Trump ordonă Pentagonului elaborarea unui plan pentru înfrângerea urgentă a ISIS

E.b. | 29.01.2017

Donald Trump a semnat sâmbătă un ordin către șefii de stat major interarme prin care le cere să prezinte în termen de 30 de zile un plan pentru înfrângerea Statului Islamic (SI), transmite Reuters. Sub rezerva anonimatului, oficialități americane și-au exprimat îndoiala că militarii vor pleda pentru o modificare radicală a strategiei elaborate sub președintele Obama.

Pe aceeași temă

 

 

 

Ca urmare a ordinului preşedintelui Trump, Pentagonul (Departamentul Apărării Statelor Unite) va reconsidera probabil modalități mai agresive de utilizare a forței de lovire și a trupelor americane, conform Reuters, preluată de Agerpres.

 

Sub rezerva anonimatului, oficialități americane și-au exprimat îndoiala că militarii vor pleda pentru o modificare radicală a strategiei elaborate sub președintele Barack Obama, adaugă Reuters. Abordarea actuală se bazează pe forțele locale pentru majoritatea luptelor - și implicit a pierderilor - în conflictele din Siria și Irak.

 

La semnarea ordinului, în Biroul Oval al Casei Albe, Trump s-a arătat încrezător: "Va avea mare succes".

 

Victoria asupra SI a fost una din temele principale ale campaniei electorale a președintelui, dar el nu a precizat niciodată detaliile unui plan în acest sens, reamintește Reuters. Nici secretarul apărării, James Mattis, care a pledat pentru o abordare mai viguroasă a luptei împotriva SI, nu a precizat modalitățile.

 

Potrivit Reuters, oficialii militari americani au recunoscut de multă vreme că SI ar putea fi învins mai repede dacă SUA ar folosi propriile trupe în locul combatanților locali. Victoria ar costa însă viețile mai multor soldați americani, iar în ultimă instanță nu ar duce la o soluționare de durată a conflictelor alimentate de motivații etnice, religioase și politice în cadrul unor națiuni cu sentimente puternic antiamericane.

 

"Am mai fost pe calea asta și nu cred că poporul american este entuziasmat de idee", a declarat generalul în retragere David Barno, fost comandant al forțelor SUA din Afganistan, acum profesor la American University din Washington.

 

În prezent, în Siria și Iraq sunt desfășurate efective americane sub 6.000 de militari, iar Pentagonul ar putea cere forțe suplimentare, afirmă experții consultați de Reuters. Ei cred că mai degrabă se va recurge la mai multe elicoptere de atac, lovituri aeriene și tehnică de artilerie. De asemenea, militarii ar putea cere mai multă autoritate în privința deciziilor tactice.

 

Administrația Obama a fost criticată pentru implicarea prea mare în detaliile campaniilor din Irak, Siria și Afganistan, adaugă Reuters

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22