Omul de afaceri Dan Adamescu a murit. Se afla în comă indusă

E.b. | 24.01.2017

Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marţi. Anunţul fiind făcut de nora sa, Adriana Constantinescu, la România TV.

Pe aceeași temă


 

 

Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 68 de ani. Acesta era internat în spital, iar din decembrie anul trecut s-a aflat în comă indusă, ca urmare a unei septicemii. Omul de afaceri, a cărui familie deține cotidianul România liberă, suferea de mai multe boli, scrie Romania liberă.

 
 
Dan Adamescu era internat, sub pază, într-un spital privat, conform News.ro.

 

El deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.

 

Avocatul lui Adamescu susţinea, la sfârşitul anului trecut. că omul de afaceri se afla la Terapie Intensivă, într-un spital privat, sora sa primind acceptul să stea într-o încăpere alăturată, pentru a-l putea supraveghea, conform News.ro.

 

Adamescu executa, din 27 mai, pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale. El făcuse şi o cerere de liberare condiţionată, care îii fusese însă respinsă, putând să mai facă una în luna februarie a acestui an.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au ridicat, la sfârşitul anului trecut, controlul judiciar pe cauţiune pentru Dan Adamescu, în dosarul falimentării Astra Asigurări. Procurorii fixaseră cauţiunea la 40 de milioane de lei în acest caz.

 

Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Angela Toncescu au fost trimişi în judecată, în 20 decembrie, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.

 

Procurorii au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, a omului de afaceri Dan Adamescu, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA şi administrator al SC The Nova Group Investments Romania SA şi SC Epsilon Estate Provider SR, pentru abuz în serviciu în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi  spălare a banilor, anunţa DNA.

 

În cauză, Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788.978.853,37 lei. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 714.089.825,66 lei.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22