APADOR-CH respinge argumentele lui Ciorbea, care doreşte «alibirea» lui Dragnea la CCR

E.b. | 27.01.2017

APADOR-CH a depus azi la Curtea Constituțională un /amicus curiae/ în sprijinul demersului de clarificare a prevederilor Legii 90/2001, lege care îi împiedică pe politicienii condamnați, (cum este cazul lui Liviu Dragnea - n.n.) să ocupe funcții de demnitate publică în Guvern.

Pe aceeași temă

 

 Liviu Dragna, liderul PSD, a fost oprit de Legea 90/2001 să ocupe fotoliul de premier.

 

Asociația consideră că sunt neîntemeiate argumentele folosite de Avocatul Poporului (Victor Ciorbea - n.n), pentru a motiva excepția de neconstituționalitate ridicată la CCR pe această temă, dar în același timp apreciază că sintagma „condamnări penale” din cuprinsul legii amintite ridică probleme de constituționalitate, întrucât este prea vagă și lasă loc la interpretări arbitrare.

 

APADOR-CH apreciază că, prin ambiguitatea sa, sintagma „condamnări penale” din amintita lege încalcă art. 1 al. 5, art. 23 al. 11 şi art. 53 al. 2 din Constituţie (ce vizează respectarea prezumției de nevinovăție și restrângerea unor drepturi).

 

Ca modalitate practică de remediere a viciului de constituţionalitate prezentat, asociaţia consideră că este suficient ca în decizia Curţii să se menţioneze că respectiva sintagmă este constituţională în măsura în care ea se referă la „condamnări definitive pentru care nu a intervenit reabilitarea sau, după caz, nu a încetat executarea măsurilor de siguranţă, scrie pe sit-ul APADOR-CH.

 

CITESTE TEXTUL INTEGRAL DEPUS DE APADOR-CH LA CCR

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22