Președintele Mexicului și-a anulat vizita în SUA. Trump spune că discuţia ar fi fost sterilă

E.b. | 27.01.2017

Președintele mexican Enrique Pena Nieto și-a anulat vizita la Washington, unde urma să aibă o rundă de discuții cu președintele Donald Trump, transmite Reuters. El a precizat că este, în continuare, dispus să colaboreze cu SUA pentru acorduri reciproc avantajoase.

Pe aceeași temă

 

 

"În această dimineață am informat Casa Albă că nu voi lua parte la reuniunea de lucru pe care o aveam programată cu Donald Trump", a anunțat Enrique Pena Nieto.


Președintele Mexicului a precizat că este, în continuare, dispus să colaboreze cu SUA pentru acorduri reciproc avantajoase, conform Reuters, preluată de Agerpres.

 

Miercuri, Enrique Pena Nieto condamnase proiectul zidului de la frontiera cu SUA, pentru construcția căruia omologul său american Donald Trump a emis un ordin executiv.

 

"Regret și condamn decizia Statelor Unite de a continua construcția zidului care, de ani de zile, în loc să ne unească, ne desparte", a spus Pena Nieto într-un mesaj video difuzat pe contul său de Twitter.

 

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat joi că o întâlnire cu omologul său mexican, Enrique Pena Nieto, ar fi fost "sterilă" date fiind dezacordurile dintre cele două țări, în special în ce privește finanțarea zidului de la frontieră, transmite AFP.

 

"Atât timp cât Mexicul nu tratează Statele Unite în mod echitabil și cu respect, o asemenea întâlnire este sterilă", a declarat el în fața congresmenilor republicani, reuniți la Philadelphia.

 

Afirmând că anularea întâlnirii a fost o decizie comună, Donald Trump a subliniat încă o dată că poporul american nu va plăti pentru zid. "Am spus clar acest lucru guvernului mexican", a adăugat el.

 

După ce a denunțat cu vehemență Acordul Nord-American de Comerț Liber (NAFTA), la care participă Canada, Statele Unite și Mexicul, liderul administrației americane a declarat că tratatul a fost "un dezastru total" pentru țara sa.

 

"Nu voi lăsa contribuabilii americani să plătească prețul pentru acest acord defectuos ce ar fi trebuit renegociat în urmă cu mai mulți ani", a spus Donald Trump.

 

Noul președinte american a semnat miercuri directivele pentru demararea construcției unui zid de-a lungul imensei frontiere dintre Statele Unite și Mexic, cea mai emblematică promisiune din campania sa.  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22