul acestor com­panii: producătorii de automobile - nu doar cei europeni, dar și cei americani! – au anunțat deja că și-au amânat deciziile privind producția și investițiile din pricina „mediului instabil“. Protecționismul radical într-o eco­nomie mondială atât de interconectată este deopotrivă ineficient și irațional.

Prin comparație, reacția Germaniei – „Dacă vrea să vadă mai multe mașini americane, atunci SUA ar trebui să construiască mașini mai bune“ (vicecancelarul Sigmar Gabriel) - e una de bun-simț și explicabilă, chiar dacă în­calcă uzanțele diplomatice. Europa nu mai știe unde se poziționează față de SUA. Pro­blema este însă că era Trump abia începe și că „speța“ BMW și Volkswagen este doar un preview al viitoarei politici economice trum­pis­te și al consecințelor pe care ea le va avea, inclusiv asupra Europei. Ceea ce s-a în­tâmplat la inaugurala Trump vine să confirme de altfel temerile de dincoace de Ocean.

„Vor fi două reguli simple: cumpărăm pro­duse americane, angajăm americani.“ A fost „strategia“ prezentată de Donald Trump în ziua învestirii. În viziunea noului lider de la Casa Albă, „buy American, hire American“ ar pu­ne capăt „carnagiului“ la care au fost su­puse fabricile americane și ar proteja locurile de muncă din SUA. Dar Trump nu s-a oprit aici. Primul pas al strategiei al urma să fie re­tra­gerea SUA din TPP, apoi renegocierea NAFTA cu Mexicul și Canada. Pasul următor pe drumul protecționismului ar putea fi ie­și­rea SUA din negocierile pentru TTIP (Par­teneriatul Transatlantic), un acord la care se lucrează de peste patru ani și care ar fi tre­buit să devină cel mai mare acord comercial dintre SUA și UE. Aliații încep să-și dea seama că noul președinte chiar își crede și își pune în aplicare ideile din campanie. Or, după 1945, relația transatlantică s-a bazat pe un set comun de interese și valori: ideea de so­cie­tate democratică și deschisă și de piață liberă. Există toate semnele că America lui Trump e pregătită să treacă oricând peste cel de-al doilea fundament.

Pe alocuri, pare că nici primul nu mai e chiar sacrosanct: în interviul pentru Times și Bild, Donald Trump a explicat că e convins că și al­te state vor urma modelul Brexit, că Eu­ropa se va rupe și că Merkel a făcut o gre­șea­lă ca­tastrofală în privința politicii de imigrație. În­curajarea extremiștilor europeni și ideea de a ridica sancțiunile la adresa Rusiei pentru agre­siunea Ucrainei (fără consultarea prea­la­bilă a europenilor!) demonstrează și ele cam ce im­portanță au pentru Trump aceste valori de­mo­cratice comune. Nicicând până acum, decla­ra­țiile unui lider de la Casa Albă nu au cauzat atâtea reuniuni de urgență la Bru­xelles.

Practic, Trump pune dinamită după dinamită la baza aceleiași construcții pe care țara sa s-a chinuit să o clădească în urmă cu decenii. Brusc, relația dintre Europa și cel mai im­por­tant partener comercial al său devine mai pu­țin predictibilă decât cea cu Iranul. Pentru Washington, relația cu Europa trece într-un fun­dal atât de îndepărtat, încât președintele american nici nu se obosește să-l deo­se­beas­că pe șeful Comisiei Europene de președintele Con­siliului European. „Business as usual“ în­tre America și Europa nu mai există.